Rainer Brüderle, vârful de lance al liberalilor germani în alegerile din septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rainer Bruederle este liderul partidului Democraţii Liberi, parte a coaliţiei de guvernare. FOTO Reuters
Rainer Bruederle este liderul partidului Democraţii Liberi, parte a coaliţiei de guvernare. FOTO Reuters

Liberalii germani (FDP), parteneri ai cancelarului german Angela Merkel în cadrul coaliţiei guvernamentale, l-au ales pe fostul ministru al Economiei, Rainer Brüderle, pentru primul loc pe lista alegerilor legislative din septembrie. Brüderle s-a făcut remarrcat în ultima perioadă prin declaraţiile puternice la adresa Marii Britanii.

Aflat la putere alături de conservatorii (CDU) conduşi de Merkel începând din 2009, partidul liberal-democrat, care luptă pentru supravieţuirea sa politică, l-a ales pe Rainer Brüderle, în vârstă de 67 de ani, să candideze din nou în aceste alegeri ce vor avea loc pe 22 septembrie.

"Oamenii vor o voce puternică pentru libertate. În acest lucru stă şansa noastră. Ar trebui să o prindem, iar noi vrem să o prindem", a declarat Brüderle, în discursul susţinut în faţa participanţilor la conferinţa partidului său, la Berlin.

"Eu ştiu că veţi lupta cu toţii alături de mine", "să ne lansăm în luptă", a declarat el, primind aplauze şi încurajări din partea celor aproximativ 600 de delegaţi aflaţi în sală. 

Merkel şi social-creştinii sunt, în continuare, foarte populari în Germania. În sondaje, conservatorii beneficiază de un avans asupra rivalilor lor de centru-stânga, social-democraţii.

Însă unii analişti afirmă că, în cazul unui eşec al FDP în alegerile legislative, Merkel ar putea fi nevoită să formeze o nouă "marea coaliţie" cu SPD, ca cea care a guvernat Germania în perioada 2005-2009.

Fostul ministru a stârnit însă un episod controversat la sfârşitul anului trecut, când a criticat dur atitudinea Marii Britanii faţă de Uniunea Europeană. 

„Prietenii noştri britanici ne dau constant sfaturi despre ceea ce ar trebui să facem noi, cei din zona euro, însă nu intră în uniunea monetară/ Nu sunt nici măcar pregătiţi să accepte regulile pentru pieţele financiare”, a spus Bruederle, citat de Reuters. 

„Dacă lucrurile rămân aşa şi poziţia lor nu se schimbă - la nivelul Conservatorilor, dar şi al Laburiştilor - veţi asista la consecinţe alarmante precum dezintegrarea structurilor europene”, a adăugat oficialul german. 

Brüderle a fost desemnat nu printr-un vot formal, ci prin aclamaţie, ilustrând importanţa susţinerii de care beneficiază în rândul partidului.

Brüderle va avea o sarcină dificilă. Partidul, afectat de disensiuni interne, este creditat cu patru la sută în intenţiile de vot, sub pragul de cinci procente ce permite accesul în Bundestag, potrivit unui sondaj Emnid publicat duminică de Bild am Sonntag, notează AFP. 

Disputele interne din FDP reprezintă o adevărată bătaie de cap pentru Merkel. Cu un FDP slăbit, cancelarul, care a reptat mereu că vrea să continue să guverneze alături de liberali, ar putea fi nevoită să negocieze cu alte partide în vederea formării unei viitoare coaliţii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite