Theresa May are în vedere să prezinte deputaţilor pentru a patra oară acordul de retragere a Marii Britanii din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul britanic Theresa May are în vedere să prezinte deputaţilor pentru a patra oară acordul de retragere din Uniunea Europeană, pentru a evita o ieşire brutală, fără acord, la 12 aprilie, scrie AFP.

Textul a fost respins vineri de deputaţi cu 344 de voturi contra 286, o marjă mult mai slabă decât la precedetele.

„Poziţia guvernului este că ne gândim la faptul că cel mai bun mod de a respecta referendumul este de a pune în aplicare acordul", a declarat, sâmbătă, pentru BBC preşedintele Partidului Conservator, Brandon Lewis.             

Adoptarea textului ar trebui să permită Regatului Unit să părăsească UE cu o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului 2020, pentru a evita o ruptură prea brutală de legăturile realizate timp de 46 de ani.

Mai mulţi deputaţi eurosceptici precum Boris Johnson, Jacob Rees-Mogg sau Dominic Raab au susţinut în final acordul.

„Cel puţin, ne îndreptăm în direcţia bună", a declarat, vineri, jurnaliştilor un purtător de cuvânt al prim-ministrului.

Deputaţii trebuie să studieze luni scenarii alternative de ieşire din Uniunea Europeană, după ce au eşuat miercuri în a aduna o majoritate pentru opt opţiuni care le-au fost prezentate.

În faţa deputaţilor, Theresa May a asigurat vineri că va continua să „pledeze în favoarea unui Brexit ordonat", dar a recunoscut totodată necesitatea de a apela la altă soluţie.

Potrivit mai multor cotidiane britanice, Downing Street speră să-i pună pe deputaţi în faţa unei alegeri: fie votează acordul Theresei May, fie un proiect alternativ care va aduna susţinerea unui număr mare de deputaţi luni şi va căuta să obţină un Brexit mai blând decât textul actual.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite