SUA şi Germania îl îndeamnă pe Vladimir Putin să exercite influenţă asupra rebelilor din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, îl îndeamnă pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, să exercite influenţă asupra insurgenţilor separatişti din Ucraina pentru a-i face să respecte un eventual nou armistiţiu, informează Mediafax.

Angela Merkel şi Barack Obama au discutat joi prin telefon, cerând Moscovei "să acţioneze asupra separatiştilor din estul Ucrainei" pentru a-i face să respecte un eventual nou armistiţiu, conform unui comunicat al Biroului cancelarului german.

„Doamna Merkel şi domnul Obama au evidenţiat importanţa instituirii unui nou armistiţiu, care să fie respectat de ambele părţi; în acest cadru, Rusia trebuie să aibă propria contribuţie şi să acţioneze asupra separatiştilor din estul Ucrainei pentru respectarea eventualului acord de încetare a focului”, precizează Berlinul, potrivit AFP.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a discutat joi cu vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, transmiţându-i că este dispus să instituie un alt armistiţiu dacă vor fi întrunite anumite condiţii, relatează Kyiv Post. "Poroşenko a precizat că este dispus să revină la un armistiţiu imediat ce va avea confirmări că acesta va fi bilateral şi dacă ostaticii vor fi eliberaţi; o altă condiţie este instituirea unui sistem de monitorizare al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa", a comunicat Preşedinţia Ucrainei.

Poroşenko a autorizat marţi reluarea operaţiunii "antiteroriste" în estul Ucrainei, pe fondul intensificării atacurilor separatiştilor proruşi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite