Ungaria nu va primi bani de la Uniunea Europeană pentru gardul anti-imigranţi
0
Comisia Europeană a respins solicitarea Guvernului de la Budapesta privind suportarea parţială de către Uniunea Europeană a costurilor construirii gardului la frontiera Ungariei cu Serbia.
Comisia Europeană a respins ideea de a finanţa gardul construit de Ungaria pentru blocarea trecerii imigranţilor. "Uniunea Europeană nu finanţează construcţia de ziduri ori garduri la frontierele externe", a transmis vineri un purtător de cuvânt al Executivului UE.
"Este posibilă finanţarea din fonduri comunitare pentru gestionarea măsurilor de securizare a frontierelor. Oricum, ţările trebuie să ştie că solidaritatea europeană nu este un drum cu sens unic", a subliniat oficialul CE, referindu-se la refuzul Ungariei de a primi imigranţi pe baza sistemului de cote.
Aceeaşi poziţie a fost transmisă şi de Guvernul Angela Merkel. "Salutăm apelurile Ungariei în sensul solidarităţii şi recunoaştem solidaritatea ca principiu european. Dar solidaritatea este drum cu două sensuri...", a afirmat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, i-a trimis joi o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în care cere ca Uniunea Europeană să finanţeze jumătate din costurile construirii gardului metalic la frontiera Ungariei cu Serbia.
"Gardul Ungariei a protejat toţi cetăţenii Europei de afluxul imigranţilor clandestini", a argumentat Janos Lazar, şeful de cabinet al lui Viktor Orban. Lazar a explicat că Ungaria trebuie să beneficieze de asistenţă financiară comunitară aşa cum a fost în cazul Italiei, Greciei şi Bulgariei. "Dacă vorbim de solidaritate europeană, atunci trebuie să vorbim şi despre securizarea frontierelor. Principiul solidarităţii trebuie să se apluce şi în acest caz", susţine reprezentantul Guvernului Ungariei.
Gardul construit de Ungaria la frontiera cu Serbia a costat circa 883,2 milioane de euro, iar Budapesta vrea ca Uniunea Europeană să finanţeze jumătate din costuri.
Un purtător guvernamental de la Berlin a declarat vineri după-amiază că solidaritatea trebuie să fie reciprocă între ţările UE, după ce Budapesta a solicitat preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, să acopere jumătate din cheltuielile pentru măsurile de securitate de la graniţa Ungariei, care au reuşit să potolească criza migratorie din Europa Centrală, scrie Reuters.
”Salutăm faptul că Ungaria cere solidaritate şi recunoaşte solidaritatea drept un principiu european. Dar solidaritatea este un drum cu două sensuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Merkel, Steffem Seibert.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin a afirmat că un principiu al solidarirăţii îl reprezintă şi împărţirea refugiaţilor între statele UE.