Zece răniţi în coliziunea a două garnituri de metrou la Budapesta
0Zece persoane au fost rănite la Budapesta după ce două trenuri de metrou au intrat în coliziune pe linia M2 luni dimineaţă, a anunţat Máté Kisdi, un purtător de cuvânt al autorităţii de gestionare a dezastrelor în capitala ungară, relatează agenţia MTI, preluată de dailynewshungary.com
Potrivit sursei citate, o garnitură care circula în direcţia staţiei Déli a lovit din spate o altă garnitură de metrou.
Ambele trenuri transportau pasageri. Nouă dintre cei răniţi au fost duşi la spital pentru a fi trataţi pentru contuzii şi leziuni ale membrelor, a declarat un oficial al Serviciilor Naţionale de Ambulanţă (OMSZ) pentru MTI. Vieţile lor nu sunt puse în pericol. Un alt pasager, care a fost rănit uşor, a fost tratat la locul accidentului.
Circulaţia a fost suspendată imediat între Piaţa Örs Vezér şi Stadionul Puskás Ferenc, iar pe traseul respectiv au fost introduse autobuze.