Ce ne învaţă istoria despre epidemii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În contextul răspândiririi coronavirusului SARS-CoV-2 în întreaga lume, revista „History Today” a vorbit cu patru istorici interesaţi de epidemiile din trecut despre modalităţile de răspuns ale oamenilor şi statelor în faţa unei astfel de crize. Reacţionăm la fel, indiferent de societate şi epocă, spun ei.

Cu toate că ne aflăm în 2020, luptăm împotriva noului coronavirus la fel ca generaţiile anterioare, afirmă John Henderson, Samuel Cohn, Patricia Fara şi Sandra Hempel într-un material realizat de „History Today”.

Din Antichitate până în zilele noastre, epidemiile au provocat o primă reacţie similară, şi anume teama de celălalt. De regulă, străinul era considerat aducător de boli, iar el trebuia oprit cumva, în casă sau la graniţă.

Coincidenţa este tristă, dar izolarea şi carantina au luat naştere în nordul şi centrul Italiei, pe vremea Renaşterii.

O primă măsură era stabiliarea unor cordoane sanitare la frontiere. Înconjurate de ziduri, oraşele erau închise, cu soldaţi la fiecare poartă de intrare. Pieţele, şcolile şi evenimentele publice erau interzise, în timp ce persoanele bolnave erau adunate în centre de carantină numite „Lazaretti” şi izolate timp de 40 de zile de orice contact uman. Străzile erau dezinfectate arzând ramuri de ienupăr, iar casele celor găsiţi bolnavi erau curăţate cu sulf. Doctorii se apărau cu măşti cu cioc ce seamănă celor cu supapă de protecţie din zilele noastre.

Pe lângă măsurile de izolare, conducătorii încercau să combată orice zvon susceptibil să intensifice panica. Cu toate că reţelele sociale nu existau, zvonurile se răspândeau aproape la fel de repede.

Omul are tendinţa să reacţioneze la o epidemie panicându-se şi căutând vinovatul. În anii 1980, la începutul epidemiei de SIDA, unii americani vedeau vinovatul în rândul populaţiei africane, pe motivul halucinant precum că s-ar cupla cu maimuţe. Uniunea Sovietică, în schimb, ducea o întreagă operaţiune secretă pentru a da vina pe laboratoarele americane de cercetare. În Anglia secolului XVII, primul suspect al invaziei unei bacterii a fost păcatul. Neavând cunoştinţe în domeniu şi explicaţii pe înţeles, mulţimea a umplut bisericile, implorând iertare de la Dumnezeu. „Răul individual” a răpus „binele colectiv”, scrie scriitorul Daniel Defoe despre haosul din acele vremuri. Îngrijoraţi să nu fie infectaţi, deţinuţii au evadat din închisori, au jefuit proprietăţi, au mişunat prin zonele rurale şi au răspândit bacteria. 

În toate cazurile, economiile au avut de suferit, la fel cum se aşteaptă şi în cazul pandemiei COVID-19.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite