Creierul reţelei care ascundea cocaină la Ambasada Rusiei din Argentina a fost arestat în Germania
0Creierul reţelei care trafica droguri prin intermediul unor angajaţi ai Ambasadei Rusiei în Argentina a fost arestat la Scharmützelsee, în apropiere de Berlin, a anunţat Poliţia Germană.
Conform Poliţiei Germane, creierul reţelei care folosea Ambasada Rusiei din Argentina ca paravan pentru a aduce cocaină în Europa este Andrei Kovalciuk, un cetăţean rus în vârstă de 49 de ani. Bărbatul a fost arestat Scharmützelsee, în Brandeburg, în baza unui mandat internaţional de arestare.
Andrei Kovalciuk este suspectat că a constituit „o organizaţie criminală în scopul de a transporta ilegal cocaină din Argentina către Rusia“, potrivit Parchetului General din Berlin.
Aproapre 390 de kilograme de cocaină au fost găsite în decembrie 2016 în 16 valize ascunse într-o clădire de pe teritoriul Ambasadei Rusiei din Argentina. Autorităţile argentiniene şi ruse au deschis o anchetă şi au arestat cinci persoane în acest caz un an mai târziu. Printre persoanele arestate figurează un rus care a devenit cetăţean argentinian şi un fost membru al corpului diplomatic rus de la Buenos Aires.
Avocatul lui Kovalciuk a declarat că extrădarea clientului său ar putea avea loc în câteva luni, dar autorităţile germane nu vor să-l predea fără a obţine ceva în schimb.