Un „bebeluş Trump“ uriaş va survola Londra în timpul vizitei preşedintelui american în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un balon dirijabil care reprezintă un Donald Trump în scutece urmează să survoleze Londra în timpul vizitei locatarului Casei Albe, programate pentru joia viitoare, în urma unei autorizări acordate de către primarul capitalei britanice, Sadiq Khan, relatează AFP.

Balonul - portocaliu, de şase metri, intitulat „Trump Baby“ - urmează să zboare la 30 de metri înălţime, în apropierea Parlamentului, între orele locale 9.30 (11.30, ora României) şi 11.30 (13.30, ora României).

„Primarul apără dreptul la o manifestaţie paşnică şi se aşteaptă ca aceasta să ia diverse forme”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Khan, care a avut în mod regulat altercaţii cu liderul american pe Twitter.

Iniţial, primarul a respins evenimentul, organizat de către activişti care se prezintă drept un „grup de artişti antifascişti“.

„Noi nu am început în cel mai bun mod cu Cabinetul primarului în acest dosar. Ei ne-au spus iniţial că nu consideră «bebeluşul Trump» o manifestaţie legitimă”, a declarat activistiul Leo Murray pentru postul Sky News.

„Însă, în urma unui foarte larg sprijin public faţă de proiectul nostru, am putea spune că primarul şi-a redescoperit simţul umorului“, a adăugat el.

O petiţie a primit peste 10.000 de semnături, a precizat el.

Contul de Twitter parodic @TrumpBabyUk a postat joi un mesaj care imită atacuri ale lui Trump la adresa lui Sadiq Khan.

„Veste mare: BEBELUŞUL DONALD J. TRUMP VA ZBURA! @Sadiq Khan a încercat să facă pe durul - până la urmă a trebuit să încheie acordul. Nicio surpriză - el n-a câştigat niciodată nimic în viaţa lui! Trist - dar adevărat! Londra, sosesc!”, se arată în mesaj.

Manifestaţii ample urmează să aibă loc în timpul vizitei lui Trump, săptămâna viitoare.

Preşedintele american se va întâlni, în cadrul vizitei, cu Theresa May şi regina Elizabeth a II-a.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite