Bulgarii au declarat război legumelor româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fermierii bulgari au lansat o petiţie împotriva legumelor româneşti ieftine, vândute în Bulgaria. Ei ameninţă cu blocarea podului Vidin-Calafat.

Odată cu deschiderea, la jumătatea lunii iunie, a celui de-al doilea pod de acces la pod peste Dunăre, între localităţile Calafat  şi Vidin, comerţul a crescut în zonă, dar au apărut şi problemele.

Producătorii de legume din satul Kapitanovţi au lansat o petiţie de protest, faţă de legumele româneşti ieftine vândute în Bulgaria, a anunţat primarul Vladinir Aristotelov, citat de agenţia Focus News.

Fermierii bulgari se plâng că locuitori din oraşul românesc Calafat vin şi îşi vând produsele în piaţa din Vidin la preţuri de dumping.

Protestul este susţinut şi de producătorii din alte localităţi bulgăreşti, dar şi de societăţile comerciale prezente pe piaţa din Vidin şi ameninţă că vor bloca podul peste Dunăre dacă autorităţile nu găsesc o soluţie.


„Producătorii au motive să reacţioneze, deşi piaţa este liberă pentru toată lumea şi ea este cea care dictează preţurile. Cu toate acestea, este un alt motiv de îngrijorare dacă românii care vin să vândă au toate actele în regulă, dacă producţia lor a fost importată legal, sau dacă vorbim despre o iniţiativă proprie a unor locuitori din Calafat“, a comentat primarul  Vladinir Aristotelov.

Românii susţin că nu trec podul

În timp ce agricultorii din Bulgaria susţin că românii îşi vând produsele sub preţul pieţei, iar din această cauză ei au doar de pierdut, fermierii din Calafat îi contrazic şi susţin că nu au trecut podul pentru a-şi vinde marfa. „Bulgarii sunt cei care vin la noi la Calafat în piaţă să cumpere legume . La noi un kilogram de roşi este 1 leu, iar la ei doi leva, adică un euro. Marfa noastră este proaspătă şi adusă direct din solaria“, a declarat Ion Mitrică, agricultor din comuna doljeană Poiana Mare.

Produsele noastre sunt mult mai ieftine ca ale lor. Piaţa din Calafat este plină de bulgari de când s-a dat drumul la pod Mircea Guţă, Primarul oraşului Calafat

Mircea Guţă, primarul oraşului Calafat, a declarat că în zonă sunt peste 300 de agricultori, iar zona legumicolă este cel mai bine dezvoltată din tot judeţul. „Nu ştiu nimic despre petiţia bulgarilor. Românii nu au trecut podul să îşi vândă marfa. Nimeni nu a plecat cu roşile în spate la bulgari . Produsele noastre sunt mult mai ieftine ca ale lor. Piaţa din Calafat este plină de bulgari de când s-a dat drumul la pod“, a precizat Guţă.„Noi vindem roşile cu 0,5 bani“

Agricultorii din comuna doljeană Desa au declarat că au cele mai mici preţuri din tot judeţul. „Noi vindem roşile cu 0,5 bani. Bulgarii sunt interesaţi de marfa noastră. Ei vin la noi să cumpere nu ne ducem noi la ei. Ştiu că un kilogram de castraveţi în Bulgaria se comercializează cu doi leva, iar de la noi îl cumpără cu 1 leu. Noi nu le-am stricat piaţa, aşa cum ne acuză. Preţurile de anul acestea sunt aproape la fel ca cele din 2012“, a spus Maria Buşe.


Bulgarii au declanşat controale


Bulgarii speră că vor scăpa de concurenţa românilor după intrarea  în vigoare, la începutul lunii acesteia, a taxei de pod şi atunci vor trebui să urce preţurile măcar pentru a-şi scoate banii pe taxă. Ei spun că nu-i văd pe români cu sacii de legume în spate sau pe bicicletă pentru a le comercializa.
În plus, autorităţile bulgare au demarat controale masive asupra  transporturile de legume şi fructe care ajung la graniţa Bulgariei, dar şi în  depozitele şi pieţele de alimente, fiind vizate şi lanţurile de supermarketuri.

 Producătorii au motive să reacţioneze, deşi piaţa este liberă pentru toată lumea şi ea este cea care dictează preţurile Vladinir Aristotelov, Primarul satului Kapitanovţi

Echipe de control stabilite de autorităţile din Bulgaria organizează inspecţii generale financiare şi fitosanitare asupra comercianţilor şi legumelor şi fructelor care intră pe teritoriul ţării, înainte de a primi autorizaţie pentru a fi puse pe piaţă. Grupurile mobile de control vor activa pe perioada lunilor iulie, august şi septembrie, potrivit agenţiei de ştiri bulgare Focus News.
 

După inaugurarea podului, firme transportatoare locale din Bulgaria au anunţat că o linie de autobuz care va lega oraşul bulgăresc Vidin de oraşele româneşti Calafat şi Craiova va fi pusă în funcţiune în curând. A fost confirmat şi orarul curselor care vor fi effectuate. Până la Calafat vor circula trei autobuze pe zi cu plecare din Vidin, iar până la Craiova, unul.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite