Diavolul din detalii şi orizontul informaţiei
0
Într-un raport dat publicităţii de Departamentul de Stat din Statele Unite în iunie 2015, pe baza unei analize a organizaţiei Human Rights Watch, referitor la respectarea drepturilor omului în România, se critică modul şi ineficienţa autorităţilor române în ceea ce priveşte retrocedarea proprietăţilor bisericeşti confiscate de regimul comunist anterior anului 1989.
Raportul semnalează faptul că “Guvernul nu a luat masuri eficiente pentru retrocedarea bisericilor greco-catolice confiscate de fostul guvern comunist” şi că “autoritatile locale au blocat retrocedarile de terenuri prin neefectuarea unei inventarieri a acestora. Autoritatile centrale au permis aceste întârzieri extinzând termenul limită pentru încheierea inventarierii terenurilor.”
Acest document nu reprezintă prima evaluare pe care autorităţile americane o fac în această chestiune, notabilă fiind o scrisoare deschisă din partea a doar douăzeci de membri ai Congresului american, adresată Secretarului de Stat, John Kerry, prin care îi cer să mărească presiunea asupra guvernului României, în vederea soluţionării respectivei probleme. Scrisoarea este punctuală şi nominalizează cazuri specifice, printre care şi cazul retrocedării clădirii Liceului Teoretic Szekely Miko din Sfântu Gheorghe, în care a fost implicat Marko Atilla Gabor.
Lobby-ul maghiar. Cazul Marko Atilla
Activitatea de lobby maghiaro-ungar pe tema retrocedărilor a vizat prioritar atragerea sprijinului oficialilor americani în perspectiva exercitării de către autorităţile de la Washington a unor presiuni la adresa Bucureştiului. În perioada 02- 05.06.2015, o delegaţie a UDMR, condusă de Kelemen Hunor, s-a deplasat în Statele Unite, context în care membrii acesteia au avut întrevederi cu reprezentanti ai Congresului american, cărora le-au prezentat într-o manieră eronată modul deficitar în care autorităţile române acţionează pentru restituirea imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase.
Marko Atilla Gabor, fost membru al Parlamentului României din partea UDMR, în prezent dat în urmărire generală prin Interpol, condamnat de Judecătoria Buzău în vara anului 2012 la trei ani de închisoare cu executare silită, decizie suspendată ulterior de magistraţii Curţii de Apel Ploieşti în 2014, pentru o perioadă de cinci ani, pentru corupţie în incidentul menţionat în adresa reprezentanţilor Congresului, apare ca inculpat şi într-un alt dosar de corupţie la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fapt ce a fost dezvăluit ulterior trimiterii acestei informări către John Kerry.
Conform rechizitoriului dosarului din 28 decembrie 2010, la care face referire misiva reprezentaţilor americani, realizat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marko Atilla, alături de alţi doi inculpaţi ”au întocmit la data de 14 mai 2002 o Notă de constatare în care au arătat, contrar realităţii, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe şi l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal.” Mai mult, acelaşi Marko Atilla, alături de alţi şapte inculpaţi, conform DNA, este acuzat că ar fi emis, în cazul a trei dosare (nr.13653/FFCC/2008, nr.26600/CC/2006 şi nr.8745/CC/2006), titluri de despăgubire, pe baza unor rapoarte de evaluare contrare Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor, ceea ce a condus la un beneficiu patrimonial direct şi necuvenit.
Deşi nu sunt într-o legătură directă, cele două dosare pot să contureze un portret al activităţii lui Marko Atilla în cadrul ANRP, în perioada 2006 – 2008, ulterior faptelor din 2002 la care fac referire primul dosar, a cărui prejudiciu este estimat la 1.300.000 euro. Prejudiciul în cel de-al doilea dosar este estimat de autorităţi la 75.000.000 euro, ceea ce indică un pattern de accelerare şi intensificare a fenomenului de corupţie asociat cu această persoană. Prin urmare, acuzaţiile ce au fost catalogate drept accesorii pentru fundamentarea blocării procesului de retrocedare, teză susţinută de cei douăzeci de membri ai Congresului, au fost susţinute de noile elemente ieşite la suprafaţă, elemente ce indică o conduită continuă de eludare a regulilor de retrocedare şi evaluare a proprietăţilor. Deşi cele două componente, anume existenţa unui presupus efort al autorităţilor române de a întârzia procesul de retrocedare şi actele de corupţie dovedite în sensul retrocedării ilicite către terţe părţi nu îşi exclud existenţa reciproc, acuzaţiile şi fuga fostului parlamentar Atilla în Budapesta unde a primit protecţie din partea regimului Orban sunt dovezi, ce-i drept circumstanţiale, că acesta a manifestat o completă desconsiderare faţă de statul de drept, iar DNA, instituţie de altfel promovată de Statele Unite ca un element de stabilitate şi reformă în România, a format un caz comprehensiv în această direcţie.
Iluzia statului agresor şi a minorităţilor victime
În plus, acestea nu sunt cazuri izolate, anchete jurnalistice efectuate de-a lungul timpului arătând cazuri multiple de retrocedări în interesul bisericilor maghiare sau a moştenitorilor familiilor nobiliare maghiare cel puţin dubioase, dacă nu chiar ilegale. Cu titlu de exemplu pot fi invocate retrocedări acordate abuziv moştenitorilor familiilor optanţilor maghiari, care au fost deja despăgubiţi de statul român pentru proprietăţile expropiate ca urmare a Reformei Agrare din 1921, retrocedări către moştenitorii unor condamnaţi pentru crime de război, deşi aceştia au fost expropiaţi în baza legii CASBI şi au fost naţionalizaţi de regimul comunist. Cazul comunei Nadeş este unul elocvent.
Departe de a acuza membrii Congresului de un bias etnic sau politic, este foarte probabil ca analiza pe baza căreia s-a luat această iniţiativă să se lovească de un orizont al informaţiei de unde, din cauza atomizării informaţiei, devine foarte dificil pentru aparatul administrativ al Statelor Unite, în speţă Departamentul de Stat în acest caz, să poată să agrege enorma masă de de variabile din fiecare stat pe care îl analizează şi prin urmare, pot să cadă pradă tendinţei de a extrapola un model victimă – opresor, în care cel din urmă ia forma statului, iar victima poate să ia foarte uşor forma unei minorităţi. Astfel spus, capacitatea analitică a Departamentului de Stat are o limită în a asimila toate elementele ce gravitează în jurul unor fenomene sociale şi a unor cazuri specifice. În acest caz diavolul chiar stă în detalii, iar numărul mare de cazuri, resursele limitate, legislaţia uneori deficitară, perioada foarte mare la care face referire retrocedarea, nu fac decât să îngreuneze tot procesul.
În mod cert, această barieră a informaţiei nu înseamnă că procesul de retrocedare este în întregime lipsit de bariere discriminatorii faţă de părţile vătămate şi cu atât mai puţin lipsit de o birocraţie greoaie. Cu siguranţă ancheta DNA nu a avut doar inculpaţi maghiari, cu o bancă de acuzaţi mixtă, români şi maghiari deopotrivă, demonstrând că fenomenul de corupţie este, de altfel, foarte progresist, în sensul că afectează toate categoriile etnice.
Există şi alte argumente concrete împotriva tezei conform căreia autorităţile române îngreunează în mod premeditat procesul de retrocedare pe motive etnice sau religioase. Aceste dovezi sunt retrocedări finalizate, care nu au fost lipsite de controverse legate de validitatea documentelor de proprietate ale reclamanţilor. Câteva exemple de astfel de imobile: Palatul Baroc - Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea care a fost retrocedat către Episcopia Romano-Catolică de Oradea, Policlinica Mare sau Fostul Palat de Finanţe din timpul Imperiului Austro-Ungar din Oradea, retrocedat către Episcopia Romano-Catolică de Oradea, Muzeul Brukenthal din Sibiu, retrocedat în 2005 către Parohia Evanghelică Sibiu, pentru a enumera doar câteva exemple populare.
Palatul Baroc - Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea
Reconcilierea trecutului în prezent
Revenind la actualitatea din România, este important de scos în evidenţă faptul că trauma comunismului asupra societăţii româneşti este una adâncă şi care are ramificaţii şi astăzi. O soluţionare completă a dislocării de capital pe care a realizat-o regimul comunist rămâne cheie în vindecarea societăţii româneşti. Prin urmare, aducerea în lumina mediei a cazurilor pe rol şi iniţierea unui dialog multilateral pot fi soluţii prin care să se accelereze acest proces. Miercuri, 30 septembrie, va avea loc la Hotel Ramada Majestic evenimentul „Reconciling past with present” ce îşi propune să abordeze problema restituirii proprietăţilor bisericeşti confiscate de regimul comunist în România, acţiune organizată de Eparhia Reformată din Ardeal şi de Arhidieceza Romano-Catolică de Alba-Iulia.
Deşi aparent se erijează în vocea bisericilor din România, la o privire atentă rezultă că, în realitate, conferinţa este destinată exclusiv prezentării viziunii Bisericilor tradiţionale maghiare, lipsind cu desăvîrşire celelalte culte româneşti. Ne punem întrebarea legitimă dacă nu cumva evenimentul face parte din strategia deja cunoscută a lobby-ului maghiar, în condiţiile în care vine într-un context delicat şi tensionat al relaţiilor diplomatice dintre Bucureşti şi Budapesta.
În vederea realizării acestui material am contactat organizatorii evenimentului pentru mai multe detalii, de unde am aflat faptul că nu au fost invitaţi reprezentanţi ai ANRP, deoarece scopul evenimentului nu este de a fi o dezbatere, ci doar o informare asupra stării dosarelor aflate pe rol, informare destinată în principal Corpului diplomatic din România al statelor membre ale Uniunii Europene, din Statele Unite, Canada, Australia şi Israel. Aceştia au declinat invitaţia de a-şi exprima o opinie scrisă asupra obiectivelor evenimentului şi listei de invitaţi. Din păcate, nici biroul de presă al ANRP nu a răspuns la o solicitare scrisă de a comenta asupra acestui eveniment şi asupra faptului că nu sunt invitaţi.
În prezent, conform informaţiilor puse la dispoziţie de ANRP, Eparhia Reformată a Ardealului a beneficiat de restituirea în natură a două imobile în judeţul Cluj şi în judeţul Mureş, fiind obligată să păstreze afectaţiunea de interes public cel puţin 10 ani, conform legislaţiei în vigoare, componentă criticată de raportul Departamentului de Stat menţionat mai sus. În ceea ce priveşte Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia, acesteia i s-a refuzat cererea de a intra în proprietatea imobilului Biblioteca Batthyaneum, pe motiv că nu a putut face dovada proprietăţii acesteia înainte de naţionalizare.
Per ansamblu, mult peste 1000 de proprietăţi au fost deja retrocedate de statul român, în multe cazuri imobilele găzduind instituţii de învăţîmânt, iar autorităţile locale fiind puse, în prezent, în situaţia de a plăti sume importante din bugetele locale drept chirie pentru asigurarea procesului de învăţământ în acele spaţii.
Ipoteze sumbre
Implicarea Statelor Unite în stabilitatea aliaţilor din Europa Centrală şi de Est este normală şi necesară, având în vedere volatilitatea geopolitică a zonei, volatilitate care este alimentată şi de o proliferare a corupţiei pe terenul fertil oferit de prăbuşirea necontrolată a comunismului. În aceeaşi măsură, implicarea autorităţilor de la Budapesta în susţinerea drepturilor internaţionale ale etnicilor maghiari de pe teritoriul României este normală într-o anumită măsură, prin mecanisme de dialog real şi transparent cu autorităţile române.
Laszlo Tokes este preşedintele comisiei pentru retrocedarea proprietăţilor bisericeşti din Transilvania, comisie înfiinţată de organizaţia Consiliul Demnităţii Umane (EMT), ce are ca scop declarat promovarea intereselor legitime ale etnicilor maghiari aflaţi înafara graniţelor Ungariei. Preşedintele acestei organizaţii este Zoltan Lomnici, Preşedinte al Curtei Supreme de Justiţie în perioada 2002-2009, care a făcut afirmaţii grave la adresa României, precum cea că ”adevăratul ţel al Guvernului României este să facă imposibilă viaţa maghiarilor”.
Prin urmare, prin asociere, Laszlo Tokes, apropiat al regimului Orban, personaj adesea controversat în politica română şi asociat cu spectrul radical al vocii minorităţii maghiare din România, este construit în avatarul mişcării de retrocedare a proprietăţilor confiscate de regimul comunist, proces de altfel legitim şi critic de a fi dus până la capăt, şi care nu este ajutat de această asociere. O ipoteză întunecată ce poate fi extrapolată de aici este că Budapesta are mijloacele şi pârghiile politice necesare să mărească sau să diminueze presiunea asupra procesului de retrocedare, prin relaţia pe care o are cu Laszlo Tokes, fapt ce este congruent cu imixtiunea în afacerile interne ale României, ceea ce în mod ironic ne duce cu gândul la recentele comentarii ale cancelarul Ungariei, Janos Lazar, care acuza Statele Unite că se amestecă în mod curent în afacerile interne din România şi Croaţia, în detrimentul ţării sale.
Evenimente precum cel din data de 30 septembrie sunt binevenite, deoarece oferă un cadru de dialog, absolut necesar, pentru a normaliza acest proces. Atât autorităţile române cât şi liderii politici maghiari ar trebui să omită cu totul orice fel de considerent etnic sau politic din retorica lor deoarece prin acest comportament nu fac decât să acutizeze şi să lege o povară politică de un proces care de altfel, este eminamente apolitic. Totuşi, lipsa unui cadru complet, la care să ia parte şi autorităţile române, în acest caz reprezentanţii ANRP, dar şi lideri de opinie din societatea civilă, din afara organizatorilor, care să aibă o expunere către publicul din România, cu o diseminare transparentă a detaliilor fiecărui caz în parte, nu conduce decât la cultivarea unui mediu de suspiciune şi alimentează ipoteza că Budapesta într-adevăr îşi foloseşte pârghiile în acest subiect pentru a-şi avansa propriile interese domestice şi internaţionale.
Dragoş Tîrnoveanu, redactor-şef newsint.ro
Se încarcă comentariile...
