Interviu realizat de Guntars Grinums pentru Defence Matters.
 
Cetăţenii statelor baltice au fost serios preocupaţi de posibilele provocări din timpul exerciţiului Zapad-2017. Erau aceste temeri întemeiate?
 
Nu cred că trebuia să ne fie frică de Zapad, deşi au existat câteva scenarii, precum staţionarea permanentă a trupelor ruse în Belarus. Cred că atenţia acordată, dar şi solicitările pentru mai multă transparenţă i-au descurajat pe ruşi să ia în serios astfel de scenarii. Dar acest lucru nu îl vom cunoaşte niciodată.
 
Cu toate că o analiză completă încă nu avem, cred că am văzut în Zapad 2017 câteva progrese în dezvoltarea forţelor armate şi a strategiei ruse faţă de Zapad 2013. Pe lângă faptul că au reuşit să mobilizeze un număr mare de forţe, ei au demonstrat şi capacitatea de a folosi aceste forţe în scenarii specifice, inclusiv de tipul A2/AD („anti-acces şi de interdicţie regională“) pentru a obstrucţiona capacitatea unui adversar de a aduce întăriri în teatrul de operaţiuni. Totodată, am văzut un nivel sporit de competenţă al diverselor servicii în desfăşurarea operaţiunilor integrate (inter-arme).
 
Desigur, concluzia de fond, este aceea că ruşii s-au prefăcut că luptă impotriva terorismului, dar de fapt au folosit aceste exerciţii pentru a-şi demonstra capacitatea de a lupta şi de a câştiga un război extins împotriva NATO. Trebuie să tragem anumite concluzii de aici şi, probabil, ar trebui să ne extindem exerciţiile pentru a ne dezvolta propriile capabilităţi de contrabalansare a mijloacelor lor de tip A2/AD.
 
Trebuie, de asemenea, să continuăm să facem presiuni asupra lor pentru a fi mai transparenţi. În mod evident, în Zapad au fost implicaţi mai mult de 12.700 de militari. Trebuie să încercăm să-i facem pe ruşi să respecte litera documentului de la Viena.
Ruşii s-au prefăcut că luptă împotriva terorismului, dar de fapt au folosit exerciţiul Zapad pentru a-şi demonstra capacitatea de a lupta şi de a câştiga un război extins împotriva NATO.
Dacă exerciţiile mari de acest fel vor continua de-a lungul graniţelor noastre estice, nu ar trebui să reconsiderăm numărul forţelor NATO staţionate aici?
 
Cred că batalioanele pe care le-am desfăşurat în cele trei state baltice şi în Polonia pot sa descurajeze eventualele provocări, chiar dacă numărul lor este relativ mic. Este cât se poate de limpede pentru Rusia, ca în oricare dintre scenarii, va intra în conflict cu întreaga Alianţă, nu doar cu forţele defensive baltice. Dar strategia pe care NATO a adoptat-o depinde în mare măsură de capacitatea noastră de ranforsare, de realimentare a forţelor dislocate pe Flancul Estic.
 
În eventualitatea unei crize în care vedem tipul de forţe mobilizate în Zapad, atunci ar trebui să activăm o parte dintre aceste întăriri şi să le proiectăm în teatrul de operaţiuni, indiferent dacă se află în vestul Europei sau în Statele Unite. Şi trebuie să exersăm capacitatea de a face acest lucru, pentru a transmite ruşilor un mesaj simplu: we mean business.
 
Deci, mă întorc la ideea că exerciţiile NATO, chiar dacă au fost deja extinse considerabil, trebuie să demonstreze şi capacitatea noastră de a executa întreaga strategie, inclusiv ranforsarea la scară extinsă.
Strategia pe care NATO a adoptat-o depinde în mare măsură de capacitatea noastră de ranforsare, de realimentare a forţelor dislocate pe Flancul Estic.
Sunt exerciţiile de tip Zapad următorul pas în acest război propagandistic?
 
Cred că toată atenţia asupra dezinformării, a ştirilor false şi a propagandei începe să educe oamenii, să-i facă mai vigilenţi şi mai suspicioşi faţă de sursa informaţiilor. Iar pentru că exerciţiile reprezintă un tip diferit de informaţie prin care încearcă să intimideze, ei vor să ne temem de Rusia, să arate că Rusia este poate chiar mai puternică decât este în realitate, să demoralizeze, să fragmenteze alianţă şi poate chiar să încurajeze ridicarea sancţiunilor fără rezolvarea crizei din Ucraina.
 
Trebuie să recunoaştem ce fac ruşii. Nu trebuie să ne lăsăm intimidaţi şi trebuie să luăm măsurile necesare pentru a ne consolida capacitatea de descurajare. Dar, de asemenea, nu trebuie să reacţionăm exagerat dându-le ruşilor satisfacţia că ne este frică când în cele din urmă suntem partea mai puternică, avem mai multe capacităţi militare, ţările noastre sunt mult mai bogate decât Rusia şi în definitiv avem valorile democratice de partea noastră.
 
Cred că, dacă privim imaginea de ansamblu, Rusia ar trebui să se teamă de noi şi de valorile noastre. Şi cred că de asta îi este frică lui Putin - îi este frică de valorile occidentale şi de asta încearcă să ucidă speranţele unui viitor occidental în Ucraina, Georgia şi nu putem lăsa să facă asta.
Lui Putin - îi este frică de valorile occidentale şi de asta încearcă să ucidă speranţele unui viitor occidental în Ucraina, Georgia şi nu putem lăsa să facă asta.
Ar trebui să fim preocupaţi de posibila escaladare a crizei din peninsula coreeană?
 
Situaţia de acolo este fragilă. Sunt puţin îngrijorat de escaladarea retoricii în ambele direcţii. Sincer, mi-aş dori ca preşedintele SUA să joace rolul unora dintre predecesorii săi, să fie un lider matur si reţinut atunci când vine vorba de retorica sa. În centrul atenţiei este coaliţia internaţională, reunind China şi chiar Rusia, care trebuie sa exercite mai multă presiune asupra nord-coreenilor pentru a negocia un fel de soluţie la problema nucleară.

Şi cred că, dacă facem abstracţie de retorică, Statele Unite au avut un succes rezonabil. Au obţinut cele mai puternice sancţiuni adoptate de către ONU împotriva Phenianului precum şi promisiunea Chinei de a exercita mai multă presiune prin reducerea unor exporturi cheie către Coreea de Nord şi prin limitarea anumitor importuri. Deci, trebuie să dăm timp acestui efort.
 
Este sprijinul brusc al lui Putin pentru forţe ONU în Ucraina un fel de şiretlic care să consolideze statu-quo-ul în teritoriile ocupate sau este chiar o oportunitate reală?
 
Nu ştiu dacă este o propunere serioasă, dar trebuie să-l testăm pe Putin la masa negocierilor, chiar şi la nivelul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Cu alte cuvinte să vedem dacă putem elabora o rezoluţie care să ofere un mandat robust pentru o forţă de menţinere a păcii care să îndeplinească efectiv obiectivele acordului de la Minsk, să pună capăt violenţei şi, în cele din urmă, să supravegheze retragerea armelor şi a forţelor armate ilegale din Donbass şi restabilirea suveranităţii Ucrainei.
 
Poate că ar putea să existe mai multe stadii: o perioadă de tranziţie în care ar exista un fel de administraţie internaţională cu forţe ONU de menţinere a păcii, urmând ca Ucraina să-şi plaseze propriile trupe la frontiera internaţională la sfârşitul acestei perioade de tranziţie. În acest moment nu ştim dacă propunerea este serioasă sau nu, însă trebuie să o păstrăm pe masă să vedem dacă ruşii o acceptă.
 
Este sistemul de luare a deciziilor în Alianţă precum şi punerea lor aplicare suficient de robust şi de rapid pentru a face faţă ameninţărilor moderne? Ar trebui ca NATO să fie reformată pentru a deveni mai flexibilă, mai rapidă?
 
Din perspectiva deciziilor referitoare la capabilităţi şi prezenţa înaintată consolidată sau updatarea doctrinei noastre militare, cred că sistemul NATO funcţionează destul de bine. Nu ai nevoie de summit-uri pentru a lua astfel de decizii. Şi sperăm, de exemplu, că, până în februarie, miniştrii apărării din cadrul NATO vor ajunge la un consens asupra schimbărilor structurii comandamentului militar. Acestea sunt necesare pentru a echipa Alianţa pentru un potenţial conflictul pe scară largă cu Rusia. În acest moment, fiecare comandament este mai degrabă setat pentru operaţiuni similare celor desfăşurate în Afganistan. Dimensiunea lor a fost redusă în 2010-2011, când lumea părea un loc mai sigur. Dar cred că există un alt domeniu în care NATO are nevoie să-şi accelereze procesul de luare a deciziilor – modul în care se comportă într-o criză.

Trebuie să ne gândim, de asemenea, la războiul hibrid şi la potenţialul unor situaţii ambigue în care apar brusc nişte soldaţi fără însemne, nişte „omuleţi verzi“, precum şi la atacuri cibernetice a căror sursă nu poate fi determinată imediat sau situaţii de revolte civile provocate de o „coloană a cincea“. Toate aceste lucruri pot crea potenţial pentru agresiune înainte ca noi să fim pe deplin conştienţi de ceea ce se întâmplă.
 
NATO trebuie să-şi accelereze procesul de luare a deciziilor şi are nevoie de un sistem integrat de schimb de informaţii şi de avertizare timpurie, astfel încât să nu fim cu o zi, două sau trei în urma evenimentelor şi să nu mai putem răspunde. Deci, acesta este tipul de decizie care ar trebui să fie accelerat.
 
Înţelege în sfârşit lumea occidentală cum să răspundă propagandei şi campaniilor de fake news?
 
Trebuie să contracarăm propaganda de zi cu zi care are drept scop distorsionarea realităţii, albirea crimelor ruseşti din Siria sau Ucraina şi susţinerea partidelor politice extremiste sau a mişcărilor separatiste sau naţionaliste. De asemenea, trebuie să ne îmbunătăţim propria noastră capacitate de a purta războaie informaţionale într-o situaţie reală de conflict. Ruşii vor folosi atacurile cibernetice, vor folosi orice de la mesaje SMS, targetarea conturilor electronice ale soldaţilor noştri până la propaganda pe scară largă în mass-media internaţională. Ei vor încerca să-i inducă în eroare pe decidenţii occidentali sau, cel puţin, să semene confuzie, îndoială şi să creeze o ezitare care va paraliza capacitatea Aliantei de a lua deciziile necesare în timp util.
 
NATO ar trebui să suplimenteze resursele centrului Stratcom din Riga în eforturile căruia ar trebui să se implice mai multe ţări, ar trebui să se conecteze cu noul centru de la Helsinki dedicat războiului hibrid, astfel încât să dezvoltăm o mai mare conştientizare şi noi strategii pentru a face faţă acestor ameninţări foarte complexe. În fond acestea nu sunt noi, sovieticii folosind astfel de tehnici în anii ‘20 şi ‘30 când mobilizau mişcările comuniste internaţionale.
Ruşii vor folosi atacurile cibernetice, vor folosi orice de la mesaje SMS, targetarea conturilor electronice ale soldaţilor noştri până la propaganda pe scară largă în mass-media internaţională. 
Dar în epoca Internetului, cu toată metodologia cibernetică de acum, acest tip de informaţii pot fi transformate în arme şi utilizate la o scară infinit mai mare, la un cost foarte mic. Ne uităm către comunitatea de expertiză precum cea din Riga pentru a ne ajuta să înţelegem această ameninţare şi să dezvoltăm o strategie de combatere a acesteia.
 
Lumea occidentală pare încă şocată de eficienţa Rusiei în acest domeniu. Era totul atât de surprinzător?
 
Ei bine, nu ar trebui să fim şocaţi. În general am văzut o atitudine foarte ostilă din partea preşedintelui Putin, mai ales dacă ne amintim de discursul său din 2007 la Conferinţa de Securitate de la München şi multe dintre declaraţiile sale de mai apoi. El vede Rusia ca fiind în război. El luptă împotriva valorilor occidentale care pot ameninţa în cele din urmă sistemul său politic din Rusia. Cred că aici se află în mare parte motivaţia pentru ceea ce vedem astăzi. Dar cred că nu ne-am aşteptat la un efort deliberat de a interveni în alegerile americane.
 
Cred că nu ne-am putut imagina că ar merge atât de departe. Am învăţat multe lecţii. Statele Unite încă investighează o parte din aceste aspecte, deşi preşedintele Statelor Unite se află încă în faza de negare. Dar cred că majoritatea politicienilor şi experţilor din America o iau foarte în serios. Şi am învăţat deja să o contracarăm. Rusia a avut mult mai puţin succes în Franţa şi în Germania. Înţelegerea acestui fapt este primul pas către o soluţie.
 
Ambasadorul Alexander Vershbow este fellow la Centrul Brent Scowcroft pentru Securitate Internaţională, Atlantic Council. El a fost Secretar general adjunct al NATO din februarie 2012 până în octombrie 2016.