China vrea să-şi consolideze legăturile militare cu Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beijingul doreşte să-şi consolideze legăturile militare cu regimul de la Damasc condus de Bashar al-Assad, anunţă agenţia de stat China Nouă, care citează un oficial militar chinez.

„Armatele Chinei şi Siriei au, în mod tradiţional, o relaţie de prietenie. Armata chineză vrea să continue să-şi consolideze schimburile şi cooperarea cu armata siriană“, a declarat pentru China Nouă Guan Youfei, directorul Biroului pentru cooperare militară internaţională, care s-a întâlnit recent cu ministrul lui al-Assad pentru Apărăre Fahad Djassim al Freidj.

Cei doi au convenit asupra efectuării unor antrenamente comune şi furnizării de ajutoare umanitare pentru forţele fidele lui Bashar al-Assad, informează China Nouă, fără a oferi detalii.

Deşi nu este interesată de un agajament militar în Siria, China a salutat, totuşi, în aprilie, prin vocea emisarului său la ONU, implicarea militară a Moscovei de partea regimului de la Damasc, transmite Reuters.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite