Război în Ucraina. Tinerii voluntari dau la schimb adolescenţa pe o şansă de a pune capăt războiului: „Moartea nu este o opţiune pentru noi” VIDEO
0
Este a 18-a zi de război în Ucraina, iar zeci de oameni s-au oferit voluntari pentru a lupta împotriva ruşilor. Printre aceştia se numără şi adolescenţii care sunt dornici să apare ţara şi care spun că nu au venit în război cu gândul că vor muri, scrie BBC.
Un jurnalist al BBC a scris că în urmă cu o săptămână a întâlnit un grup de adolescenţi care se oferiseră să lupte în război. Cei mai mulţi dintre abia ieşiseră de pe băncile liceului şi i-au spus că după trei zile de antrenament standard se vor îndrepta către prima linie — sau foarte aproape de ea.
Maksym Lutsyk are 19 ani şi este student la biologie. El a precizat că nu-l tulbură gândul că va ajunge pe câmpul de luptă după mai puţin de o săptămână de instruire. Aceasta a spus că avea 10 ani când a fost anexată Crimeea (2014) şi când lungul război al Ucrainei cu separatiştii finanţaţi de Moscova a început.
Tânărul s-a înrolat alături de prietenului său Dmytro Kisilenko, în vârstă de 18 ani, care studia economie la aceeaşi universitate.
Unii dintre recruţii adolescenţi purtau genunchiere care păreau prea mici, de parcă ar fi venit cu skateboard-uri la onomastica lor de 12 ani. Câţiva aveau saci de dormit. Unul avea un covoraş de yoga. Când aşteptau afară autobuzul care avea să-i ducă la baza de antrenament, păreau prieteni în drum spre un festival – excluzând, binenţeles, armele. Fiecare a devenit proprietarul unei puşti de asalt Kalashnikov.
Cât de încrezători sunt tinerii
Jurnalistul de la BBC a ţinut legătura cu Dmytro, Maksym şi cu alţi voluntari, iar în acest weekend a fost să-i revădă. Ei se aflau la posturile lor de la marginea de est a oraşului Kiev, unde li s-au oferit uniforme, veste anti-glonţ, genunchiere şi căşti de infanterie adecvate.
Dmytro, studentul al economie a spus că s-a obiţnuit cu arma şi că a învăţat cum să împuşte şi să acţioneze în luptă, „pe lângă multe alte lucruri care vor fi cruciale în lupta cu ruşii". A râs în timp ce povestea, de parcă îi era greu să-şi imagineze la ce se gândeşte.
Prietenul său, Makysm, a fost mai serios în ceea ce privea lupta: „Mă simt mult mai încrezător decât eram înainte, pentru că primim suficiente lecţii despre tactici, arte marţiale, ajutor medical şi cum să facem ceva pe câmpul de luptă”.
Întrebarea de pe buzele tuturor este: se apropie bătălia finală pentru kiev?
„Trebuie doar să-i oprim aici, pentru că, dacă ajung la Kiev, acest război s-ar putea termina”.
„Tata mi-a spus să nu mă străduiesc prea mult să fiu erou”
Dmytro şi Maksym provin din acelaşi oraş de lângă graniţa cu Rusia, care încă se află sub bombardamente. Familiile lor sunt încă acolo şi jurnalistul i-a întrebat ce părere au părinţii lor despre decizia pe care au luat-o.
Maksym a glumit spunând că mama lui i-a sugerat să stea într-un adăpost şi să se ofere să le gătească celorlalţi. Îi cruţase de detaliile înrolării sale pentru a nu-i îngrijora.
Părinţii lui Dmytro ştiau ce are de gând să facă. Începuse prin a se oferi voluntar pentru a face cocktailuri Molotov şi, după câteva zile l-a sunat pe tatăl său să-l anunţe că s-a decis să se alăture forţelor de apărare teritoriale. Tatăl lui i-a spus să nu se străduiască prea mult să fie erou.
Părinţii mei, a spus Dmytro, sunt mândri de ceea ce fac. El a spus că e fericit şi că nu se teme foarte mult de ceea ce va urma: „Nu îmi e foarte teamă. Bineînţeles că în adâncul sufletului sunt puţin speriat, pentru că nimeni nu vrea să moară, chiar şi dacă o faci pentru ţara ta. Deci, moartea nu este o opţiune pentru noi. "
Dmytro şi Maksym au vorbit despre viitorul lor şi despre dorinţele pe care le au,. Ei vor să se distreze alături de prieteni, să-şi terminare cu bine studiile, să aibă cariere şi, eventual, să-şi întemeieze familii.
Părinţii lor trebuie să se roage ca planurile, energia şi chiar viaţa fiilor lor să nu fie zdrobite de realităţile brutale ale războiului, la fel ca ale multor generaţii de tineri care au luptat în războaiele europene.
Jurnaliştii străini nu au voie să vorbească cu recruţii ruşi
Jurnaliştii străini nu au acces la tinerii ruşi aflaţi la doar câţiva kilometri distanţă, de cealaltă parte a liniei frontului. Se crede că mulţi sunt recruţi, cărora nu li s-a spus în mod clar ce se plănuieşte pentru ei. Războaiele sunt purtate în mare parte de tineri.
Jurnalistul de la BBC crede că ruşii au mai puţină motivaţie de a lupta, deşi, fără şansa de a-şi vocaliza povestea în mod corespunzător, este greu de spus cu certitudine.
Cei doi tineri studenţi ucraineni transformaţi în soldaţi s-au întors la posturi la punctul de control. Armata profesionistă se află la câţiva kilometri distanţă de ruşi.
Dar dacă vor veni ruşii, la fel ca toţi voluntarii, Maksym şi Dmytro vor trage din tranşeele la care au săpat cot la cot, unde aşteaptă cutii cu cocktail-uri Molotov - sticle vechi pline cu benzină şi bucăţi de polistiren ras şi umplute cu o cârpă pentru a aprinde ceea ce ei speră că ar putea chiar imobiliza un tanc.
Dacă asta nu funcţionează, alianţa militară NATO are mii de arme antitanc mult mai sofisticate.
Toată lumea din Kiev aşteaptă ceea ce ar putea fi bătălia cheie a războiului, soldaţi, civili cu şi fără uniformă, împreună cu Maksym şi Dmytro şi ceilalţi voluntari care se pregătesc să lupte cu ei.