Zeci de mii persoane au manifestat la Budapesta în semn de susţinere a unei universităţi înfiinţate de Soros

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 70.000 de persoane au manifestat duminică la Budapesta în semn de susţinere faţă de o universitate înfiinţată de miliardarul american George Soros, considerată o ţintă a politicilor ”iliberale” ale premierului populist ungar Viktor Orban, relatează The Associated Press.

Soros, originar din Ungaria, a înfiinţat Universitatea Central Europeană (CEU) în 1991. Amendamente la legea educaţiei superioare ungare adoptate săptămâna aceasta pot conduce la închiderea sau mutarea instituţiei.

Legea cere CEU să-şi schimbe numele şi să deschidă un campus în Statele Unite.

Participanţii la miting s-au adunat în faţa Parlamentului, duminică. EI îi cer preşedintelui Janos Ader să se opună prin veto acestei legislaţii.

CEU este acreditată în statul american New York şi în Ungaria, iar studenţii pot absolvi în ambele ţări.

Universitatea are în prezent peste 1.400 de studenţi din 108 ţări.


Planurile lui Orban cu privire la un ”stat ileberal” sunt în contracţie cu idealul ”societăţii deschise” a lui Soros.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite