Protestele anti-drone întrerup transporturile NATO pe ruta Afganistan-Pakistan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite ale Americii au întrerupt începând de ieri transporturile de echipamente militare ale NATO, pe ruta Afganistan – Pakistan.

Statele Unite ale Americii au întrerupt începând de ieri transporturile de echipamente militare ale NATO, pe ruta Afganistan – Pakistan, în condiţiile în care, în urmă cu mai mult de o săptămână, activişti şi muncitori asociaţi partidului pakistanez Tehrik-i-Insaf (PTI – Mişcarea pentru Justiţie) au demarat o serie de proteste ca urmare a atacului cu drone (avioane fără pilot) efectuat de armata americană în districtul Hangu, din provincia nord-vestică pakistaneză, Khyber Pakhtunkhwa, aflată la graniţa cu Afganistanul. Până la momentul acestuia, cele mai multe dintre atacurile cu drone conduse de armata americană în regiune, au avut loc în provinciile tribale semi-autonome, care nu se află sub jurisdicţia directă a Islamabadului, fiind însă foarte vulnerabile din punct de vedere al securităţii, consecinţă a prezenţei grupărilor teroriste afiliate al Qaeda.

Protestele iniţiate de PTI, partid ce guvernează regiunea Khyber Pakhtunkhwa şi condus de charismaticul lider Imran Khan, au determinat armata SUA să decidă întreruperea transporturilor pe o perioadă nedeterminată, în contextul în care viaţa soldaţilor care conduceau camionale militare era pusă în pericol.

Reprezentanţii Pentagonului au declarat că trupele NATO ce se află în plin proces de retragere din Afganistan, preconizat a se încheia la sfârşitul anului 2014, vor apela până la detensionarea situaţiei la rutele alternative, mult mai costisitoare financiar însă. Totodată, întreruperea tranzitului pe această rută afectează schimburile comerciale din zonă, generând noi probleme economiei pakistaneze.

Conducerea de la Islamabad îşi doreşte ca după retragerea trupelor NATO din Afganistan să deţină un rol semnificativ şi influent în viitorul sistem politic şi militar al statului afgan. Uciderea de către armata americană a liderului grupării talibane pakistaneze - Tehreek-e-Taliban Pakistan, Hakimullah Mehsud, în urma unui atac cu drone, a determinat reprezentanţi ai guvernului şi serviciilor de informaţii pakistaneze (ISI – Inter Services Intelliegence) să declare că în acest fel, procesul de negociere cu talibanii a fost periclitat.

Numeroşi analişti de politică externă susţin însă, că statul pakistanez îşi doreşte menţinerea unei situaţii tensionate în statul vecin şi prezenţa anumitor lideri talibani favorabili, pentru a-şi putea exercita influenţa în regiune. Un stat afgan vulnerabil din punct de vedere al securităţii va determina Statele Unite să apeleze în continuare la sprijinul pakistanez în regiune, iar Pakistanul va putea în acest fel să îşi şi gestioneze mai eficient vechiul conflictul cu India.

Atitudinea populaţiei pakistaneze faţă de Statele Unite şi forţele sale armate este una tot mai ostilă, în condiţiile în care atacurile cu drone efectuate de armata americană se intensifică şi cauzează numeroase victime în rândul populaţiei civile. Totodată Statele Unite sunt acuzate că încalcă în acest fel şi integritatea teritorială a Pakistanului, dar şi că fac tot mai dificile eforturile statului pakistanez pentru diminuarea actelor de terorism. De asemenea, numeroase organizaţii pentru apărarea drepturilor omulului, dar şi Consiliul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului acuză SUA de lipsa transparenţei în ceea ce priveşte utilizarea acestui tip de armament, a ţintelor şi persoanelor pe care le vizează, definirea combatanţilor şi violarea drepturilor omului.

Între timp, Statele Unite ale Americii îşi negociază cu autorităţile de la Kabul prezenţa armatei americane pe teritoriul afgan şi după retragerea trupelor NATO, la finalul anului 2014, an în care în Afganistan vor avea loc şi alegeri prezidenţiale. Până la acest moment, un acord bilateral final afgano-american nu a fost semnat.


Sorina Zainea a absolvit Facultatea de Istorie - secţia Relaţii Internaţionale din cadrul Universitaţii Bucuresti. În prezent urmează Masterul Roads to Democracy al Universităţii Siegen din Germania şi colaborează ca intern cu FP România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite