Allahu Akbar!

Are România nevoie de ordinea germană? Vom vedea. Deocamdată, nu trăim în Bavaria, probabil cel mai bogat land al Germaniei Reunificate, pe bani buni, oferiţi Moscovei, cu respect, deloc ascuns, pentru aspiraţiile imperiale, ale unui Kremlin rupt de realitatea vieţii de zi cu zi, a unor ruşi mândri, dar tot mai săraci, orgolioşi, dar tot mai izolaţi, visători, dar tot mai asaltaţi, economic, de un Occident duplicitar şi o Chină imprevizibilă.

Are România nevoie de ordinea germană? 

Da.

Dar mai ales de pragmatismul american.

Nu am nimic cu comunitatea arabilor din republica mioritică.

Cea momentan situată între frontiera aflată mai la est de apele duplicitare ale Tisei – în limba maghiară, susţin rusofonii, echivalentul fiind Tisza, iar în limba germană, indică europenii din Bavaria, dacă memoria nu mă înşeală, expresia similară fiind Theiß – şi Milcovul de azi.

Prutul independenţei mafioţilor de la Chişinău.

De statul unitar, de drept, românesc.

Scriu aceste rânduri conştient că băieţii cu ochi albaştri, postacii de doi bani, cei plătiţi din banii fraierilor, respectiv ai contribuabilor - aceia care le tolerează sexul... isteric, caligrafic, atipic, dar comandat, ei fiind tâmpiţeii unor servicii insalubre, deloc cerebrale, suburbane, aiuristice, autohtone, jenanţi mandataţi cu pseudonime de tot râsul (de unde nu este, nici Unchiul Sam nu cere, dar Ivan Turbincă râde în hohote) - sunt gata să denigreze orice voce.

Una care nu li se supune.

În traducere liberă, nu pleacă deloc fruntea în faţa unor mentalităţi deloc eterne, precum cele ale insignifianţilor care credeau că pot supune muşchii gladiatorilor din Roma imperială, cu superioritatea lor, mimată, de doi bani.

Una evident primitivă, bazată pe o argumentaţie infantilă.

Aceea acum savurată la Kremlin, care exploatează naivitatea celor neplimbaţi prin Europa, pentru că veniturile lor, în ultimii 25 de ani, trecuţi degeaba, sub trei preşedinţi, cu nume de cod Escu... de Tudor Muşatescu, nu le asigură decât, în cel mai fericit caz, plata chitanţelor lunare.

Cetăţeni liberi să fie sclavii...

... Hoţiei Neortodoxe din România.

Trăiască baronii cui vreţi dumneavoastră.

Are România nevoie de ordinea germană?

Da.

Dar mai ales de pragmatismul american.

Pentru că, la fel ca premierul rupt de realitate, care nu acceptă demisia, de onoare, după alegerile prezidenţiale, nici baronii locali, omnipotenţii unei epoci, in integrum, deferită Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nu vor să predea fotoliile capitonate, secretarele siderate, şoferii uluiţi şi maşinile achiziţionate din bani publici - cum altfel?!...-, unor succesori posibili, dar nu siguri, teoretic şi practic, mai oneşti, decât ei.

De altfel, una din iluziile injectate în mentalitatea clasei de mijloc, din România, este că ar fi o onoare, pentru un palid autohton, cu venituri vai de mama lui, îmi cer scuze, pentru expresia aleasă, ca să intre în...

... masoneria autohtonă, a lui Peşte Prăjit.

Aceea care nu a demonstrat, nici măcar o secundă, că apără demnitatea naţională a României Unitare.

Masoneria română?

O ruşine publică.

Una dezonorantă.

O formulă antinaţională.

Una care trăieşte în poziţia musulmană!

În genunchi!

Ca pe vremea fanarioţilor!

Una care nu are demnitatea, nici curajul, nu mai vorbesc de luciditatea de a spune interlocutorilor de pretutindeni că prioritatea următorilor ani, pentru Preşedintele Tuturor Românilor, este Reîntregirea Naţională.

Una reuşită prin reunificarea plaiurilor mioritice, din stânga şi din dreapta Milcovului de azi.

O lipsă de demnitate bazată nu doar pe laşitatea masoneriei, ci şi a locatarilor, de după 1989, ai palatelor Cotroceni, Victoria şi ai ministerelor conduse de pigmeii de ieri, dar şi minusculii de azi, precum cei ai lui Victor Ponta - adolescentul protejat, aiurea, de Ion Iliescu şi mângăiat, pragmatic, pe creştet, de Adrian Năstase  - a cărui rezultat îl constituie faptul că...

...România nu este in integrum.

Până la Nistru.

Bazaţi pe suficienţa calculată, imperială şi condamnabilă, a Berlinului - cu cancelarul care ţine palmele, de regulă, într-un triunghi mefistofelic, pentru apărarea propriei suficienţe, suportabilă în viitorii şi ultimii doi ani ai domniei lui Angela Merkel, un cetăţean european redegist, care a trăit, prin extrapolare, în Republica Moldova, pardon, în Republica Nefirească, aceea a lui Timofti, Filat, Lupu şi Voronin, boierii trădători ai lui Ştefan cel Mare şi Sfânt...mă scuzaţi, în republica cu o populaţia mai mică decât aceea a Bucureştiului, fără cartierele mărginaşe - şi aroganţa Moscovei, parlamentarii laşi, de la Bucureşti, consideră landul dintre Prut şi Nistru, un teritoriu, de facto, al noii Uniuni Sovietice, pot pentru ca să zic, Euroasiatiace, unde contează o singură voce.

Aceea de la Kremlin.

O voce care râde de analiştii simulaţi la Bucureşti.

Cu sau fără cosiţe.

Fustiţele fiind prima probă a trădării programate.

Habarnişti care cred că dacă poartă o stofă aparent scoţiană sau suflă într-o trompetă vandabilă peste Ocean, sunt scutiţi de eticheta de papagali ai Moscovei, la Bucureşti.

Dar Moscova joacă - şi azi! – un cazacioc, subtil,  în capitala fostei republici socialiste dâmboviţene.

Cu un emisar – scriu asta în deplină cunoştinţă de cauză – care joacă fals, mincinos, ipocrit, pe cartea aparent culturală, el nefiind decât un simplu trimis imperial.

Iar ambasadorii statelor arabe, ca şi acela al Republicii practic ostilă, numită persiflant Moldova, jucând la două capete.

Oficial privind spre Casa Albă.

Neoficial şi azi luând lumină, pe culoare mai puţini ştiute, de la Kremlin.

Dacă preşedintele ales al României va avea demnitatea şefilor de stat ai RFG, în relaţia lor cu decedata, în vecii vecilor, RDG, atunci şi dincolo de Prut conducerile unor formaţiuni politice condamnate la dispariţie istorică vor înţelege că epoca lor a luat sfârşit.

Abia atunci unii diplomaţi arabi - pentru care nu mai am decât o milă creştinească - poate, dar nu este sigur, că vor înţelege, că nu mai pot juca la două capete.

Atât cu comunitatea civilizată, occidentală.

Cât şi cu Califatul Islamic.

Allahu Akbar!?

Vorba vine.

Dar vă vine rândul...