Atac terorist într-un campus universitar din Kenya. 147 de persoane au fost ucise, iar 80 rănite
0Cel puţin 147 de persoane au fost ucise joi în Kenya, într-un atac lansat în incinta campusului universitar din oraşul Garissa, la aproximativ 150 de kilometri de graniţa somaleză, potrivit unui bilanţ anunţat autorităţile kenyene, citat de „The New York Times” şi „Le Monde”.
Ministrul de Interne al Kenyei, Joseph Nkaissery, a anunţat că 147 de persoane au murit în urma atacului, inclusiv cei patru terorişti. Oficialul a precizat că asaltul mortal asupra universităţii a luat sfârşit, dar forţele de securitate în continuare cercetează campusul pentru a elimina „toate ameninţările”. De asemenea, 80 de studenţi au fost răniţi.
Atacul a început la o moschee din incinta complexului universitar, unde persoane înarmate au intrat pretinzând că sunt credincioşi.
„Atacatorii au intrat în forţă în universitatea din Garissa, au deschis focul asupra paznicilor care supravegheau intrarea, în jurul orei 05.30' (02.30 GMT) în această dimineaţă, 'după care au 'tras la întâmplare în interiorul campusului', a explicat şeful poliţiei kenyene Joseph Boinnet, potrivit unui comunicat.
Autorii atacului, despre care s-a aflat că sunt membri ai grupării teroriste Al Shabab (afiliată Al-Qaeda), au început trierea studenţilor din campus: de o parte au fost puşi cei de religie musulmană, iar în altă parte cei care nu erau musulmani. Ulterior, au început ceea ce membrii Al-Shabab au numit „acţiunea împotriva infidelilor”, adică uciderea celor care nu împărtăşesc aceleaşi convingeri religioase.
Alte informaţii despre atac a dat şi un martor al atacului armat.Augustine Alanga (21 de ani), student care locuia în campusul universitar, a povestit că dormea în momentul în care a auzit împuşcături. S-a trezit repede şi fără a se încălţa a ieşit din căminul în care locuia fugind spre o pădure. „Când m-am uitatînapoi, i-am văzut. Erau cinci sau şase. Purtau măşti şi împuşcau în toate părţile”, potrivit „New York Times.
Autorităţile kenyene au anunţat joi că oferă o recompensă de 20 de milioane de şilingi kenyeni (aproximativ 215.000 de dolari) pentru eventuale informaţii care ar duce la prinderea lui Mohammed Mohamud (cunoscut şi ca Dulyadin şi Gamadhere), persoana considerată a fi unul dintre cei care au plănuit atacul.
Un purtător de cuvânt al grupării Shabab a subliniat astăzi, într-o scurtă declaraţie publicată pe internet, faptul că atacul a avut loc deoarece „Kenya este în război cu Somalia”.
Preşedintele Kenyei, Ujuru Kenyatta, a publicat un comunicat în care a prezentat condoleanţe familiilor victimelor.
Garissa, oraş cu 120.000 de locuitori situat la 140 kilometri de graniţa cu Somalia, a fost ţinta grupării islamiste somaleze Al-Shabab, care a comis o serie de atacuri în Kenya ca urmare a participării acestei ţări la contingentul Uniunii Africane care ajută Somalia să lupte împotriva grupării.
Cel mai grav atac comis de Al-Shabab, în septembrie 2013, la un centrul comercial din Nairobi, s-a soldat cu cel puţin 67 de morţi.