ANALIZĂ România, o insulă în mijlocul oceanului de interese politico-economice ale Rusiei

ANALIZĂ România, o insulă în mijlocul oceanului de interese politico-economice ale Rusiei

Vladimir Putin a avut un adevărat turneu european vara aceasta, arătând că legăturile sale cu mai multe guverne din UE rămân puternice în ciuda sancţiunilor internaţionale

„Dragă frate Vladimir, poporul sârb este mândru că tu porţi cea mai înaltă distincţie sârbă”, i-a spus ieri preşedintele Serbiei lui Putin, când l-a decorat. Bulgarii au dat jos guvernul care a încercat să se opună voinţei Kremlinului privind transportul de gaze pe teritoriul Bulgariei. Viktor Orban încheie afacere după afacere cu Rusia. Estul Ucrainei vrea să se alipească Rusiei. Puterea oligarhilor ruşi sau rusofoni în Moldova încheie cercul.

Poate că Uniunea Europeană ca bloc a decis să se coalizeze, chiar şi cu jumătate de inimă, cu americanii în ceea ce priveşte sancţiunile asupra Rusiei, însă fiecare capitală decide pentru ea în ceea ce priveşte relaţiile cu Rusia. Vladimir Putin a demonstrat încă o dată că, indiferent ce se vorbeşte la Bruxelles, puterea legăturilor individuale ale Rusiei cu ţări precum Germania, Italia, Cehia, Marea Britanie, Ungaria şi Bulgaria vor triumfa. 
 
Aceeaşi este povestea şi pentru ţările de la periferia UE, chit că vorbim de state care au sau aspiră la statutul de candidat la aderare. Într-o perioadă în care se consideră atacat pe nedrept de americani, în care NATO a ajuns periculos de aproape de graniţele sale, iar UE caută în toate zările alternative la gazul rusesc, Vladimir Putin are nevoie mai mult ca oricând să arate că are aliaţi. Iar aliaţi are acolo unde controlează politica prin oligarhi şi presă, unde construieşte gazoducte, unde dă împrumuturi şi unde promite sprijin. 
 

„Preşedintele nostru”

 
În fiecare an, pe 21 octombrie, sârbii sărbătoresc eliberarea Belgradului de sub ocupaţia nazistă. Anul acesta au făcut excepţie. Ceremoniile şi parada militară în onoarea soldaţilor sârbi care au căzut în Al Doilea Război Mondial au fost devansate cu o săptămână, totul pentru că „dragul frate” Vladimir Putin s-a oprit câteva ore în Serbia, înainte de a-şi continua drumul către Milano, unde participă la Summitul ASEM. Şi nu doar atât. Parada militară organizată a fost cea mai mare din ultimii 29 de ani. Au participat 3.500 de soldaţi, au fost scoase blindatele şi avioanele de luptă. În prealabil, capitala fostului stat iugoslav a fost împânzită de afişe cu chipul lui Putin, sub care stă scris „Preşedintele nostru”. 
 
Putin a fost primit cu tot onorul şi decorat cu Ordinul Republicii Serbia, în grad I. „Nu cred că am făcut ceva ca să merit această distincţie”, a declarat Vladimir Putin şi a menţionat că o consideră mai curând un semn de respect faţă de Rusia şi poporul rus.
 
După parada militară, Putin şi omologul său sârb, Tomislav Nikolici, au trecut la afaceri. Cei doi au semnat mai multe acorduri în domenii precum cel al energiei, inclusiv al gazelor, dar şi în sfera tehnico-militară. Putin s-a asigurat că sârbii  sprijină în continuare proiectul South Stream, pe care Bruxelles-ul l-a blocat. Sârbii au uitat că vor să intre în UE şi au anunţat că vor continua lucrările la tronsonul din gazoduct care tranzitează teritoriul lor. 
 
În schimb, Putin a extins perioada de rambursare pentru împrumuturi în valoare de 1,5 miliarde de dolari acordate Serbiei de-a lungul timpului pentru modernizarea infrastructurii. Sârbii au şi acces preferenţial pe piaţa rusă, închisă din august încoace exportatorilor de produse alimentare din UE. Putin n-a uitat nici să-şi reafirme sprijinul pentru sârbi în ceea ce priveşte recăpătarea regiunii Kosovo, recunoscută drept stat de 110 ţări din lume (108 dintre aceste sunt membre ONU, iar 23 sunt ţări din UE). 
 

„Era democraţiilor liberale a apus”

 
„Este o căsătorie de convenienţă care merge din ce în ce mai bine şi în care ambele părţi se simt din ce în ce mai bine”, a explicat în ianuarie Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului maghiar Viktor Orban, consolidarea relaţiilor Rusia-Ungaria. E drept că în spatele oricărui mariaj de succes stă multă muncă din partea amândurora, însă, în această relaţie, Viktor Orban a fost cel care a greşit, a recunoscut, şi-a cerut iertare şi-a luptat pentru a recâştiga încrederea. În 2007, pe când era liderul opoziţiei, Orban a tunat împotriva puterii care „a transformat Ungaria în cea mai fericită baracă a Gazpromului”. Şapte ani mai târziu, Orban este unul dintre cei mai vehemenţi promotori ai proiectului South Stream, prin care Gazpromul îşi consolidează influenţa asupra furnizării de gaze naturale în Europa. În vară, Comisia Europeană a avertizat toate statele comunitare să sisteze imediat acordurile cu Gazpromul pentru gazoductul care încalcă mai multe reglementări europene. În Ungaria, lucrările continuă. 
 
Viktor Orban a fost primul care s-a opus de fiecare dată când s-au adoptat sancţiuni la nivelul UE asupra Rusiei. „Uniunea Europeană s-a împuşcat singură în picior” cu aceste sancţiuni, a declarat public Orban. „UE se îndepărtează pe zi ce trece de Rusia, iar asta este rău - nu doar pentru Ungaria, ci pentru întreaga Uniune”, a spus el. Polonia şi statele baltice au problemele lor cu Rusia din motive de securitate, dar asta nu priveşte Ungaria, a mai explicat liderul partidului Fidesz. 
 
Astfel că liderul maghiar a intervenit pentru a ajuta UE, chiar şi fără voia ei: Orban şi-a luat sarcina de a forma şi coordona un grup de ţări comunitare care vor consolidarea cu Rusia. 
 
Simpatia lui Orban, unul dintre cei mai criticaţi lideri din UE, pentru Vladimir Putin este de notorietate. La fel ca el, Putin luptă singur cu Vestul care-l nedreptăţeşte. Când Orban merge la Bruxelles sau Strasbourg, europarlamentarii îl întâmpină cu bandă adezivă pe gură, în semn de protest faţă de îngrădirea libertăţii media impusă de premierul maghiar. Când merge la Moscova, Orban este primit de Putin. „Fără îndoială, Ungaria este partenerul nostru prioritar în Europa Centrală. V-am aşteptat vreme îndelungată să veniţi la Moscova şi abia aştept să discutăm. Bine aţi venit!”, i-a spus liderul de la Kremlin. 
 
Impresionat de ceea ce a văzut la Moscova, Orban a anunţat în vara aceasta că „era democraţiilor liberale a apus” şi că înfiinţează o comisie parlamentară care să monitorizeze constant „aceşti străini care vor să câştige influenţă în Ungaria”. De lângă el, Laszlo Tokes îl privea zâmbind. Orban a făcut aceste declaraţii la sfârşitul lunii iulie, la Băile Tuşnad, unde Fidesz organizează un eveniment anual pentru tineretul maghiar. 
 
În august, Orban a explicat ce-a vrut să zică. În Ungaria, el vrea să construiască un „ stat neliberal, cu o societatea muncitorească, dispusă să suporte oprobriul pentru că declară că nu este liberală în caracter”. Apoi a dat drept exemplu Rusia. Însă pentru reformarea sistemelor naţionale este nevoie şi de bani. Zece miliarde de euro vor veni de la ruşi doar pentru modernizarea sectorului de energie nucleară al Ungariei. 
 
South Stream înseamnă încă o investiţie de peste 600 de milioane de dolari, suportată în totalitate de ruşi. Valoarea schimburilor comerciale dintre Rusia şi Ungaria se ridică la peste 11 miliarde de dolari. 
 

Ucrainenii preferă războiul civil decât să se rupă de Rusia

 
Este clar că războiul civil din estul Ucrainei este alimentat cu bani, armament şi soldaţi de Rusia. Mişcarea separatistă a izbucnit sub coordonarea unor veterani ai serviciilor ruse, mobilizaţi în regiunea Donbass după ce executaseră cu succes anexarea Peninsulei Crimeea. Însă chiar dacă separatiştii proruşi nu au sprijinul pe care se laudă că-l au în rândul populaţiei ucrainene, este la fel de clar că o bună parte a societăţii este în favoarea păstrării legăturii istorice cu Rusia. 
 
La 25 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, economia Ucrainei rămâne dependentă de relaţiile cu Rusia. Industria, concentrată majoritar în estul pro-rus, este învechită, lucrează în pierdere, cu costuri uriaşe de producţie. Pentru majoritatea ramurilor, principalul client este Rusia. Pentru unele nişe, Rusia este singurul client. Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este producătorul de avioane Antonov, a cărui expertiză în domeniul transporturilor aeriene de mare tonaj este cunoscută în întreaga lume. Pe măsură ce cooperarea militară dintre Ucraina şi Rusia s-a încheiat, Antonov a început să aibă probleme. Recent, compania a ratat un contract de 150 de milioane de dolari, prin care se angajase să le livreze ruşilor avioane An-148. Între timp, ruşii şi-au găsit un alt furnizor.Conflictul din est a adus o scădere de 19% a valorii exporturilor doar de la începutul acestui an. Produsul Intern Brut a scăzut cu 5% faţă de anul trecut. 
 

Ultima fărâmă de stalinism din Europa

 
La fel cum unii ucraineni strigă acum după mama Rusia, în 1990, Transnistria a preferat să rămână cu amintirea unei Uniuni Sovietice dispărute decât să meargă înainte cu o Moldovă independentă. Acum, în depozitele controlate de armata rusă în Transnistria se află peste 21.000 de tone de armament din perioada sovietică. Cel puţin o fabrică de armament funcţionează şi astăzi în regiune. Nu ştie nimeni numărul total al soldaţilor ruşi aflaţi teritoriul Transnistriei sub mandat de misiune de menţinere a păcii. În anii 1980, cartierul general al Armatei a 14-a a Rusiei a fost mutat din Chişinău în oraşul Tiraspol din Transnistria - transformat între timp în capitală de liderii separatişti. 
 
La 22 de ani de la războiul prin care proruşii au căpătat control asupra regiunii de 4.000 de kilometri pătraţi, conflictul rămâne unul îngheţat, sub supravegherea pacificatorilor ruşi care patrulează înarmaţi prin autoproclamata republică în care trăiesc  vreo 500.000 de oameni, nimeni nu mai ştie exact câţi sunt cu totul şi câţi dintre ei sunt români şi moldoveni.
 
Kremlinul a preferat să nu preia oficial controlul asupra regiunii, ci s-o folosească pentru a-şi exercita influenţa asupra Moldovei. „Republica nistreană” este alimentată economic doar de Rusia, care însă n-o recunoaşte ca stat. De fapt, doar alte două regiuni separatiste nerecunoscute - Abhazia şi Osetia din Georgia - au „ambasade” în Tiraspol. 
 
În plus, printr-un pământ aparent al nimănui se poate face trafic real. Prin Transnistria intră în Europa mai orice, de la mercenari, femei traficate, droguri, arme şi mărfuri de contrabandă. 
 

În Moldova, comunişti nu sunt doar comuniştii

 
În aceeaşi ţară, dar sub at regim, influenţa Rusiei este evidentă şi de cealaltă parte a Nistrului. Moldova a semnat în iunie un acord de asociere şi liber-schimb cu UE şi are ca obiectiv declarat integrarea europeană, însă clasa politică rămâne domminată de personaje cu puternice legături cu Moscova. Partidul Comunist rămâne una dintre principalele forţe politice, însă „comunişti nu sunt doar comuniştii”, ne-a explicat la sfârşitul anului trecut Dorin Chirtoacă, primarul liberal şi unionist al Chişinăului. 
 
Lipsa de sinceritate a politicienilor moldoveni care-şi proclamă angajamentul pro-european a ajuns şi-n presa internaţională. „Cea mai evidentă şi cea mai folositoare concluzie care se poate trage este că liderii moldoveni nu mai cred cu adevărat în valorile europene, în ciuda imaginii de loialitate afişată. Sfera politică, juridicul şi presa din Moldova sunt monopolizate de un grup restrâns de persoane care folosesc puterea politică pentru a-şi atinge propriile interese. Această ambiguitate este doar unul dintre motivele pentru care ideea integrării europene a devenit din ce în ce mai puţin populară”, explică publicaţia „Foreign Policy” scăderea treptată a entuziasmului faţă de UE în rândul populaţiei din Moldova. 
 
Peste 70% dintre ziarele tipărite în Republica Moldova sunt de limbă rusă, arată statisticile Biroului de Audit al Tirajelor de la Chişinău. 
 

Criză bancară bulgară, from Russia, with love

 
Pentru cei care se tem de eforturile Rusiei de a-şi consolida influenţa asupra Europei, Bulgaria a fost mereu un „suspect de serviciu”, având în vedere că peste 90% din volumul de gaze pe care îl importă este asigurat de Gazprom.
 
Vara trecută, sistemul bancar a fost împins în pragul unei crize de lichidităţi. Situaţia a fost creată de cearta dintre doi oligarhi. Treptat însă ies la iveală legăturile dintre criza bancară şi ambiţia ruşilor de finaliza cât mai repede gazoductul South Stream, prin care Gazprom îşi consolidează influenţa asupra pieţei gazelor naturale din Europa. 
 
În iunie, la două săptămâni după ce FMI cataloga sectorul bancar bulgar „stabil şi solvabil”, Guvernul de la Sofia şi Comisia Europeană au fost nevoite să aloce de urgenţă aproape trei miliarde de euro pentru a evita extinderea unei crize de lichidităţi în întregul sistem. Criza a pus în pericol nu doar întregul sistem financiar, ci şi guvernul. Preşedintele bulgar a anunţat dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate la 5 octombrie, ca urmare a crizei. 
 
De fapt, criza a fost iscată de disputa dintre doi oligarhi apropiaţi Rusiei, care s-au ceartat pe contractele publice pentru construirea tronsonului South Stream în Bulgaria. Iar cearta lor a venit la doar câteva zile după ce Executivul de la Sofia a anunţat că sistează complet lucrările la South Stream.
 
Bulgaria este una dintre ţările cele mai dependente de gazele ruseşti: peste 90% din consum este asigurat de Gazprom. Însă doar 3% dintre gospodăriile bulgăreşti folosesc gaze naturale, iar consumul total este de doar 2,9 miliarde de metri cubi pe an.
 
Sofia a fost unul dintre principalii susţinători ai proiectului South Stream, care ar scoate din ecuaţie Ucraina, ar permite ruşilor să-şi trimită gazele în Europa fără bătăi de cap şi, automat, ar creşte dependenţa Europei de gaze ruseşti. 
 
La 18 iunie, în presa bulgară au apărut informaţii că magnatul Delian Peevski şi-a mutat toate afacerile de la Corpbank, a patra bancă din sectorul bancar bulgar după valoarea activelor. Peevski, un mogul media extrem de controversat, a cărui numire în fruntea Agenţiei pentru Securitate Naţională din Bulgaria a stârnit ample proteste anticorupţie în primăvara anului trecut, era cel mai mare client al Corpbank. 
 
Peevski a confirmat mutarea afacerilor, precizând că a luat decizia din cauza unei dispute cu Tsvetan Vassilev, principalul acţionar al băncii, care deţine un pachet majoritar de peste 50% din acţiunile acesteia. Peevski susţinea chiar că Vassilev a plătit un asasin pentru a-l ucide, informaţie preluată iniţial de biroul procurorului general al Bulgariei, care apoi a renunţat la acuzaţii şi şi-a cerut scuze public pentru ceea ce a numit „o greşeală”.  În schimb, Vassilev susţine că Peevski este cel care a angajat un mercenar pentru a-l lichida, iar asta în urma refuzului său de a-l susţine pentru obţinerea funcţiei de premier. 
 
A urmat apoi o campanie agresivă de alimentare a isteriei. Bulgarii au primit mesaje SMS să-şi scoată cât mai repede banii din Corpbank. Banca ar fi intrat în faliment dacă n-ar fi fost naţionalizată de urgenţă şi trecută sub administrarea băncii centrale bulgare.
 
Tronsonul South Stream care tranzitează Bulgaria este construit de nimeni altul decât Peevski. Acesta a câştigat licitaţia publică pentru proiect, însă Bruxelles-ul are dubii cu privire la modul în care a fost organizată şi câştigată licitaţia. 
 
Mai mult, Vassilev a plusat cu informaţii care „dovedesc” faptul că Peevski a „aranjat” licitaţia prin care a primit contractul pentru construirea tronsonului South Stream. 
 
Ambii oameni de afaceri sunt cunoscuţi ca având legături strânse cu oligarhia rusă. Doar că panica privind criza bancară a coincis cu un alt moment crucial pentru bulgari. Sofia a decis să sisteze lucrările la South Stream, după ce Comsia Europeană a somat-o, la începutul lunii iunie, să îngheţe proiectul din cauza mai multor nereguli şi încălcări ale normelor europene. 
 
Dacă lucrările la gazoductul South Stream intră în linie dreaptă să zicem, de mâine, proiectul va fi finalizat la sfârşitul lui 2016. Din acel moment, ucrainenii pierd singura armă cu care se apărau de ruşi - prin reţeaua lor de conducte, Gazprom livrează peste jumătate din gazele vândute Europei. Ruşii bifează însă o victorie şi mai importantă până atunci: treptat, tot mai multe capitale comunitare au arătat că, între principiile UE şi relaţia cu Mosova, o vor alege întotdeauna pe aceasta din urmă. 
 

South Stream, proiectul-fanion al Rusiei în Europa

Europa este dependentă de gazele ruseşti. Gazprom este cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei şi îi asigură acesteia aproximativ 30% din consumul ei total. Când se vorbeşte de Gazprom, se folosesc cuvinte precum „gigant”, „dominaţie” şi „monopol”. Doar că, în ultimii 15 ani, gigantul Gazprom a început să devină tot mai mic. În 2000, compania furniza Europei peste jumătate din consumul ei total de gaze. 
 
Proiectul South Stream înseamnă, de fapt, patru gazoducte paralele, care se vor întinde pe 2.400 de kilometri, plecând din Rusia, traversând Marea Neagră (conductele sunt amplasate pe fundul mării), ieşind în Bulgaria, la Varna, intrând apoi în Serbia, Ungaria, ajungând în Austria şi terminându-se în Italia. Atunci când va fi gata, gazoductul va putea transporta 63 de miliarde de metri cubi de gaze naturale anual, mai mult decât suficient pentru a prelua volumul care curge acum prin Ucraina. În plus, până în 2016 ar urma să fie crescute şi cantităţile livrate prin Nord Stream, care funcţionează în prezent la aproximativ 56% din capacitatea totală. Când aceste două proiecte vor funcţiona simultan, livrarea de gaze prin conductele ucrainene va rămâne o amintire. 
 
Pe lângă ţările tranzitate de South Stream, proiectul este sprijinit şi de alte state - Franţa, Germania şi Grecia - pentru că acestea ar urma să aibă acces, prin reţelele de gazoducte deja existente, la South Stream. 
 

 

citeste totul despre: