Gaz separatist pe focul crizei din Spania

Drapelul separatist catalan are tot mai multă cerere în Catalonia FOTO Reuters

Catalonia, criza financiarădin Spania n-a făcut decât să reaprindă o flacără adormită. Corespondenţă FP România din Barcelona, Catalonia, de la Alexandra Spânu

Articol din FP România nr. 32, iarna 2012

„No money, no line”. Poate mai mult decât în momentul verdictelor troicii sau la sfârşit de lună, când se adună facturile, spaniolii, că sunt basci, andaluzi sau catalani, au simţit ce înseamnă criza anul trecut, când nu au putut vedea la televizor partida Naţionalei de fotbal – campioană europeană şi mondială – cu Belarusul, contând pentru preliminariile CM 2014.

Nu se mai întâmplase de 30 de ani, dar pe atunci din motive tehnice. Acum tehnica exista, motivele au fost pecuniare. Compania ce deţinea drepturile pentru acest meci cerea 3 milioane de euro – care au rămas 1 milion şi jumătate după negocieri, dar spaniolii îşi permiteau doar 700.000, aşa că transmisiunea a rămas în aer. Spaniolilor le-a fost astfel interzis şi unul dintre ultimele lucruri care îi ţin uniţi – fotbalul. Uniţi, pentru că una dintre temerile celor care vorbesc de separatismul catalan este Liga de Fotbal: Dacă se despart de Madrid, unde joacă Barça?

A fost un moment de acută conştientizare a crizei pe care o traversează Spania de patru ani.

Banii catalani

Criza spaniolă este resimţită din plin chiar şi de bogata Catalonie. O regiune cu tradiţie industrială, rămasă acum fără bani, nevoită să-i ceară guvernului de la Madrid. Dar înainte, catalanii au cerut o schimbare a sistemului fiscal. „Nu mai vrem ca banii noştri să ajungă la Madrid”. Este o opinie generală, motivată, spun catalanii, de nedreapta lor repartizare. Argumente se găsesc cu uşurinţă. În prezent, nu există el AVE – tren de mare viteză – între Barcelona şi Valencia, al doilea şi al treilea oraş ca mărime al ţării, dar s-au găsit bani pentru construcţia unei linii între Madrid şi La Coruña (Galicia). 

Stranie coincidenţă, premierul Mariano Rajoy este din Galicia… Autostrăzile, alt măr al discordiei, se plătesc în Catalonia, Valencia, Alicante. Din Madrid spre Sevilla, însă, în Galicia sau Asturias, la autopista nu costă nimic. Diferenţele de gestionare a banilor publici există, iată, iar catalanii spun că s-au săturat să contribuie fără să primească. Este adevărat că înainte de acutizarea crizei catalanii încă mai beneficiau de o serie de regalías sociales, dar oferite de la Generalitat, Guvernul regional. De pildă, un funcţionar public din Catalonia era mai bine plătit decât unul dintr-o altă regiune. S-a ajuns însă la fundul sacului. Aşa că, Artur Mas, preşedintele Guvernului regional catalan, a mers la Madrid pentru a încerca să negocieze cu autorităţile centrale.

Ce a ieşit a văzut o lume întreagă: Mariano Rajoy nu s-a arătat dispus să ajungă la un nou acord, aşa că un milion şi jumătate de catalani au ieşit în stradă revendicându-şi drepturile. Sau doar 600.000, potrivit delegaţiei guvernului central. Contează cine numără… Miile de steaguri catalane au fost însoţite de pancarte pe care era scris „Catalonia, un nou stat european” şi de cereri pentru „stoparea asfixierii financiare”. „No money, no freedom” a fost sloganul zilei de 11 septembrie, catalanii cerând „libertate, democraţie şi mai mult decât un pact fiscal”. Neprimind nici măcar speranţe pentru o autonomie sporită, catalanii plusează. Vor separatism şi din motive economice. Cheltuirea banilor produşi de ei în folosul altora, sau chiar al nimănui, i-a scos în stradă. Catalonia nu este o prioritate a Madridului pentru construcţia de infrastructuri. Dar Spania numără acum proiectele care se dovedesc a fi fost doar o risipă – de pildă, linii de tren care se închid, pentru că nu interesează pe nimeni –, în timp ce zonele dezvoltate economic, care ar putea produce mai mult, au fost lăsate deoparte de planurile centrale.

Masa critică

Criza financiară n-a fost decât reaprinderea unei flacări adormite. Guvernul de dreapta al lui Mariano Rajoy este conştient de asta mai mult decât oamenii de pe stradă. În Madrid, puţini mai ştiu că limba catalană se vorbeşte şi în Valencia sau în Insulele Baleare. În total sunt 13 milioane de vorbitori de catalană, de două ori mai mulţi decât de daneză, de exemplu. Pentru vorbitorii de castellano din Spania, normalitatea este spaniola. Pentru nativii catalani, normalitatea are nuanţe. Şi pentru guvernanţii locali nuanţele există, dar în alt sens. Ministrul Educaţiei, José Ignacio Wert, a explicat recent intenţia unei „spaniolizări” a elevilor catalani, care acum studiază mai mult istoria Cataloniei decât pe cea a Spaniei, precizând că aceştia trebuie să fie mândri că sunt spanioli în aceeaşi măsură în care se simt mândri de originea lor catalană.

La rândul său, Mariano Rajoy, care nu este cunoscut tocmai pentru simţul umorului, a ţinut să precizeze, în timpul unui miting, că „în afara Spaniei şi a Europei nu există nimic”, o avertizare la adresa naţionaliştilor catalani, declarând că nu trebuie să se adauge o criză politică şi instituţională celei economice. Cele două sunt însă legate. Din punctul de vedere al Cataloniei, criza economică a regiunii este cauzată de proasta gestionare a banilor catalani de administraţia de la Madrid. Apoi, la fel, în timp ce premierul spaniol repetă că pariază pe Europa, pentru că „aici suntem şi aici trebuie să se afle întreaga Spanie, în ansamblul său, deoarece este un spaţiu comun de democraţie, libertate, drepturi ale omului şi pace”, catalanii au propria lor viziune despre ce înseamnă libertate şi drepturi. Mai au mult până departe, pentru că Spania se va opune, dar un prim pas, făcut de un milion şi jumătate de persoane, a fost făcut. 

Altceva decât spanioli

„Noi suntem catalani, nu PIGS”, au strigat manifestanţii la Barcelona. Puţini străini ştiu însă ce înseamnă a fi cu adevărat catalan. Catalana nu înseamnă o spaniolă stricată, plus câteva cuvinte diferite şi un accent ciudat. Prea puţini ştiu că este o limbă romanică mai apropiată de italiană şi de franceză – şi chiar de română – decât de spaniolă. Prea puţini înţeleg că ventana [în spaniolă] se află la mare distanţă de finestra, fenêtre sau fereastră, că taula [masă în catalană] sună mai degrabă a table şi nu are nimic în comun cu mesa, iar ploure se apropie de a ploua şi nu de spaniolul llover.

Alexandra Spânu este realizatoare la canalul Naţional TV – şi una dintre coordonatoarele secţiunii române a site-ului Presseurop.eu.