Scandalul de spionaj dintre Polonia şi Rusia ia amploare. Moscova expulzează mai mulţi diplomaţi polonezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polonia Rusia FOTO Russia Today

Autorităţile ruseşti au anunţat luni expulzarea pentru spionaj a unor diplomaţi polonezi, ca represalii faţă de expulzarea unor diplomaţi ruşi de către Varşovia, relatează AFP.

"Mai mulţi diplomaţi polonezi au părăsit deja teritoriul ţării noastre, din cauza unor activităţi incompatibile cu statul lor", o expresie folosită în general pentru a desemna activităţi de spionaj, în jargonul diplomatic, a anunţat diplomaţia rusă într-un comunicat.

Moscova nu precizează nici data şi nici numărul oficialilor expulzaţi.

Ministerul a adăugat că a adoptat această măsură ca răspuns faţă de expulzarea recentă a unor diplomaţi ruşi din Polonia.

"Din nefericire, autorităţile poloneze au adoptat această măsură neamicală şi nefondată. Ca urmare, partea rusă a adoptat măsuri de retorsiune adecvate", se arată în comunicat.

Presa rusă a anunţat la jumătatea lui octombrie, iar apoi la jumătatea lui noiembrie, expulzarea unor diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj.

Iar duminică a anunţat arestarea şi expulzarea fostului deputat leton Aleksei Holostov în baza unor acuzaţii de spionaj.

Sâmbătă, o sursă de la Ministerul german de Externe a declarat pentru AFP că o colaboratoare a Ambasadei Germaniei la Moscova a fost expulzată la solicitarea autorităţilor ruseşti.

Potrivit săptămânalului Der Spiegel, Rusia ar fi adoptat această decizie ca răspuns la expulzarea de către Berlin a unui diplomat rus care lucra la Consulatul General al Rusiei de la Bonn, în vestul Germaniei.

Rusia şi Occidentul traversează cea mai dură criză de la sfârşitul Războiului Rece, din cauza conflictului din Ucraina.

Intensificarea tensiunilor cu Rusia îngrijorează în special ţările din fostul bloc socialist care au aderat în ultimii zece ani la Uniunea Eurpeană (UE) şi NATO.
 

Rusia a expulzat şi un diplomat german

Ministerul rus de Externe a confirmat, luni, expulzarea unui diplomat german de la Moscova, ca răspuns la "acţiuni ostile" ale Berlinului, a anunţat agenţia RIA Novosti, citată de AFP.

"Departamentul de Informaţii al Ministerului rus de Externe a confirmat expulzarea unui angajat al ambasadei Germaniei la Moscova, ca răspuns la acţiuni ostile ale autorităţilor germane la adresa unui angajat al unei instituţii ruse din Germania", a precizat RIA Novosti. 

O sursă din Ministerul german de Externe a anunţat, sâmbătă, că o colaboratoare a ambasadei Germaniei la Moscova a fost expulzată la solicitarea autorităţilor ruse. 

Publicaţia Der Spiegel a anunţat că decizia Rusiei intervine după ce autorităţile de la Berlin au expulzat un diplomat rus de la Consulatul general din Bonn, din vestul Germaniei. 

Rusia şi Occidentul se confruntă cu cea mai gravă criză de la încheierea Războiului Rece, pe fondul conflictului din Ucraina. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite