Proiecţii pentru Europa 2016: incertitudini, probleme, speranţe, provocări

Pază la frontiera Europei

Nimic nu va fi nici simplu, nici linear în Europa anului 2016. Acesta este avizul unanim al analiştilor de risc care scot în evidenţă diversitatea şi amploarea riscurilor de securitate cu care se confruntă continentul nostru în perioada următoare dar şi, în paralel, subliniază viteza cu care se desfăşoară mutaţiile în spaţiul decizional politic, aflat acum sub o presiune extraordinară de a găsi soluţii.

În caz contrar, perspectiva pare a fi un an în care să putem asista la începutul unui proces de dezagregare al construcţiei europene plecând de la nivelul îngrijorător al euroscepticismului şi lipselor de pespectivă socială în mai multe ţări europene, mai ales în partea sa de sud şi est, cu deosebire în cazul grupelor de populaţie tradiţional defavorizate, vârsta a treia şi tinerii.

Evident, factorul declanşator major al crizei de încredere cu care se confruntă acum întreg establisment-ul european este eşecul (considerat de mulţi drept dramatic şi cu consecinţe foarte serioase pe termen mediu şi lung) de a gera criza migranţilor.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi ONU au indicat, în urmă cu câteva zile, că pe continentul nostru, în 2015, au ajuns peste 1 milion de migranţi, iar previziuni convergente vorbesc de încă 20 de milioane de oameni care sunt potenţiali candidaţi la migraţie, câteva milioane dintre aceştia aşteptând deja ocazia favorabilă de a începe - asumându-şi absolut orice risc - drumul spre Europa pe unele dintre rutele majore de tranzit.

Rutele imigranţilor spre Europa

Răspunsul european a fost şi este departe, extrem de departe, de ceea ce au aşteptat cetăţenii din ţările membre care au asistat doar la o succesiune de conferinţe, Summit-uri, publicări de decizii şi planuri care nu s-au tradus niciodată printr-o soluţie comună ci, dimpotrivă, au marcat o diviziune extrem de importantă la nivelul deciziei politice. Împărţind blocul european între cei care, urmând decizia de la Bruxelles, au dorit un sistem automat de relocare al migranţilor şi grupul de „ţări ale refuzului“ (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia) care au respins sistemul de cote impus de Comisia Europeană şi au preferat să-şi închidă frontierele. România afirmând acelaşi scepticism faţă de un sistem obligatoriu şi pronunţându-se pentru unul cu mult mai lax, bazat pe opţiuni naţionale în funcţie de capacităţile disponibile. Discuţie, în sine, doar teoretică şi pe un principiu general deoarece, până în acest moment, din totalul de 160.000 de persoane despre care era vorba, au fost relocate doar aproximativ 700 de persoane... Germania şi Suedia, ţările care declaraseră că sunt gata să primească cel mai mare număr de refugiaţi, şi-au revizuit rapid optimismul iniţial şi au restabilit controale provizorii de frontieră, iar Norvegia a anunţat că iniţiază din acest moment una dintre cele mai dure politici de imigraţie din lume.

Presiunea asupra decidenţilor politici - existentă acum şi care cu siguranţă va continua în 2016 - este acum exponenţial în creştere deoarece peste această criză nerezolvată a venit să se suprapună ameninţare în continuă expansiune a terorismului de sorginte fundamentalist islamică.

Europa instituţională încearcă să replice în viteză cu pachete succesive de măsuri care să creeze, aşa cum am mai spus cu alte ocazii, un sistem de protecţie asemănător cu cel practicat de SUA prin Homeland Security, dar, spre deosebire de americani, lovindu-se de limitele uneori extreme ale politicilor naţionale care vor să menţină controlul absolut asupra sistemelor de forţă şi doresc, în cel mai bun caz, doar o colaborare extinsă la nivelul schimburilor de informaţii.

Tot atâţia factori care au alimentat cu argumente convingătoare (fără îndoială, proces care va continua şi în 2016), propaganda din ce în ce mai dură a partidelor naţionaliste, eurosceptice sau anti-europene, cu discursul care se concentrează din ce în ce mai mult pe sloganul „Afară cu străinii“ sau, cu mult mai precis, ca în Corsica spre exemplu, „Afară cu arabii!“. Val de naţionalism care, la fel de evident, se poate extinde oricând spre alte categorii de „străini“, fiind motorul unor posibile mişcări centrifuge în raport cu UE. Ale unor regiuni care-şi cer independenţa sau ale unor state membre.   

În acest sens, anul european 2016 ar putea consemna ieşirea Marii Britanii din UE în urma unui referendum pe care David Cameron pare să-l dorească a fi devansat faţă de intenţia iniţială care vorbea de anul 2017. De unde şi apariţia, în această ţară, a unor discursuri eurosceptice sau anti-europene din ce în ce mai dure (vezi şi recenta revenire a atacurilor împotriva „cerşetorilor“ români) cum este acest text apărut zilele trecute în The Telegraph sub semnătura lui Leo Kinstry:

„Edificiul federalismului este în ruină, sfâşiat de propriile sale contradicţii şi de eşecuri majore ruinătoare. Creatorii UE au promis să aducă pacea şi prosperitatea. Dar din cauza nebuniei lor grandioase, au alimentat doar datoriile, disperarea şi dezintegrarea....Uniunii Europene îi lipseşte orice fel de legitimitate democratică, ceea ce înseamnă că sfărşitul s-ar putea produce mai repede decât îşi închipuie oamenii politici... 2016 ar putea fi anul în care UE să se dezintegreze, făcând inutil referendumul britanic. În acest proces de prăbuşire,e conomia va juca un rol determinant. În ciuda propagandei optimiste a celor de la Bruxelles, dificultăţile euro nu au dispărut. Creşterea economică rămâne anemică, cu doar 0,3% în trim.III din 2015, iar cozile la birourile de şomaj sunt mai lungi ca oricând. UE nu poate rezolva această ciză economică implacabilă deoarece ea însăşi este o parte a problemei. Moneda unică nu a fost niciodată o iniţiativă economică reală. Dimpotrivă, a fost un instrument politic pentru a permite avansarea unei agende federaliste. Armonizarea unor economii într-atât de diferite ca cea a Germaniei sau Greciei a fost întotdeauna o încercare soritătă să ducă spre datorii externe şi paralizie“.

Un punct de vedere care însă nu conţine şi o estimare a consecinţelor unui posibil BREXIT, considerate de analiştii economice drept „extrem de grele pentru Marea Britanie şi antrenând modificări de substanţă pe plan social“, după cum estima un raport recent al unor institute bancare europene.

Pentru a păstra echilibrul, să vedem şi care sunt marile priorităţi legislative pe care le propune Comisia Europeană pentru 2016:

1. Relansarea pieţei muncii pe baza principiului „muncă egală, salariu egal pe aceeaşi piaţă“, ideea fiind de a crea o bază comună a drepturilor sociale în toate statele membre, cu un pachet legislativ ambiţios (în primul trimestru din 2016) privind apărarea dreptului de „mobilitate a forţei de muncă“, combătând dumping-ul social şi mai ales abuzurile din acest moment privind statutul „muncitorilor detaşaţi“.

2. Armonizarea fiscalităţii întreprinderilor, proiect de importanţă majoră care va fi prezentat în 2016 care are ca scop ca toate întreprinderile din statele membre să fie supuse unor reglementări fiscale comparabile, luptând astfel cu arme eficiente împotriva evaziunii fiscale şi conurenţei neloiale între ţările din UE.

3. Demararea Uniunii Europene a Energiei. Eficienţă energetică, energii neconvenţionale, securizarea aprovizionării...pentru 2016, Comisia Europeană va lansa mai multe propuneri de directivă vizând amelioarea pieţei energiei în Europa. Va fi modificată directiva privind eficienţa energetică, cu o atenţie deosebită asupra normelor ce vor deveni obligatorii privind performanţele energetice ale construcţiilor de locuinţe.

4. Lansarea Pieţei Unice Numerice. Publicată deja în mai 2015, directiva va trebui tradusă în practică în 2016 printr-un cadru legislativ. Cele 16 propuneri vizează mai ales fluidizarea comerţului electronic între diferitele ţări din UE, ameliorarea concurenţei pe reţelele numerice (regularizarea giganţilor Internet, investiţii masive în reţelele de mare viteză, etc) dar şi crearea de condiţii mai bune pentru dezvoltarea "economiei numerice": libera circulaţie a datelor, interoperabilitate, etc.

5. Continuarea negocierilor privind Tratatul de liber-schimb cu SUA. Urămătoarea rundă de discuţii va avea loc în luna februarie, la Bruxelles, dar este foarte greu de crezut că un acord va putea fi semnat în cursul anului 2016.

O concluzie? Foarte echilibrată mi se pare cea din RISK MAP 2016 , raportul realizat de de analiştii de la CONTROL RISKS şi dat publicităţii la jumătatea acestei luni:

„Europa rămâne divizată în faţa ridicării naţionalismului şi încă incapabilă să dea răspunsuri coordonate provocărilor terorismului, ameninţărilor de securitate şi migraţiei. Criza migraţiei din 2015 se va prelungă cu siguranţă în 2016 şi ar putea să prejudicieze climatului politic şi economic din UE...UE a primit patru şocuri cvasi-existenţiale: criza greacă, anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia şi intervenţia rusă în estul Ucrainei şi, mai recent, afluxul continuu de refugiaţi...În fine, recentele atentate teroriste de la Paris au adus o lovitură extrem de violentă împotriva UE, declaşând lovituri aeriene franceze ca represalii. În 2016, UE va continua să treacă printr-o serie de crize şi, fără îndoială, va ieşi slăbită din ele“.

Dar, cum nimeni nu deţine globul de cristal, urmează să vedem cum aceste crize suprapuse ar putea fi folosite ca mecanism declanşator al unei poziţii europene comune şi de forţă sau, dimpotrivă, din lipsă de înţelepciune şi voinţă politică, 2016 va marca într-adevăr începutul unui proces de destrămare a visului european.