Ucraina îl contrazice pe Erdogan: Nu există consens cu Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Apărării din Ucraina, Dmitro Kuleba Foto: EPA-EFE
Ministrul Apărării din Ucraina, Dmitro Kuleba Foto: EPA-EFE

Ministrului ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat că nu există niciun consens cu Rusia în privinţa vreunui punct menţionat în declaraţiile preşedintelelui Turciei, Recep Erdogan. Acesta din urmă, încearcă o mediere între Kiev şi Moscova.

Ambasada Ucrainei la Bucureşti a transmis o declaraţie a ministrului ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, în care se menţionează că limba ucraineană este şi va rămâne singura limbă de stat din Ucraina. 

Precizarea vine în urma declaraţiilor făcute de preşedintele Turciei, Recep Erdogan, în presă, cum că ar exista mai multe puncte din lista de negociere asupra cărora atât Rusia cât şi Ucraina ar fi căzut de acord, iar acesta este unul dintre ele. 

„Ţara noastră este sincer recunoscătoare părţii turceşti şi în special preşedintelui Erdogan pentru asistenţa politică şi umanitară, precum şi pentru eforturile diplomatice menite să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei. În acelaşi timp, este important să evaluăm situaţia în mod obiectiv. Nu există un consens cu Rusia în ceea ce priveşte cele patru puncte menţionate de preşedintele Turciei. În special, limba ucraineană este şi va fi singura limbă de stat în Ucraina”, potrivit documentului mai sus citat. 

Agenţiile DPA şi AFP l-au citat pe preşedintele Turciei care susţinea că cele două părţi aflate în conflict ar fi căzut de acord asupra mai multor puncte de discuţie în urma negocierilor care au loc şi anume: renunţarea de către Ucraina la aderarea la NATO, retragerea obstacolelor în calea folosirii limbii ruse, acceptarea unei dezarmări parţiale, garanţii de securitate. 

Preşedintele Turciei ar mai fi spus că părţile sunt în dezacord în privinţa problemelor teritoriale. 

„Procesul de negociere este foarte dificil. Delegaţia ucraineană a adoptat o poziţie fermă şi nu renunţă la cererile sale. Insistăm, în primul rând, asupra încetării focului, a garanţiilor de securitate şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei. Ucraina va continua dialogul cu Turcia şi cu alte părţi interesate pentru a restabili pacea pe teritoriul ucrainean. Sperăm că Turcia, în calitate de prieten şi partener strategic al Ucrainei, îşi va continua, de asemenea, sprijinul pe toate căile. Profitând de această ocazie, aş dori să vă reamintesc că introducerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei şi consolidarea capacităţilor de apărare ale Ucrainei sunt factori nu mai puţin semnificativi pentru oprirea maşinăriei militare ruseşti şi pentru realizarea progreselor dorite în cadrul negocierilor. O astfel de strategie tripartită - sancţiuni, sprijin militar, negocieri - nu ar trebui să fie pusă la îndoială”, a mai spus ministrul ucrainean. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite