Sicilienii care nu pot scăpa de Mafie
0Pentru foarte mulţi locuitori din Sicilia, corupţia reprezintă încă o problemă greu de depăşit. Chiar dacă în prezent celebra mafie nu mai este atât de răspândită, ea exercită încă o influenţă considerabilă asupra insulei, scrie BBC.
Giovanni Spadoro, în vârstă de 85 de ani, repară oale şi capete vechi de duş într-un atelier aflat la baza unui deal, în oraşul Scicli. Din 1947, el lucrează în acest loc, aproape în fiecare zi, fără întrerupere.
„Voi continua să fac asta atât cât o să fiu capabil. Timp de şase zile pe săptămână, aşa am reuşit să-mi câştig pâinea”, spune bătrânul.
Dealurile din oraşul Scicli conţin sute de astfel de ateliere la baza lor, ce seamănă mai degrabă cu nişte peşteri. Până în anii 1970, ele au fost ocupate de mai bine de 2.000 de oameni care munceau aici, însă în cele din urmă rezidenţii au fost mutaţi în locuinţe sociale.
În prezent, o serie de dezvoltatori imobiliari au cumpărat atelierele de la baza dealurilor pentru a le transforma în reşedinţe noi-nouţe şi pentru a le vinde ulterior.
Mafia locală este cu ochii pe orice construcţie din acest oraş, mai ales că simte existenţa unui mic, dar consistent boom imobiliar. „Sunt aici (membrii mafiei – n.r.), dar nu îi cunoaştem”, spune un localnic.
De fapt, activitatea Mafiei este mult redusă în această parte sudică a Siciliei. Aici, spre deosebire de nord, veţi găsi mult mai puţine proiecte imobiliare abandonate sau construcţii realizate în zone protejate.
Însă o privire de ansamblu asupra Italiei ne arată că în 16 din cele 20 de regiuni ale ţării, de la nord şi până în sud, există investigaţii pentru deturnări de fonduri publice în valoare de 60 de milioane de euro.
Mai mult de jumătate din populaţia Italiei este în prezent angajată la stat, uneori în funcţii inutile sau chiar false. Costul evaziunii fiscale este estimat la circa 275 de miliarde de euro pe an, notează BBC. Să ne amintim că însuşi Silvio Berlusconi, fost prim-ministru, spunea într-o campanie electorală că italienii au „o justificare morală” de a nu îşi plăti impozitele.
„Este o logică tipic mafiotă. Oamenii nu mai fac ceea ce este corect, ci doar ceea ce îi ajută să îşi umple buzunarele”, spune un alt localnic.
„Nu există nicio meritocraţie şi nimeni nu îşi garantează drepturile tale de cetăţean dacă protestezi. Acum există cultul băieţilor deştepti. Mafia a câştigat”, mai spune el.