Puci eşuat în Turcia. Europenii şi americanii cer Ankarei respectarea statului de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recept Erdogan ;i cancelarul german Angela Merkel
Recept Erdogan ;i cancelarul german Angela Merkel

UE, SUA şi NATO au cerut o „revenire rapidă la ordinea constituţională în Turcia“, iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut respectarea instituţiilor democratice şi a Constituţiei din Turcia.

Germania.  Cancelarul german Angela Merkel a condamnat, sâmbătă, „în modul cel mai ferm“ tentativa eşuată de lovitură de stat din Turcia, dar i-a cerut preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan ca puciştii să fie trataţi respectându-se regulile statului de drept.

 Elmar Brok, preşedintele comisiei pentru afaceri externe din Bundestag şi un aliat apropiat al cancelarului german Angela Merkel, a declarat că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va profita de lovitura de stat militară eşuată pentru a-şi întări puterea. 

„Turcia trebuie să revină rapid la ordinea constituţională“, a subliniat Brok, precizând că „aceasta se aplică atât armatei, cât şi lui Erdogan, care în prezent îndeplineşte o funcţie ca preşedinte ce nu este prevăzută în Constituţie“. Liderul Verzilor germani, Cem Oezdemir, a precizat că „Erdogan nu va lăsa să-i scape această ocazie nu doar de a epura total armata, ci şi de a-şi realiza în sfârşit proiectul unui amendament constituţional cu obiectivul autocraţiei“, a declarat Oezdemir, pentru publicaţia Welt am Sonntag.

 „Puţinele instituţii de presă critice şi primele vlăstare ale societăţii civile nu se pot aştepta, în mod cert, la nimic bun“, a estimat el. 

SUA. Preşedintele american Barack Obama le-a cerut tuturor partidelor din Turcia să susţină Guvernul ales democratic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, Totodată, el a făcut apel la reţinere, pentru a evita violenţele şi vărsarea de sânge.

Ulteiror, liderul de la Casa Albă a convocat o reuniune cu consilierii săi în probleme de securitate şi afaceri externe, în legătură cu situaţia din Turcia. La rândul său, secretarul american de stat John Kerry, afla la Moscova, a avertizat că „Statele Unite urmăresc cu cea mai mare îngrijorare evenimentele care au loc în Turcia”.

El a precizat că a vorbit cu omologul său de la Ankara, pentru a-i transmite „susţinerea completă a SUA faţă de Guvernul ales democratic, civil şi faţă de instituţiile democratice”. De asemenea, după ce Ankara l-a acuzat pe clericul Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA, că se află în spatele tentativei de lovitură de stat, Kerry a cerut Turciei să prezidete dovezi. 

Franţa. Ministrul francez de Externe Jean-Marc Ayrault, a declarat la France 3 că „ Puciul nu este un cec în alb pentru Erdogan. Nu pot fi făcute epurări, statul de drept trebuie să funcţioneze“.Ayrault a adăugat că miniştrii europeni vor reitera, astăzi,  la Bruxelles că Turcia trebuie să se conformeze cu principiile democratice europene.

Canada . Ministrul canadian de externe Stephane Dion a cerut Ankarei să soluţioneze situaţia de „după lovitura de stat“ în conformitate cu „principiile fundamentale ale democraţiei“.

Iran.  Ministrul iranian de externe i-a lăudat  pe turcii care au ieşit pe străzi pentru a-şi apăra guvernul ales democratic. Şeful diplomaţiei iraniene a mai afirmat că evenimentele din Turcia vecină arată “că nicio lovitură de stat nu are loc şi este sortită eşecului în regiunea noastră”.

China. Bejingul a cerut Ankarei să restabileească ordinea şi stabilitatea, cât mai curând posibil după tentativa de lovitură de stat, potrivit unui comunicat al ministerului de Externe chinex citat de televiziunea de stat.

Rusia. Vladimir Putin i-a urat lui Erdogan, într-o convorbire telefonică, o „reîntoarcere rapidă la stabilitate“, iar Ria Novosti anunţă că Vladimir Putin şi Recep Erdogan ar urma să se întâlnească în prima parte a lunii august.

Qatar.Ţara, care are relaţii strânse cu guvernul turc, a reacţionat rapid şi a condamnat tentativa de lovitură de stat. Doha a anunţat că susţine toate măsurile legale pe care guvernul ales democratic le va lua pentru a menţine securitatea şi stabilitatea. Emirul Qatarului a vorbit cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan la telefon şi şi-a exprimat susţinerea. Relaţiile dintre Qatar şi Turcia au devenit tot mai strânse în ultimii ani, ambele ţări având poziţii similare privind susţinerea pentru grupurile rebele siriene şi Frăţia Musulmană. Cele două ţări au fost de acord privind construcţia unei baze militare turce în Qatar. 

Opoziţia siriană. Opoziţia siriană, aflată în exil în Turcia, a felicitat poporul turc pentru că a ieşit în stradă pentru a susţine guvernul de la Ankara, dar şi pentru a împiedica tentativa de lovitură de stat. Turcia este unul dintre principalii opozanţi ai regimului lui Bashar Al-Assad, ţara găzduind 2,7 milioane de refugiaţi sirieni. În primele ore de la începerea puciului, oamenii au sărbătorit pe străzile din capitala Siriei, Damasc, crezând că regimul Erdogan a fost răsturnat. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite