Primarul capitalei Estoniei a fost reţinut pentru mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi dimineaţă, serviciile de securitate interne din Estonia (KAPO) l-au reţinut pe Edgar Savisaar, primarul capitalei Talinn şi preşedintele celui mai mare partid de opoziţie din ţară, anunţă „Baltic Business News“.

Potrivit procurorilor, Savisaar a acceptat mită între 2014 şi 2015, în bani, în valoare totală de câteva sute de mii de euro. Şi alte persoane sunt suspectate că l-au ajutat pe edil să accepte şi să ofere mită. Aivar Tuulberg, acţionar în grupul de construcţii Rand & Tuulberg, a fost de asemenea reţinut.

Acuzaţiile la adresa primarului dăunează reputaţiei ţării

Faptul că primarul Talinn Edgar Savisaar este suspectat că a luat mită este o lovitură serioasă la adresa reputaţiei Estoniei, a declarat premierul Taavi Roivas. Potrivit lui, investigaţia va dezvălui adevărul, dar este clar că simplul fapt că Savisaar este suspectat dăunează ţării.

Partidul de Centru a comunicat că acuzaţiile împotriva preşedintelui său, primarul din Talinn, sunt motivate politic. „Momentul ales pentru deschiderea cazului arată că este o încercare de a îngropa un scandal de corupţie imens din Portul Talinn, cu care au legătură partidele din guvernământ“, se arată în comunicatul de presă al partidului.

Europa

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite