Barack Obama, în Arabia Saudită: cu un ochi la petrol şi cu altul la Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un an marcat de o răcire a relaţiilor SUA - Arabia Saudită, liderul de la Casa Albă ajunge vineri la Riad pentru a se întâlni cu regele Abdullah bin Abdulaziz Al Saud. Barack Obama şi-a petrecut săptămâna într-un turneu european, în contextul crizei din Ucraina, iar regatul saudit va fi ultima oprire înainte de întoarcerea în SUA.

În 2013, Washingtonul şi Riadul au avut numeroase divergenţe în privinţa dosarului iranian, dar mai ales a războiului civil din Siria. 

Arabia Saudită este un aliat tradiţional al SUA în regiune, fiind unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume.

Odată cu declanşarea Primăverii Arabe, saudiţii au aspirat la rolul de putere regională, principalii adversari la acest statut fiind Siria şi Iranul. În consecinţă, au întreţinut oficial mişcările anti-Assad din Siria, fapt ce a dus la o escaladare a violenţelor, dar mai ales la proliferarea terorismului de sorginte fundamentalist-islamică pe teritoriul sirian.

Pe fondul acestor evoluţii, Washingtonul a refuzat să mai susţină opoziţia faţă de regimul e la Damasc, rezumându-se la condamnări verbale. 

Riad-ul a fost profund nemulţumit de acest răspuns al SUA, astfel că, la începutul anului a refuzat şi locul oferit în Consiliul de Securitate al ONU. În plus, deschiderea faţă de Iran, după investirea lui Hassan Rohani ca preşedinte, în vara anului trecut, a reprezentat un alt factor de insatisfacţie în relaţia regatului cu SUA.

Conform Agerpres, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, menţionase, înainte de începerea turneului preşedintelui Obama, o relaţie cu Riadul „amplă şi profundă“. „Indiferent de diferendele noastre, nu se schimbă cu nimic faptul că este vorba de o relaţie foarte importantă şi strânsă“, a spus acesta.

Experţii consideră însă că vizita preşedintelui Obama în Arabia Saudită este legată de criza ucraineană şi de sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse, cel mai mare producător de hidrocarburi din lume. 

Citeşte mai multe

Summit UE- SUA: Obama, îngrijorat de scăderea cheltuielilor pentru apărare ale ţărilor NATO

Corlăţean, la Berlin: „Rusia are nevoie de cumpărători pentru petrol şi gaz”

NATO va consolida prezenţa militară în Europa de Est, măsură luată ca reacţie la criza din Ucraina

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite