Un cuplu de români, sclavi în Danemarca. Patru persoane au fost arestate pentru trafic de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei patru exploatatori au fost arestaţi luni dimineaţă CAPTURĂ YouTube
Cei patru exploatatori au fost arestaţi luni dimineaţă CAPTURĂ YouTube

Un caz de sclavie uimeşte Danemarca. Patru indivizi au fost arestaţi luni, în Helsingor, sub acuzaţiile de trafic de persoane, fals în acte, fraudă şi muncă silnică, după ce timp de trei ani au exploatat un cuplu de români.

Revista sindicatelor daneze „Fagbladet 3F”, care anul trecut a scos la iveală exploatarea sistematică a românilor care lucrează în domeniul curăţeniei, informează că luni dimineaţă au fost arestate opt persoane într-un apartament din Helsingor. Dintre acestea, doar patru au fost puse sub acuzare, toţi având origini sârbe.

Cei patru sunt acuzaţi că au forţat doi români să lucreze „în condiţii de sclavie” timp de mai bine de trei ani. În tot acest timp, cuplul de români a fost forţat să lucreze zilnic câte 12 ore în 16 locuri diferite din regiune. Aceştia erau plătiţi lunar cu 3.000 de coroane daneze, echivalentul a 400 de euro, însă salariile lor ajungeau într-un cont la care cei doi români nu aveau acces, informează cotidianul danez „The Copenhagen Post” în ediţia sa online.

Mai mult, presa daneză scrie că bărbatul în vârstă de 53 de ani şi femeia de 50 de ani locuiau în balconul angajatorului lor, loc în care mai exista un dulap, un frigider şi mai multe piese de mobilă. Românii au povestit jurnaliştilor danezi că sârbii le-au luat actele şi au deschis conturi bancare în numele lor fără ca ei să ştie. Cardurile de debit obţinute de exploatatori erau folosite pentru plata facturilor.

Angajatorul lor era un subcontractor al Forenede Service, a doua mare companie de curăţenie din Danemarca, care a cooperat cu poliţia la anchetă, a menţionat Fagbladet.

Cei patru arestaţi şi-au susţinut nevinovăţia şi, deşi au recunoscut anumite lucruri, au spus că ei doar au încercat să-i ajute pe români, fiindcă aceştia nu vorbeau deloc daneză.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite