Râsul nu ucide, gloanţele, da

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„La umor, la râs, la caricatură, s-a răspuns cu gloanţe. Au fost asasinaţi nişte oameni, pentru că au vrut să ne facă să râdem. În definitiv, ei nu ne-au incitat la altceva decât la râs.”   FOTO GettyImages/Gulliver
„La umor, la râs, la caricatură, s-a răspuns cu gloanţe. Au fost asasinaţi nişte oameni, pentru că au vrut să ne facă să râdem. În definitiv, ei nu ne-au incitat la altceva decât la râs.”   FOTO GettyImages/Gulliver

Un lucru pare să fi fost uitat în apriga dezbatere care a urmat asasinării caricaturiştilor de la „Charlie Hebdo” (şi, din păcate, şi a unor poliţişti sau simpli cetăţeni nevinovaţi). Se ştie că ideile Luministe, care au condus la Revoluţia din 1789, au fost îndreptate contra obscurantismului religios, mai exact, contra creştinismului şi a bisericii.

Civilizaţia europeană s-a născut din refuzul lui Voltaire, Diderot şi al autorilor „Enciclopediei” de a perpetua un mod de gândire necritic. Ironia istoriei face ca tocmai acest mod de gândire necritic să se afle la originea războaielor religioase actuale purtate de islamişti contra Occidentului. Luminiştii voiau ca Biblia şi toate Textele Sfinte să nu fie citite à la lettre, ci interpretate cu spirit critic. Tocmai  o astfel de lectură a „Coranului” refuză islamiştii contemporani. Şcolile coranice întreţin o papagaliseală a „Coranului”. Şi, încă, e de văzut dacă aceia care asasinează în numele lui l-au citit cu adevărat. N-am pretenţia ca ei să înţeleagă că a citi înseamnă altceva decât a bolborosi suratele. Dar aş fi curios să ştiu dacă lectura lor nu e cumva indusă de imamii care îi educă, în închisori inclusiv.

Nu sunt un fanatic al gramaticii, precum acel profesor de latină care îşi concedia servitoarele pentru că nu se exprimau corect. Dar greşelile de exprimare ale celor câteva mii de internauţi francezi care s-au simţit onoraţi să se declare comtra „Charlie Hebdo” (de unsprezece ori mai puţini decât cei pro) mă determină să cred că n-au citit nimic în viaţa lor, nici măcar Coranul. Tradiţia islamică nici nu permite lectura critică a Coranului. Părerea mea e că de aici începe intoleranţa. Un minim relativism e obligatoriu, precum  contextualizarea,  referirea istorică, comparatismul. Islamismul nu e, vai, singura religie intolerantă în momentul de faţă. Creştinii ortodocşi de la Athos nu permit accesul femeilor pe Muntele Sfânt. Un ziar israelian le-a eliminat pe femei din imaginile televizate de la marşul celor patru milioane de francezi din duminica de 11 ianuarie. Boko Haram face din femei sclave sexuale. Molahii afgani le interzic şcolarizarea. Saudiţii nu le permit să conducă automobile. Exemplele sunt nenumărate. Din păcate, cele mai multe provin, cum vedeţi, din lumea islamică. Laicitatea statului n-ar mai fi trebuit pusă în discuţie după generaţia lui Voltaire. E totuşi din nou actuală, şi nu numai în Franţa, dar şi la noi. Studenţii teologi din anii 1990 îi aşteptau pe parlamentari la uşă cu proteste contra liberalizării avorturilor. Ierarhii bisericii ortodoxe române pledează cauza religiei în şcoală sub forma prozelitismului, refuzând predarea istoriei religiei sau a bisericii, indiferent de cult, cum am arătat într-un precedent articol.

În ce priveşte cealaltă dezbatere, despre libertatea de expresie, ea nu era, vorba lui Maiorescu, în chestie. Iertat să fiu, dar mi se pare o frivolitate să discuţi despre linia care desparte ce este permis de ce nu este permis în materie de libertate de expresie, când şase caricaturişti sunt ucişi mişeleşte pentru caricaturile lor. Sunt de părerea lui Mircea Cărtărescu. Nu e vorba doar de faptul că umorul şi satira intră în tradiţia noastră culturală. Şi, cum am spus, de peste două sute de ani. Nu e vorba nici de faptul că chipul lui Mahomed a fost reprezentat grafic încă din secolul XIV şi, în repetate rânduri, după aceea. Aşadar, nici de faptul că nici tradiţia musulmană nu e strict interdictivă decât dacă se doreşte acest lucru de către aceia care n-au citit Coranul.

Problema e în altă parte: la umor, la râs, la caricatură, s-a răspuns cu gloanţe. Au fost asasinaţi nişte oameni, pentru că au vrut să ne facă să râdem. În definitiv, ei nu ne-au incitat la altceva decât la râs.

Singura lor greşeală a fost că şi-au închipuit că toată lumea are umor. Sau, mai bine zis, că nu şi-au închipuit că există fanatici care să răspundă umorului prin gloanţe. Cei care îi învinovăţesc acum pe caricaturişti de a-i fi provocat (sic!) pe asasini uită că umorul n-a ucis niciodată pe nimeni, nici măcar, vai, pe cei lipsiţi de umor, şi că în schimb gloanţele, da, ele au ucis, laolaltă, umorişti, poliţişti, evrei.                              

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite