Cum a pus Pakistanul mâna pe tehnologia nucleară. Povestea lui AQ Khan, supranumit „părintele bombei nucleare paistaneze”

Omul de ştiinţă pakistanez Abdul Qadeer Khan FOTO captură

Numit părintele „bombei atomice” a Pakistanului, omul de ştiinţă AQ Khan, care a murit duminică de COVID-19 la vârsta de 85 de ani, a fost numit de un fost director CIA cel puţin la fel de periculos ca Osama Bin Laden. El este omul care ar fi spionat în Europa tehnologiile nucleare şi le-a adus în ţara de origine şi apoi le-a exportat, relatează BBC.

 Este considerat erou naţional în Pakistan şi un spion de către statele occidentale, dat fiind că a colaborat cu „state infractoare” în privinţa transferului de tehnologii nucleare, între care Libanul şi Coreea de Nord.

Mişcările lui au fost urmărite de CIA şi MI6 începând din anii 1970, când Khan lucra la o companie din Olanda care dezvolta arme nucleare.

Pe 11 decembrie 2003, o echipă de ofiţeri CIA şi MI6 erau pe punctul de a se sui într-un avion fără însemne, în Libia, când au primit câteva plicuri maronii. Echipa se afla acolo într-o misiune clandestină, la capătul unor negocieri tensionate cu oficiali libieni. Deschizând plicurile, au avut în faţă ultima dovadă de care aveau nevoie - pentru că ele conţineau planurile pentru o armă nucleară. Acestea, precum şi alte componente-cheie pentru dezvoltarea unui program nuclear fuseseră obţinute şi furnizate de  AQ Khan.

Una din figurile marcante ale mediului securităţii globale din ultimii 50 de ani, povestea sa are legătură cu lupta mondială pentru tehnologie nucleară între ţările care dispuneau de ea şi cele care o doreau.

Fostul director CIA George Tenet l-a descris pe Khan ca „cel puţin la fel de periculos ca Osama bin Laden”, adică omul responsabil de comandarea atacurilor de la 11 septembrie.

 AQ Khan nu a venit în Europa ca spion, dar a devenit unul. Lucra în Olanda în anii 1970, chiar în momentul în care ţara sa a demarat o nouă încercare de a construi o bombă atomică în urma înfrângerii sale în războiul din 1971 şi temându-se de progresele nucleare ale Indiei.

Khan lucra pentru o companie ce construia centrifuge pentru îmbogăţirea uraniului folosit pentru arme nucleare.

El a avut ocazia de a copia planurile pentru unele dintre cele mai avansate centrifuge ca apoi să se întoarcă în Pakistan, unde a purces la formarea unei reţele clandestine, în mare parte alcătuite din oameni de afaceri europeni, de la care să obţină alte componente critice pentru arme nucleare.

Deşi el şi-a atribuit în mare parte creditul pentru a fi asigurat securitatea Pakistanului împotriva Indiei, în realitate a fost una dintre alte figuri importante în acest demers.

Dar Khan a contribuit cu ceva mult mai însemnat - şi-a redirecţionat reţeaua clandestină spre importuri şi s-a angajat în tranzacţii cu mai mute ţări considerate de Occident „state infractoare”.

Programul de centrifuge de la centrala Natanz, sursa unor discuţii diplomatice intense în ultimii ani, a fost demarat în mare parte mulţumită schiţelor şi materialelor furnizate de AQ Khan. El practic a prezentat o ofertă din care iranienii puteau comanda ce voiau.

Totodată, Khan a mers în mai multe vizite în Coreea de Nord şi se crede că a tranzacţionat tehnologie nucleară în schimbul tehnologiilor de rachete. Nu se ştie în ce măsură aceste tranzacţii au fost conduse la iniţiativa sa sau la ordinele guvernului ţării. Totuşi, toate indiciile duc în această direcţie.

Deşi s-a sugerat că a acţionat pentru bani, el a fost auzit denunţând înarmarea nucleară a unor ţări cărora le-ar fi permis, dar nu şi altora.

„Nu sunt un nesăbuit sau smintit. Sunt respingător pentru ei şi mă acuză de tot felul de fapte mincinoase fabricate şi nesusţinute de dovezi pentru că le-am deranjat planurile strategice”.

Tranzacţia cu Libia în anii 1990 a avea să grăbească căderea reţelei lui Khan.

MI6 şi CIA au început să-l urmărească pe Khan - călătorii, interceptarea apelurilor- şi să se înfiltreze în reţeaua lui, plătind cu bani grei (cel puţin un milion de dolari în unele cazuri) convingerea membrilor săi să lucreze ca spioni.

După 11 septembrie, în contextul îngrijorărilor crescânde privind armele de distrugere în masă ce ar putea încăpea în mâinile teroriştilor, SUA au început să preseze Pakistanul, inclusiv în privinţa lui Khan.

În martie 2003, când SUA şi Irakul invadau Irakul acuzându-l că deţine arme de distrugere în masă, liderul libian, colonelul Gaddafi, a decis să renunţe la programul său şi, în urma unei vizite secrete din partea CIA şi MI6, a anunţat un acord cu americanii.

Asta a oferit Washingtonului o pârghie semnificativă în convingerea Pakistanului să ia măsuri împotriva lui Khan.

Khan a fost plasat în arest la domiciliu şi obligat să facă o mărturisire la televiziune. În următorii ani, situaţia lui a fost incertă - nici închis, nici liber. Cercetătorul a fost eliberat din arest la domiciliu în 2009, după ce a mers în instanţă. 

Onorat ca erou naţional în Pakistan, n-a mai călătorit şi nici nu a mai dat interviuri, povestea sa rămânând parţial un mister.

Născut pe 1 aprilie 1936 în India, AQ Khan a emigrat în Pakistan în 1952 şi a studiat înginerie metalurgică la universităţi tehnice vestice, fiind autorul mai multor lucrări de pionierat în domeniu. În 1974, s-a alăturat eforturilor clandestine ale ţării sale de dezvoltare a bombei atomice, fondând în 1976 Laboratoarele Khan. În 2004, după dovezi arătate Pakistanului de SUA, a admis rolul său în crearea unei reţele de proliferare nucleară, dar ulterior şi-a retras declaraţiile, lansând acuzaţii la adresa fostului guvern pakistanez condus de premierul Benazir Bhutto. Pus sub acuzaţie că a vândut secrete nucleare, a fost plasat în arest la domiciliu.