Un islamolog influent din Occident a fost inculpat pentru viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tariq Ramadan (în imagine) a fost inclus de revista Foreign Policy într-un top al celor mai influente personalităţi din lume FOTO EPA-EFE
Tariq Ramadan (în imagine) a fost inclus de revista Foreign Policy într-un top al celor mai influente personalităţi din lume FOTO EPA-EFE

Tariq Ramadan, un influent şi controversat islamolog franco-elveţian, a fost inculpat pentru viol şi arestat vineri seara în Franţa.

În vârstă de 55 de ani, Tariq Ramadan este acuzat de violarea a două femei, faptele petrecându-se într-un hotel din Lyon în 2009 şi într-un hotel din Paris în 2012.

Este „prăbuşirea unui simbol pe cât de controversat, pe atât de influent“ şi „o undă de şoc în comunitatea musulmană“, scrie Le Parisien despre acest caz.

„Această inculpare este rezultattul unei anchete minuţioase de tei luni efectuate în secret şi în tăcere de către poliţiştii districtului 2 din Paris“, s-a felicitat Eric Morain, avocatul uneia dintre victime.

Primele acuzaţii de viol la adresa lui Ramadan au apărut în octombrie anul trecut, pe fondul scandalului sexual Weinstein din Statele Unite. Henda Ayari, o fostă salafistă, l-a acuzat atunci că a violat-o într-un hotel din Paris, în 2012. Ulterior, o femeie l-a acuzat că a profitat de vulnerabilitatea ei şi a violat-o într-un hotel din Lyon, în 2009.

Conform presei franceze, mai multe femei au mărturisit fapte similare în cadrul anchetei şi ar urma să depună plângeri pe numele lui Tariq Ramadan, care neagă aceste acuzaţii.

Islamologului i se reproşează acum că este duplicitar, întrucât aceste mărturii arată că viaţa sa personală era într-o contradicţie totală cu morala strictă islamică pentru care pleda.

„Este dificil de crezut“, a declarat pentru Liberation un membru al Fraţilor Musulmani din Franţa, o organizaţie care a contribuit la ascensiunea lui.

Tariq Ramadan s-a născut pe 26 august 1952 la Geneva, în Elveţia. El este nepotul lui Hassan al-Banna, unul dintre fondatorii Fraţilor Musulmani din Egipt. A devenit cunoscut la mijlocul anilor '90 cu idei care au stârnit critici şi aprobări deopotrivă atât în lumea musulmană, cât şi în Occident. S-a declarat împotriva diviziunii binare a lumii în „Dar al-Islam“ („lăcaşul islamului“) şi „Dar al-Harb“ („Lăcaşul războiului“), întrucât nu este menţionată în Coran, şi pledează pentru crearea unui „islam occidental“.  În opinia sa, Occidentul poate fi „Dar Al-Shahada“ („Lăcaşul de mărturie“ a mesajului islamic). 

A fost numit persona non grata în Tunisia, Egipt, Arabia Saudită, Libia şi Siria din cauza criticilor aduse acestor ţări. A avut probleme de acces şi pe teritoriul Statelor Unite, Departamentul de Stat incluzându-l pe o listă cu susţinătorii terorismului.

Mulţi îl acuză că nu are un discurs sincer, întrucât îl adaptează în funcţie de limba în care vorbeşte - araba sau franceza.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite