Turcia arestează lideri de partid pro-kurzi şi închide internetul
0Doi lideri şi cel puţin 11 deputaţi ai formaţiunii pro-kurde Partidul Democrat al Popoarelor (HDP) au fost reţinuţi, vineri, în Turcia, din cauza reticenţei lor de a da mărturie pentru infracţiuni legate de "propagandă teroristă", transmite The Guardian.
Poliţia turcă a percheziţionat casa din Ankara a co-liderului HDP Selahattin Demirtas şi casa co-liderului Figen Yuksekdag din Diyarbakir, cel mai mare oraş din partea kurdă de sud-est a Turciei, la prima oră vineri, au declarat pentru Reuters avocaţii partidului.
Alţi cel puţin 11 parlamentari HDP au fost de asemenea reţinuţi, avocaţii au spus, într-o escaladare majoră a represiunii guvernului asupra oponenţilor săi, în urma loviturii de stat eşuate din 15 iulie. Raidurile au avut loc în oraşele sud-estice Van şi Bingol.
Dificultate pe scară largă de a accesa site-urile de social media, cum ar fi Twitter şi Facebook, precum şi aplicaţia de mesagerie WhatsApp, a fost, de asemenea, raportată în Turcia, după ce reţinerile au început la miezul nopţii.
Demirtas - un lider carismatic poreclit "Obama kurd" de unii admiratori - şi Yuksekdag au fost vizaţi de mai multe percheziţii separate, de-a lungul ultimelor luni, însă aceasta este prima dată când cei doi sunt reţinuţi.
"HDP cere comunităţii internaţionale să reacţioneze împotriva lui loviturii de stat a lui Erdogan", a declarat partidul pe Twitter, referindu-se la preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.
De asemenea, poliţia a percheziţionat sediul central al partidului din centrul Ankara. Imaginile transmise de televiziuni au aratat cum oficiali de partid se ceartă cu poliţia în timpul raidului, iar un martor a declarat pentru Reuters că mai multe maşini de poliţie şi vehicule armate au închis intrările pe strada pe care se află sediul HDP.
Un grup de protestatari scandând sloganuri a încercat să ajungă la birourile de partid, dar a fost oprit de poliţie înainte de a putea intra pe stradă, a declarat un martor pentru Reuters.
"O veste foarte proastă din Turcia. Din nou. Acum, membrii HDP ai parlamentului sunt deţinuţi", a declarat raportorul Parlamentului European în Turcia, Kati Piri, pe Twitter.
HDP este al treilea cel mai mare partid din parlamentul turc de 550 de locuri, cu 59 de locuri. Parlamentarii din Turcia se bucură de imunitate în mod normal, de la urmărirea penală, dar imunitatea partidul pro-kurd a fost ridicată la începutul acestui an.
Turcia acuză HDP de legături cu grupul militant kurd PKK, care este considerat o organizaţie teroristă de către Statele Unite, Uniunea Europeană şi Turcia.
HDP urmăreşte să promoveze cauza minorităţii kurde din Turcia şi apără drepturile kurzilor precum şi pe cele ale femeilor, homosexualilor şi lucrătorilor.
Autorităţile acuză însă partidul că este un paravan pentru PKK şi că nu se distanţează de teroare.
Erdogan a lansat atacuri personale repetate asupra lui Demirtas, iar Demirtas a făcut o cruciadă personală din a se opune planului lui Erdogan pentru un sistem prezidenţial în Turcia, despre care HDP spune că ar duce la dictatură.
Raziile vin în timp ce Turcia rămâne sub stare de urgenţă impusă în urma loviturii de stat din iulie, despre care criticii spun că a trecut mult dincolo de identificarea complotiştilor reali.
Luni, treisprezece oameni din personalul ziarului de opoziţie Cumhuriyet, inclusiv redactorul-şef, au fost reţinuţi, sporind şi mai mult tensiunile din societatea turcă.
Tensiunile au crescut în sud-estul dominat de kurzi din Turcia, din moment ce un armistiţiu fragil declarat de PKK s-a prăbuşit în 2015.