Rusia nu se poate decide dacă evreii din Ucraina sunt victime sau răufăcători. Lavrov spune că în Ucraina se construiesc lagăre de concentrare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul de Externe al Rusiei, condus de Serghei Lavrov, a anunţat ieri că în Ucraina se construiesc „clădiri mari, asemănătoare lagărelor de concentrare fasciste” pentru separatiştii arestaţi. În acelaşi timp, militanţii pro-ruşi vorbesc despre un acord secret încheiat între comunitatea evreiască şi extremiştii de dreapta pentru „lovitura de stat” de la Kiev.

Exprimându-şi îngrijorarea faţă de eforturile Kievului de a suprima mişcarea separatistă pro-rusă din estul ţării, Ministerul de Externe de la Moscova a numit arestarea militanţilor înarmaţi, care ocupă clădiri ale instituţiilor publice din mai multe oraşe, o „persecutare în masă a disidenţilor”. În acelaşi timp, Ministerul a transmis că în Ucraina se construiesc în prezent centre mari de detenţie temporară în care să fie ţinuţi aceşti militanţi arestaţi. 

„Acele structuri care se ridică amintesc foarte tare de lagărele fasciste de concentrare”, afirmă diplomaţia rusă. 

De la izbucnirea crizei din Ucraina, populaţia evreiască a fost invocată de Rusia drept argument pentru intervenţia militară. Asta după ce preşedintele Ianukovici informase temutele trupe Berkut că protestatarii din Euromaidan sunt evrei care încearcă o lovitură de stat. În continuare, Moscova susţine că vrea să apere evreii ucraineni de „neofascişti”, dar separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei sunt acuzaţi de antisemitism. 

În urmă cu mai puţin de două săptămâni, în bastionul separatist Doneţk din estul Ucrainei a fost distribuit un flutuaş prin care membrii comunităţii evreişti erau avertizaţi să se „declare”, să-şi prezinte averile şi să plătească o taxă, altfel erau ameninţaţi cu deportarea pentru că deveneau „ostili republicii ortodoxe Doneţk”. De la izbucnirea crizei din Ucraina, comunitatea evreiască a fost folosită ca pretext de marii actori implicaţi, fiind, după nevoie, când răufăcători, când victime pe care Rusia are datoria de a le proteja. 

Astfel s-a ajuns în situaţia absurdă în care ruşii invadau Crimeea pentru a apăra populaţia evreiască locală de „neo-fasciştii” de la Kiev - chiar preşedintele rus Vladimir Putin declara că a văzut cu propriii ochi o svastică în Piaţa Independenţei, deşi nu a fost acolo de la izbucnirea protestelor -, însă liderii comunităţii iudaice îşi declarau deschis sprijinul pentru noile autorităţi ucraine, ba chiar spuneau că se simt protejaţi de acestea şi ameninţaţi de separatiştii ruşi. 

Acum, în urma unei întâlniri dintre Dmitro Iaroş, liderul grupării extremiste Sectorul Dreapta, şi Reuven Dinel, ambasadorul israelian de la Kiev, au luat naştere speculaţii privind o alianţă secretă dintre evrei şi ultranaţionalişti. 

Zvonurile s-au transformat într-o alăturare oximoronică şi cel puţin bizară pe internet. Publicaţia „New Repubic” aminteşte câteva exemple: Steaua lui David a fost aşezată pe un fundal roşu şi negru (culorile Sectorului Dreapta, care amintesc de simbolurile naziste), înconjurată de un cerc format din stele galbene, precum cel de steagul UE. Cu ajutorul programului Photoshop, lui Iaroş i s-a aşezat pe cap, într-o fotografie, o iarmulka. Cu acelaşi program s-a realizat o imagine rasistă în care evreii sunt înarmaţi şi îmbrăcaţi în portul tradiţional. 

Un termen arată, în mod special, absurditatea acestei idei, notează „New Republic”: zhidobanderа, un cuvânt compus din termenul rasist folosit pentru evrei - „zhid” şi „bandera”, numele de familie al figurii ideologice a grupării Sector Dreapta, Stepan Bandera. Acesta a fost liderul unei brigăzi de gherilă care a luptat pentru independenţa Ucrainei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Atunci când protestele din Piaţa Independenţei abia izbucniseră, la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, foştii miniştri din guvernul controlat de preşedintele pro-rus Ianukovici ar fi transmis trupelor de represiune mobilizate pentru a dispersa mişcarea Euromaidan că protestatarii din Kiev sunt evrei. 

Acum, după ce Euromaidanul a reuşit să-l răstoarne pe Ianukovici, aceiaşi politicieni încă legaţi de acest regim susţin că Piaţa Independenţei a fost, de fapt, controlată - sau măcar manipulată - de neonazişti, şi fac toate eforturile pentru a transmite acest mesaj către Vest.

Poziţie susţinută indirect şi de Kremlin, care condamnă o „lovitură armată de stat pentru preluarea puterii de la Kiev” şi nu recunoaşte legitimitatea noilor autorităţi. Iar asta pe fondul declaraţiilor preşedintelui rus, care a anunţat ieri că a văzut o svastică în Piaţa Independenţei, în timpul protestelor care au izbucnit ca urmare a refuzului preşedintelui Ianukovici de a semna un acord de asociere şi liber-schimb cu Uniunea Europeană preferând, în schimb, să-şi reorienteze atenţia către consolidarea relaţiilor cu Rusia. Vladimir Putin nu s-a numărat printre politicienii care au vizitat Piaţa Independenţei în timpul protestelor - şi nici de la încheierea lor. 

„Cartea” antisemită a fost invocată aproape obsesiv de presa rusă, mai ales de la intervenţia armată din Crimeea, dând motive analiştilor şi experţilor internaţionali să acuze o campanie clasică de intoxicare media. 

„Rusia trebuia să acţioneze pentru a înlătura ameninţarea reprezentată de ultranaţionalişti, printre care şi antisemiţi, împotriva ruşilor şi a rusofililor din Ucraina”, a explicat ambasadorul rus din SUA, citat de „The New York Times”. 

Tema „fasciştilor” a fost propagată intens de tendinţele separatiste din Crimeea, liderii mişcării pro-ruse de acolo repetând constant că evenimentele de la Kiev reprezintă o „lovitură fascistă de stat”, motivând astfel decizia de a cere protecţia Rusiei. Argument invocat şi de preşedintele demis Ianukovici. Rusia a transmis ieri, tot prin intermediul lui Putin, că forţele armate ruse au intervenit în Crimeea doar după ce preşedintele „legitim” Ianukovici a solicitat acest lucru. 

Liderii comunităţii evreieşti din Ucraina susţin însă că „ruşii exagerează tare, tare mult” pe tema ameninţării antisemite şi s-au organizat pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de ceea ce numesc „invazia rusă”.

CITEŞTE MAI MULT

INFOGRAFII Invazia rusă din Ucraina nu poate fi oprită. În Crimeea s-ar afla deja peste 15.000 de soldaţi ruşi, iar Moscova continuă să trimită tancuri, vase şi avioane de luptă. Dacă situaţia peninsulei pare decisă, Vestul face eforturi pentru a descuraja scindarea părţii de est a ţării, tradiţional rusofilă.

Vocea Rusiei: „Ianukovici a trădat din prostie pură. În mod normal, el trebuia să fie deja mort, dar se pare că Dumnezeu îi are în pază pe proşti”„Este greu să prevezi că un preşedinte de ţară poate fi atât de idiot pentru a-şi trăda întreaga echipă, rudele şi aliaţii, fiind în acelaşi timp suficient de hâtru pentru a scăpa de sub supravegherea consilierilor de încredere”, scrie un jurnalist pe portalul în limba română al organizaţiei media  de stat Vocea Rusiei.

Rusia creează premise pentru intervenţie militară în Ucraina şi oferă cetăţenie locuitorilor din Crimeea: „Dacă vreţi să rămâneţi cu Rusia, vă vom susţine”După ce 10.000 de oameni au strigat la Sevastopol „Mamă Rusia, salvează-ne de fasciştii de la Kiev”, Moscova a anunţat că va oferi cetăţenie tuturor locuitorilor din Crimeea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite