Iată o foarte succintă succesiune a faptelor, parte dintr-o istorie care a repetat la indigo scandalul din septembrie anul trecut. Cel care a dus la respingerea, în acelaşi cadru, a candidatului român Leonard Orban, fost comisar european, fost consilier prezidenţial în echipa domnului Traian Băsescu, fost ministru pentru afaceri europene în guvernele Boc şi Ponta. Ca şi atunci, din clipa nominalizării (de data aceasta a domnului George Pufan, actualmente Secretar General al Curţii de Conturi a României), mai întâi a apărut contra-campania de zvonuri.

În cazul de faţă, pe baza unei scrisori anonime, semnată de “Personalul din Curtea de Conturi”, adică “grupul de oameni ai muncii” dintr-o epocă pe care o credeam definitiv apusă…scrisoare imediat tradusă şi distribuită membrilor Comisiei de control bugetar a Parlamentului European, alături de articole incriminatoare de presă. Plus, în plină şedinţă, de un mic material pregătit şi înmânat personal de doamna Monica Macovei pentru a demonstra lacunele existente în parcursul academic al candidatului român şi faptul că, la un punct al răspunsurilor sale la chestionarul scris, ar fi plagiat din documentele de regulament intern ale instituţiei în care lucrează. Am acest set de documente, precum şi cealaltă scrisoare, de data asta trimisă în seara dinantea votului de doamna Renate Weber, în care denunţă practica scrisorii anonime ca parte a memoriei comportamentale nefaste lăsate de regiumul comunist.

Nu-mi revine mie sarcina să judec şi să dau un verdict asupra validităţii mulţimii de acuzaţii susţinute de doamna Macovei. I-au răspuns dur colegii ei europarlamentari care i-au amintit, aşa cum a făcut-o raportoarea spaniolă Ayala Sender, că nu stă în practica normalităţii europene ca dezbaterile să fie bazate pe documente anonime ajunse cumva în cutia poştală a doamnei Macovei. 

Pot însă pune o întrebare: credeţi cumva că în acest secol, în acest mileniu, vom putea fi în stare să ne comportăm normal, adică să procedăm cum fac absolut toate celelalte state membre UE când au a-şi desemna personaje pentru posturi importante în ierarhia europeană? 

Ştiu că era imposibil ca europarlamentarii români să se fi întâlnit înainte de vot pentru a tranşa asupra unei poziţii comune în ce privea intersele României. Dar dacă, prin absurd, aşa ceva s-ar fi întâmplat, aceea ar fi fost ocazia ca doamna Macovei să scoată documentele respective, să le supună analizei colegilor săi europarlamentari români şi să obţină un vot final. Pozitiv sau negativ, dar definitiv şi prezentat ca atare pe mai departe. În caz că era negativ, fireşte că mesajul ar fi ajuns la Guvernul României care, normal, ar fi fost obligat imediat să efectueze o altă numire. Aşa era normal, aşa scrie în cărţi, aşa procedează ceilalţi. La noi nu se poate. La noi trebuie să se lase neapărat cu scandal, cu denunţuri, cu anonime, totul în piaţa publică, cu patosul unei auto-distrugeri extrem de eficace.

Care este miza reală? Mai multe. Toate la fel de interesante.

Prima este zona de lucru pe care este foarte posibil s-o ocupe românul nostru la Curtea Europeană de Conturi: transporturi şi energie, zona de infrastructuri critice unde sunt alocaţi cei mai mulţi dintre banii europeni pentru “marile proiecte”. A doua miză este poziţionarea grupurilor politice în vederea obţinerii de argumente electorale pentru marea campanie pentru europarlamentare. A treia miză, însă, ne trimite mai departe, spre procesul de alte nominalizări româneşti pentru posturi de rang foarte înalt din instituţiile europene. Toate urmează să treacă prin Parlamentul European şi acum se organiza testul de rezistenţă şi, implicit, presiunea inerentă asupra Guvernului României. Dacă memoria nu mă inşeală, următoarea nominalizare care urmează a fi discutată este cea a judecătorului român la CEDO. 

Şi staţi aşa că, vorba doamnei Macovei după audieri, să nu creadă nimeni că lucrurile s-au terminat, urmează pe 13 iunie, la Strasbourg, votul în plen pentru candidatul validat ieri de Comisia Parlamentului European.Să ne aşteptăm deci la actul II al acestui RO-scandal trist şi urât, noroi de pe Dâmboviţa eternă, cu care tot vrem să ungem clanţele puterii de la Bruxelles.