Ucraina marchează 25 de ani de independenţă cu o paradă militară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paradă militară la Kiev FOTO Unian
Paradă militară la Kiev FOTO Unian

Ucraina marchează miercuri 25 de ani de independenţă printr-o mare paradă militară în capitala Kiev, în timp ce ţara continuă să se confrunte cu un conflict armat sângeros cu separatiştii proruşi în estul teritoriului său.

Mii de ucraineni, majoritatea purtând „vîşivanka“, cămaşa brodată cu motive tradiţionale, s-au adunat în centrul Kievului în cursul dimineţii pentru a asista la această defilare, la care spre deosebire de anul trecut sunt expuse şi arme grele, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Numeroşi spectatori au fluturat drapelul albastru-galben al Ucrainei de-a lungul bulevardului principal din Kiev până la Piaţa Independenţei, mai cunoscută sub numele Maidan, simbol al mişcării de contestaţie proeuropeană care a dus la căderea regimului prorus al fostului preşedinte Viktor Ianukovici în februarie 2014.

Aproximativ 4.000 de persoane, între care militari, membri ai Gărzii Naţionale - subordonată Ministerului de Interne - poliţişti şi grăniceri, au fost mobilizaţi pentru defilare, care a început la ora locală 10.00 (10.00 ora României) cu intonarea imnului Ucrainei.

Petro Porosenko

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko (în centrul imaginii), la parada militară de la Kiev FOTO AFP

Potrivit presei locale, membri ai forţelor speciale şi rezervişti au fost mobilizaţi de asemenea să defileze pentru prima oară. Au fost expuse circa 200 de echipamente militare, printre care tancuri şi blindate.

După parada militară, un „Marş al neînvinşilor“ este prevăzut să aibă loc pe bulevardul principal din Kiev. Voluntari implicaţi în conflictul din estul Ucrainei, medici, combatanţi demobilizaţi şi rude ale victimelor războiului din estul Ucrainei şi-au manifestat intenţia de a participa la acesta.

Ucraina este de doi ani scena unui conflict care opune forţele sale armate separatiştilor proruşi sprijiniţi militar - potrivit Kievului şi Occidentului - de Rusia, ceea ce Moscova dezminte.

Acest conflict s-a soldat cu peste 9.500 de morţi de la declanşarea sa în aprilie 2014. În pofida instaurării mai multor armistiţii, de-a lungul liniei frontului au loc frecvent confruntări sângeroase.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite