VIDEO Succesul economic al Poloniei a transformat ţara într-o destinaţie pentru imigranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Wroclaw, al patrulea oraş polonez ca mărime, locuiesc sute de străini din cele mai bogate naţiuni FOTO Shutterstock
În Wroclaw, al patrulea oraş polonez ca mărime, locuiesc sute de străini din cele mai bogate naţiuni FOTO Shutterstock

Polonia este ţara europeană cu o societate multiculturală aproape inexistentă. Chiar şi aşa, se află la un pas de a deveni o nouă destinaţie pentru valul de imigranţi.

Una dintre cele mai mari minorităţi ale Poloniei este formată din vietnamezi, iar Qui este unul dintre imigranţii ajunşi ilegal în ţara devenită o atracţie din simplul fapt că este singurul stat dintre cele 27 ţări membre UE, care în 2008-2009 nu a intrat în recesiune şi continuă să reziste.

„Când am venit aici, îmi era frică să ies din casă, mereu mă feream să nu fiu văzut de poliţie“, îşi aminteşte Qui. Acum, însă, el şi soţia sa sunt mândri de ţara care îi găzduieşte legal, după ce guvernul polonez a devenit conştient de necesitatea minorităţilor pentru economia ţării şi le-a acordat amnestie imigranţilor fără acte.

„Avem nevoie de muncitori imigranţi devotaţi, dornici să contribuie la această naţiune. Ironic, avem nevoie de acelaşi fel de persoane pe care şi Marea Britanie i-a luat de la noi, în 2004“, a declarat Krystyna Iglicka, economist la Şcoala de Comerţ şi Drept din Varşovia şi consilier al guvernului pe probleme de imigraţie.

Schimbare

Schimbările sunt vizibile la aproximativ doi kilometri de centrul istoric al Varşoviei. Acolo se află piaţa Bakalarska, plină de magazine cu haine şi cu produse alimentare, deţinute aproape în totalitate de non-polonezi, dezvăluie BBC. Acolo răsună muzica şi vocile oamenilor din Vietnam, Bulgaria, Turcia, Nigeria, China, Ucraina şi Belarus, o dovadă a amestecului de etnii, de neimaginat până de curând.

În ultimii doi ani, numărul aplicanţilor pentru permise de muncă în Polonia s-a dublat, dar cifrele  Eurostat arată că doar 0,1% din populaţia poloneză s-a născut peste hotare, fiind cea mai scăzută rată din Uniunea Europeană. Înainte de al Doilea Război Mondial, un sfert din populaţia poloneză era formată din evrei, germani şi ucrainieni, dar în 1947, toţi aceşti oameni au fost ucişi sau izgoniţi.

Privaţi de suveranitate sub dominaţia blocului sovietic, polonezilor le-au mai rămas catolicismul şi legăturile de sânge. Ulterior, comunismul a contribuit la menţinerea ţării într-un fel de izolare etnică, dar o serie de factori sugerează că aceasta ar putea ţine curând de domeniul trecutului.

Polonia duce lipsă de mână de lucru, situaţie exacerbată şi de emigrarea a milioane de muncitori. Rafal Rogala, responsabil de politica din domeniul imigraţiei, pare conştient de schimbări. „Mă simt mândru că Polonia este destinaţia imigranţilor economici. Îi înţelegem perfect pentru că, până de curând, şi noi am fost imigranţi economici.

„Îngropată adânc în noi se află gena care ne face deschişi faţă de străini. Înţelegem necesitatea de a-şi îmbunătăţi soarta şi de a-şi construi o viaţă în altă parte. Acum, acest lucru ţine de educaţie, de a obişnui polonezii cu ideea că ţara noastră este o destinaţie pentru foarte mulţi străini care vor să trăiască şi să lucreze aici“, a declarat Rogala pentru BBC.

Circumstanţele economice

El admite că imigraţia, în contextul actualei situaţii economice, ar putea să nu fie o chestiune de alegere. El are oarecare reţineri, împărtăşite şi de alţi politicieni vest-europeni, ale căror ţări au trecut deja printr-o astfel de afluenţă. „Nu vrem să devenim o societate multiculturală. Atât cancelarul german Merkel, cât şi fostul preşedinte francez Sarkozy au recunoscut că multiculturalismul nu a trecut încă testul“, a adăugat Rogala.

În Wroclaw, al patrulea oraş ca mărime al Poloniei, aflat la 300 kilometri sud-vest de capitală, sute de expatriaţi din cele mai bogate naţiuni ale planetei se reunesc pentru petrecerea de Crăciun. Printre ei se numără bancheri americani, oficialilor germani şi directori danezi de software.

Paul Norris a venit din Anglia în Wroclaw în urmă cu patru luni, alături de soţie şi de cei doi copii şi lucrează ca şef al unei echipe IT, la Credit Suisse.

„Am întâlnit o mulţime de polonezi drăguţi. La început, am crezut că sunt destul de nepoliticoşi şi prea puţin toleranţi cu străinii. Dar cred că sunt mai retraşi şi trebuie înţeleşi“, a declarat  Catherine, soţia lui.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite