Pentru o mai bună înţelegere a contextului actual, vom expune în cele ce urmează o serie de informaţii care fac referire la evoluţia cercetării agricole din România, din perspectiva modificărilor legislative din ultima perioadă, în contextul reorganizării acesteia. 

Scopul analizei de faţă este producerea de cunoaştere agrostrategică prin integrarea, analiza şi înţelegerea acelor informaţii relevante şi utile din sectorul agroalimentar, cunoaştere care ar putea deveni utilă factorilor decizionali prin transformarea ei în decizie agrostrategică, dar şi societăţii civile şi mediului de afaceri din România. 
 
În primul rând, cercetarea agricolă se află în faţa unui nou proiect de lege privind reorganizarea ei, prin care se doreşte trecerea acestui sector în subordinea Ministerul Dezvoltării Regionale prin înfiinţarea unei Agenţii Naţionale pentru Managementul Cercetării şi Dezvoltării Agricole, dar şi modificarea şi completarea Legii 45/2009, privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti. Prin urmare, se doreşte o revigorare a cercetării ştiinţifice în agricultură, pe motivul existenţei unor disfuncţionalităţi sistemice şi nevoia de gestionare mai eficientă a acesteia prin conectarea ei la nivel central.
 
Pentru a avea o viziune de ansamblu a situaţiei, este important, totuşi, să analizăm şi cauzele care au condus la aceste disfuncţionalităţi, dar şi motivele pentru care se doreşte această reconfigurare, nescăpând din vedere repercusiunile pe care le-ar putea suporta ceilalţi actori adiacenţi sectorului agroalimentar, în urma unei decizii rapide şi fără fundament. 
 
Într-o economie din ce în ce mai interconectată, trebuie să avem o abordare sistemică şi transdisciplinară, iar crizele trebuie tratate simultan, altfel vom pune în pericol stabilitatea şi perenitatea sistemului agroalimentar. Este nevoie de o analiză a relaţiilor între crize care ameninţă sectorul agroalimentar şi trebuie găsite soluţii sistemice integrate şi de avertizare timpurie pentru luarea unei decizii agrostrategice pozitive.
 
În analiza de faţă am optat pentru prezentarea acestor informaţii sub forma unei scheme, care să prezinte evoluţia şi înţelegerea cercetării ştiinţifice agricole din România, pe baza unor indicatori multidisciplinari: economici, sociali, juridici, politici. 
 

Indicatori economici/ financiari:

1. Insuficienţa fondurilor financiare, din ultimii 20 de ani, a generat o infrastructură de cercetare precară, împiedicând dezvoltarea unei cercetări agricole performante şi competitive.
 
2. Crearea unei competiţii neloiale prin diminuarea unui număr considerabil de staţiuni de cercetare agricolă. Dacă în trecut existau 112 unităţi de cercetare cu o suprafaţă de 182.000 ha, în prezent s-a ajuns la 60 de unităţi de cercetare cu o suprafaţă de circa 30.000 ha.
 
3. Finanţarea Agenţiei Naţionale pentru Managementul Cercetării şi Dezvoltării Agricole urmează a se face, potrivit legii, din surse proprii şi de la buget. Dacă analizăm INRA, aceasta are un buget anual de 880 milioane de euro (77% de la Ministerul Cercetării şi 20% din alte credite publice).
 
Infrastructura de cercetare a INRA cuprinde: 180 de laboratoare şi 49 de unităţi experimentale în cadrul a 13 departamente ştiinţifice şi 17 centre de cercetare.
 
Structura actuală ASAS cuprinde 9 secţii ştiinţifice, având în coordonare numeroase institute şi staţiuni de cercetare-dezvoltare, respectiv 7 institute naţionale, 11 institute de ramură şi 42 de staţiuni de cercetare.
 

Indicatori Sociali:

1.Diminuarea locurilor de muncă pentru cercetători şi creşterea şomajului, dar şi demotivarea personalului de a lucra în cercetare agricolă.
Numărul de cercetători s-a redus de la 2400 la 650 în perioada 1990-2016, ceea ce a afectat piaţa de muncă din acest sector.
 
2.Resursa umană din cercetarea agricolă din Franţa este superioară celei din România: 12.000 de persoane, din care 1800 cercetători titulari, 2552 stagiari şi 510 doctoranzi.
 

Indicatori Juridici:

1.Nemodificarea la timp a unor cadre juridice care să apere interesul naţional din perspectiva cercetării agricole.  
2.Lipsa unor restricţii legislative pentru investitorii străini, în ceea ce priveşte vânzarea, cesionarea sau schimbarea utilităţii publice  în ceea ce priveşte terenurile agricole din cadrul staţiunilor de cercetare agricolă (ex. Cazul Complexului Băneasa, care s-a transferat de la USAMVB către investitori străini fără a se prevedea o clauză de neschimbare a utilităţii lui publice....aducând atingere indirect securităţii alimentare şi securităţii economice prin crearea unei competiţii neloiale....) 
3.Legea nr. 290/2002  a generat reducerea, prin reorganizare, a numărului de unităţi la 67, cu o suprafaţă de 59.000 ha.
4.Legea 45/2009 defineşte activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agricol ca prioritate naţională susţinută de stat, aceasta fiind organizată şi coordonată de către ASAS.
 

Indicatori Politici:

1.Lipsa unor politici care să aloce programe şi fonduri pentru investiţii pentru cercetarea agricolă.
2.Lipsa unor programe de bună guvernanţă şi rezilienţă în sectorul cercetării agricole, începând din perioada post-decembristă până în prezent.
3.Politica actuală (2016) a MADR prevede înfiinţarea unei Agenţii Naţionale pentru Managementul Cercetării şi Dezvoltării Agricole, aceasta urmând să ia în subordine unităţi de cercetare din cadrul ASAS, în timp ce altele urmează a fi preluate de Universităţi, Academia Română şi AOŞR (9 staţiuni) precum şi Administraţia Domeniilor Statului prin reorganizare ca societăţi comerciale sau desfiinţarea lor (11 staţiuni)
 

Analiza pe Scenarii

Prin analiza următoare, ne propunem  să identificăm  principalele direcţii şi implicaţii agrostrategice, în ceea ce priveşte reorganizarea cercetării agricole prin modificarea  L 45/2009 şi înfiinţarea unei Agenţii Naţionale pentru Managementul Cercetării şi Dezvoltării Agricole în subordinea MADR.
 
În acest context,  propunem  patru scenarii de evoluţii agrostrategice, construite pe două variabile predominante în contextul actual, unde posibila reorganizare a cercetării agricole prin noi amendamente aduse L45/2009, ar putea influenţa pozitiv sau negativ mediul de securitate agroalimentar din perspectiva cercetării-dezvoltării şi inovării. 
 
Cele două variabile/ipoteze ce vor sta la baza scenariilor de evoluţie sunt:
 
V1. Gradul de influenţă şi implicare al investitorilor străini/corporaţiilor din sectorul agroalimentar  din România în controlul cercetării agricole odată cu centralizarea cercetării agricole şi desfiinţarea mai multor unităţi de cercetare.
 
V2: Gradul de implicare al centrelor de cercetare agricolă pentru o reorganizare competitivă, care să aibă drept scop menţinerea suveranităţii şi siguranţei alimentare (securitatea agroalimentară).
 
SCENARIUL 1
 
Investitorii străini şi corporaţiile din sectorul agroalimentar ar putea profita de reorganizarea cercetării agricole din România şi, indirect, ar destabiliza buna funcţionare a acesteia. O  posibilă centralizare a cercetării agricole, cel mai probabil, ar putea genera o serie de schimbări profunde, în ceea ce priveşte asigurarea securităţii, siguranţei şi suveranităţii agroalimentare. Potrivit recentelor strategii europene, în materie de cercetare-dezvoltare-inovare, este nevoie de o colaborare inter-sistemică durabilă din punct de vedere al cercetării ştiinţifice agricole, iar acest lucru s-ar putea realiza doar prin parteneriate public-privat, în vederea asigurării transparenţei  şi fluidizării expertizei tehnice şi a consultanţei agricole.
 
Vs.
 
Centrele de cercetare agricole şi cercetătorii din acest sector ar putea deveni vulnerabili în faţa multinaţionalelor de profil, în contextul unei posibile centralizări a cercetării agricole, aceştia din urmă, putând profita de noua piaţă necompetitivă, ca rezultat al desfiinţării a numeroase unităţi experimentale şi departamente ştiinţifice. Posibilul monopol şi influenţa corporaţiilor din sectorul agroalimentar, care deţin deja centre de cercetare agricole în România, ar putea controla producerea materialului genetic şi, implicit, siguranţa şi securitatea alimentară a consumatorului. Mai mult de atât, investitorii străini deţin, deja, suficiente resurse financiare pentru dezvoltarea lor, la nivel local şi naţional, ceea ce ne-ar poziţiona într-o competiţie neloială în scenariul de faţă.
 
SCENARIUL 2
 
 
Investitorii străini şi corporaţiile din sectorul agroalimentar ar putea destabiliza buna funcţionare a cercetării agricole din România prin creşterea investiţiilor în acest segment, într-un context favorabil acestora. Ei ar beneficia de o dublă finanţare, în materie de cercetare-dezvoltare-inovare, având în vedere că bugetele alocate cercetării agricole, la nivel de UE, sunt superioare celor din România.
 
Vs.
 
Centrele de cercetare agricole şi cercetătorii din acest sector ar putea lupta pentru o reorganizare descentralizată în parteneriat public-privat, deşi investitorii străini de profil ar investi şi ei masiv în acest domeniu, ceea ce ar genera o competiţie şi, implicit, creşterea ofertei în acest sector. Mai mult de atât, cercetătorii s-ar uni şi ar aduce motivaţii pentru schimbarea cadrului legislativ, care să le apere drepturile şi interesele fundamentale în raport cu oferta multinaţionalelor. Ei ar putea cere, pentru conservarea suveranităţii şi siguranţei alimentare la nivel naţional, restricţionarea comercializării materialului genetic de sorginte străină, în lipsa unui control prealabil şi un aviz dat de către unităţile de cercetare din România.
 
 
SCENARIUL 3
 
 
Investitorii străini şi corporaţiile din sectorul agroalimentar nu ar specula piaţa favorabilă, din punct de vedere al  producerii şi comercializării materialului genetic şi ar respecta securitatea, suveranitatea şi siguranţa alimentară a consumatorilor. Ei s-ar supune unei legislaţii restrictive, în ceea ce îi priveşte, şi ar da posibilitate centrelor de cercetare agricolă din România să se dezvolte conform principiilor democratice ale suveranităţii.
 
Vs.
 
Centrele de cercetare agricole şi cercetătorii din acest sector nu s-ar reorganiza în spiritul descentralizării prevăzut de recentele strategii europene, fie din cauza lipsei accesului la informaţie agrostrategică, fie din lipsa de resurse financiare care să le dea posibilitatea să beneficieze de acest drept. Pe termen lung, această lipsă de implicare va antrena insecuritate agroalimentară şi va determina monopolul corporaţiilor asupra cercetării agricole din România şi, implicit, diminuarea transparenţei în materie de siguranţă alimentară.
 
SCENARIUL 4
 
Investitorii străini şi corporaţiile din sectorul agroalimentar nu ar specula piaţa favorabilă, din punct de vedere al  producerii şi comercializării materialului genetic şi ar respecta securitatea, suveranitatea şi siguranţa alimentară a consumatorilor. Ei s-ar supune unei legislaţii restrictive, în ceea ce îi priveşte, şi ar da posibilitate centrelor de certare agricolă din România să se dezvolte conform principiilor democratice ale suveranităţii.
 
Vs.
 
Centrele de cercetare agricole şi cercetătorii s-ar uni pentru dezvoltarea lor, deoarece acest sector oferă cunoaştere şi expertiză pentru creşterea producţiei din punct de vedere calitativ şi cantitativ şi, totodată, asigură progresul sectorului agricol din perspectivă durabilă. În contextul actual, o reorganizare a cercetării agricole, prin descentralizarea acestui sector şi nicidecum o centralizare mult mai  pronunţată, potrivit deciziei de a crea o altă instituţie de coordonare la nivel central, ar antrena competitivitatea în raport cu multinaţionalele de profil. Centrele de cercetare s-ar lupta pentru alocarea unor venituri sigure şi substanţiale de la bugetul de stat, corespunzător nevoilor şi priorităţilor din cercetarea agricolă. 
Nu trebuie scăpat din vedere nici motivarea personalului, care trebuie să beneficieze de o salarizare corespunzătoare nivelului de pregătire şi experienţă în domeniu, conform cercetătorilor din UE.
 
CONCLUZII
 
Conform celor patru scenarii, există o serie de factori de insecuritate agroalimentară cu implicaţii directe asupra suveranităţii şi siguranţei alimentare la nivel naţional.
 
În primul rând, o posibilă reorganizare a cercetării agricole din România ar putea deveni favorabilă investitorilor străini, care deţin deja unităţi de cercetare agricole şi care beneficiază, în acelaşi timp, de o substanţială finanţare în acest sector.
 
În cel mai pesimist scenariu, (SCENARIUL 1) investitorii străini şi corporaţiile din sectorul agroalimentar ar putea profita de reorganizarea cercetării agricole din România şi, indirect, ar destabiliza buna funcţionare a acesteia. O  posibilă centralizare a cercetării agricole, cel mai probabil, ar putea genera o serie de schimbări profunde, în ceea ce priveşte asigurarea securităţii, siguranţei şi suveranităţii agroalimentare. Potrivit recentelor strategii europene, în materie de cercetare-dezvoltare-inovare, este nevoie de o colaborare inter-sistemică durabilă din punct de vedere al cercetării ştiinţifice agricole, iar acest lucru s-ar putea realiza doar prin parteneriate public-privat, în vederea asigurării transparenţei  şi fluidizării expertizei tehnice şi a consultanţei agricole.
 
De asemenea, marile corporaţii deţin resurse financiare suficiente şi influenţă (lobby) la nivel decizional, care să le permită organizarea lor descentralizată prin cooperativele agricole, conform direcţiilor impuse de UE.
 
În schimb, centrele de cercetare agricole şi cercetătorii din acest sector ar putea deveni vulnerabili în faţa multinaţionalelor de profil, în contextul unei posibile centralizări a cercetării agricole, aceştia din urmă, putând profita de noua piaţă necompetitivă, ca rezultat al desfiinţării a numeroase unităţi experimentale şi departamente ştiinţifice. Posibilul monopol şi influenţa corporaţiilor din sectorul agroalimentar, care deţin deja centre de cercetare agricole în România, ar putea controla producerea materialului genetic şi, implicit, siguranţa şi securitatea alimentară a consumatorului. Mai mult de atât, investitorii străini deţin, deja, suficiente resurse financiare pentru dezvoltarea lor, la nivel local şi naţional, ceea ce ne-ar poziţiona într-o competiţie neloială în scenariul de faţă.
 
În cel mai optimist scenariu (SCENARIUL 4) centrele de cercetare agricole şi cercetătorii s-ar uni pentru dezvoltarea lor, deoarece acest sector oferă cunoaştere şi expertiză pentru creşterea producţiei din punct de vedere calitativ şi cantitativ şi, totodată, asigură progresul sectorului agricol din perspectivă durabilă. În contextul actual, o reorganizare a cercetării agricole, prin descentralizarea acestui sector şi nicidecum o centralizare mult mai  pronunţată, potrivit deciziei de a crea o altă instituţie de coordonare la nivel central, ar antrena competitivitatea în raport cu multinaţionalele de profil. Centrele de cercetare s-ar lupta pentru alocarea unor venituri sigure şi substanţiale de la bugetul de stat, corespunzător nevoilor şi priorităţilor din cercetarea agricolă. De asemenea, ei ar include prin parteneriate public-privat (PPP) grupuri de lucru specializate din mediul privat, tocmai pentru a creşte transparenţa şi calitatea serviciilor în domeniu.
 
Nu trebuie scăpat din vedere nici motivarea personalului, care ar putea beneficia, într-un astfel de context favorabil, de o salarizare corespunzătoare nivelului de pregătire şi experienţă în domeniu, conform cercetătorilor din UE.
 
Indicatori de avertizare timpurie
 
Conform celor patru scenarii, factorii şi tenţinţele ce vor trebui monitorizaţi în următoarea perioadă pentru a reduce efectul de surpriză şi a preveni o posibilă insecuritate agroalimentară sunt:
 
Modificările legislative în ceea ce priveşte L45/2009 şi regulile de funcţionare ale viitoarei Agenţii Naţionale pentru Managementul Cercetării şi Dezvoltării Agricole
 
Resursele financiare subvenţionate ale cetăţenilor străini în scopul dezvoltării cercetării agricole în România cu impact asupra securităţii agroalimentare la  nivel naţional
 
Implicarea investitorilor străini în corpul de control al viitoarei Agenţii Naţionale pentru Managementul Cercetării şi Dezvoltării Agricole din cadrul MADR.Beneficiile financiare oferite de către unităţile de cercetare străine agricultorilor autohtoni, în scopul de  a-i motiva să aleagă materialul lor genetic în detrimentul hibrizilor autohtoni (oferirea de input-uri la preţuri convenabile, diminuarea costurilor de producţie prin suport financiar sub formă de credite agricole.....etc)
 
Urmărirea deciziilor, regulamentelor şi a strategiilor UE în ceea ce priveşte cercetarea-dezvoltarea-inovarea agricolă, pentru ca România să se alinieze standardelor europene şi internaţionale.
De monitorizat acele terenuri ale actualelor unităţi de cercetare, care ar fi putut fi cesionate sau cumpărate în cadrul cooperativelor agricole, de către investitorii străini care ar putea urmări, inclusiv, restaurarea acestor platforme de cercetare şi monopolizarea acestui sector.
 
De monitorizat politicile viitoare în ceea ce priveşte regionalizarea României şi implicaţiile ce le-ar putea avea asupra cercetării agricole din România.
 
În concluzie, contextul actual prezintă o serie de vulnerabilităţi (legislative, socio-economice, geopolitice...) şi ameninţări care oricând se pot transforma în crize agroalimentare acute. Într-adevăr, este nevoie de o reorganizare a cercetării agricole, însă una descentralizată prin propunerea unor soluţii alternative şi integrate pentru o mai bună gestionare a posibilelor riscuri, ce ar putea destabiliza suveranitatea si siguranţa alimentară la  nivel naţional.
 


Autor: Drd. Neacsu Steluta Madalina, Presedinte fondator Agrointelligence SISA si expert pe securitatea agroalimentara şi securitatea internaţională.