Baletul geopolitic turco-armean

2015 va fi un an special pentru Armenia şi, implicit, pentru Turcia. Se vor împlini 100 de ani de la ceea ce Armenia consideră a fi fost un adevărat genocid de care este vinovată Turcia, sau mai bine zis Imperiul Otoman (care îşi trăia atunci ultimii ani).

Cu această ocazie grupurile de lobby armean din întreaga lume se pregătesc deja pentru a rememora tragedia dar şi pentru a crea presiunea politică internaţională necesară recunoaşterii oficiale a genocidului[1] (în acest moment doar 21 de state asociază aceste evenimente cu un genocid). Disputa se duce atât pe pe marginea estimării numărului de armeni ucişi, 500.000 recunscuţi de turci şi 1,5 milioane invocaţi de Armenia,  dar şi pretenţiei Turciei că ei ar fi fost victime de război sau ale foametei.

The Assembly of Turkish American Associations (ATAA), cel mai mare grup de lobby turcesc din Statele Unite, în perspectiva centenarului, pregăteşte deja la rândul ei un „master plan” care va avea stabilite răspunsuri pentru toate posibilele pretenţii din partea comunităţii armene. Vor exista două tipuri de acţiuni. Cele proactive, care vor include campanii social media şi formarea unor comitete de activişti care vor vizita oficialităţi ale fiecărui stat american şi vor oferi un program educaţional pentru membrii Congresului. Şi acţiunile reactive, responsabile de contracararea rapidă a oricăror articole, conferinţe şi expoziţii ale comunităţii armene. În plus se va acorda atenţie şi motoarelor de căutare de pe internet considerate a fi potenţial manipulabile de lobby-ul armean prin site-uri fantomă şi trafic falsificat, astfel aducând în primele rezultate ale căutărilor doar informaţii care susţine varianta genocidului.

Relaţiile turco-armene au fost oricum mult mai „calde” în mandatul actualului preşedinte al Turciei, Abdullah Gül, care a făcut istorie în septembrie 2008 cu prima vizită făcută vreodată în Armenia de un preşedinte al Turciei. Această vizită, ocazionată de un meci de fotbal între Turcia şi Armenia, se spera la acel moment că va însemna o adevărată reconciliere dintre cele două ţări ostile. În timp ce occidentul se afunda în acele luni în criza financiară, Armenia şi Turcia mizau pe diplomaţia fotbalului într-un balet geopolitic care din păcate, nu şi-a găsit nici până în prezent drumul spre o normalizare a realaţiilor. Turcia nu a redeschis nici acum graniţa comună cu Armenia, graniţă închisă în 1993 ca răspuns la ceea ce turcii au considerat a fi agresiunea armenească asupra pământurilor azere (conflictul Nagorno-Karabakh). Este important de menţionat acest lucru, deoarece  în chiar aceste zile, presa din Armenia publica o ştire prin care îl credita pe primul ministru turc Erdoğan cu intenţia de a redeschide această frontieră în toamnă. Ministrul de Externe al Turciei a respins însă imediat această informaţie, calificată ca fiind falsă. O astfel de informaţie, chiar fiind în intenţiile Turciei, nu avea cum să fie făcută exact în aceste zile, când Recep Tayyip Erdoğan şi-a anunţat oficial candidatura la preşidenţie, alegerile urmând a avea loc pe 10 august 2014. Presa armeană de altfel s-a arătat imediat îngrijorată de această candidatură, primul ministru Erdoğan fiind socotit mult prea autoritar, pentru o poziţie care îi va da acces la atât e multă putere. Realitatea este că Erdoğan a avut în repetate rânduri luări de poziţie agresive la adresa Armeniei şi astfel, cel mai probabil, recenta informaţie privind redeschiderea graniţelor a fost doar un joc politic armean menit a discredita această candidatură pe plan intern.

 Referitor la evenimentele din 1915-1916, Erdoğan a transmis recent condoleanţe armenilor şi a recunoscut că aceasta a fost o perioadă a „consecinţelor inumane”. Aceste vorbe au fost socotite însă de armeni ca fiind total insuficiente şi nereprezentând realitatea tragediilor acelor vremuri. Această amărăciune a armenilor a fost dublată de discursul preşedintelui SUA Barack Obama din 24 aprilie care a menţionat cifra de 1,5 milioane urmată de de dezamăgitorul cuvânt „masacru”. Un discurs în care Obama nu a închis de tot uşa Armeniei, având însă mare grijă să nu supere aliatul care are în aceste zile poziţia geopolitică poate cea mai importantă din întreg sistemul internaţional: Turcia.

În altă ordine de idei, Armenia, ar trebui să se gândească de două ori înainte să conteste candidatura lui Erdoğan. Şi aceasta pentru că alternativele „kemalismului” Partidului Republican al Poporului (CHP), şi extremismului Mişcării Naţionaliste (MHP), sunt de natură să îl facă pe actualul prim ministru Recep Tayyip Erdoğan să fie o variantă dezirabilă de preşedinte al Turciei din punctul de vedere al intereselor Armeniei.

Dincă Marius – Doctorand Relaţii Internaţionale SNSPA. În prezent acesta se află detaşat la Departamentul de Relaţii Internaţionale al Universităţii Sakarya din Turcia.

[1] Genocidul: (cuvântul provine din alăturarea a două cuvinte din limba latină genus care înseamnă „neam" si caedo care înseamnă „a distruge"). Conform definiţiei ONU genocidul constă în săvârşirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a vreuneia dintre următoarele fapte: uciderea membrilor colectivităţii sau grupului; vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului; supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizica; luarea de măsuri tinzând la împiedicarea naşterilor în sânul colectivităţii sau grupului; transferarea forţată a copiilor aparţinând unei colectivităţi sau unui grup, în altă colectivitate sau alt grup.