Preşedintele ucrainean anunţă dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate la 26 octombrie
0Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat luni un decret prin care dizolvă Parlamentul şi convoacă organizarea alegerilor legislative anticipate la 26 octombrie, relatează BBC.
Liderul ucrainean a hotărât să iniţieze o asemenea măsură, deoarece „este singura decizie corectă”, a precizat purtătorul de cuvânt al lui Poroşenko, Sviatoslav Ţegolko.
„Stimaţi concetăţeni! Am decis să dizolv Parlamentul ucrainean. Noile alegeri vor avea loc la 26 octombrie. Componenţa actuală a legislativului l-a sprijinit timp de un an şi jumătate pe fostul preşedinte Viktor Ianukovici. Majoritatea acestor deputaţi au adoptat legi dictatoriale”, a declarat Petro Poroşenko, într-o conferinţă televizată, conform agenţiei UNIAN.
Preşedintele Ucrainei a menţionat de asemenea că noile alegeri parlamentare fac parte dintr-un „plan de pace”.
„Aceste alegeri legislative anticipate fac parte din planul meu prin care vreau să instaurez pacea. Dialogul politic este un element cheie în lupta împotriva separatiştilor din estul Ucrainei”, a mai adăugat Petro Poroşenko.
Totodată, liderul de la Kiev a denunţat că mulţi politicieni din actualul legislativ sprijină fie direct sau indirect rebelii pro-ruşi.
„Mulţi dintre deputaţi sponsorizează sau sunt de partea separatiştilor. Cererea prin care doream să declarăm republicile Doneţk şi Lugansk drept organizaţii teroriste a obţinut doar 232 de voturi. De ce unii nu au votat această propunere? Cât timp mai trebuie să suportăm o asemenea atitudine?”, a mai declarat Poroşenko.
De asemenea, în opinia preşedintelui ucrainean, printre duşmanii ţării nu se numără doar separatiştii veniţi din Rusia, ci şi corupţia, şomajul şi sărăcia, care „provoacă pagube mai mari decât tancurile”.
Coaliţia guvernamentală din Parlamentul ucrainean s-a desfiinţat în luna iulie, ceea ce a deschis astfel calea către alegerile legislative anticipate.
Luni, un militar al armatei ucrainene a declarat că o coloană formată din 10 tancuri, precum şi două transportoare blindate au încercat să pătrundă pe teritoriul Ucrainei în regiunea Mării Azov. Potrivit BBC, militarii ucraineni au distrus două tancuri şi au securizat zona. Întrebat despre acest lucru, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că este pur şi simplu o „dezinformare”.
SBU anunţă că a reţinut paraşutişti militari ruşi
Tot luni, serviciul ucrainean de securitate (SBU) a precizat că a reţinut pe teritoriul ucrainean zece paraşutişti ruşi, care ar fi fost de asemenea înarmaţi. Informaţia a fost confirmată de ministrul ucrainean al Apărării, Valeri Gheletei.
„Militari ruşi din cadrul Regimentului 331 din Divizia 98 au fost reţinuţi în apropiere de oraşul Zerkalnîi, din regiunea Doneţk. Aceştia aveau la ei acte de identitate şi arme”, a precizat SBU într-un comunicat.
O primă reacţie a acestui incident a venit luni noapte din partea Statelor Unite care au precizat că „incursiunile militare” ale Rusiei din Ucraina reprezintă o escaladare a conflictului.
„Incursiunile militare ale Rusiei în Ucraina, cu ajutorul artileriei, a tancurilor sau a sistemelor de apărare aeriană, reprezintă o escaladare semnificativă a conflictului”, a scris pe Twitter consilierul prezidenţial american pentru Securitatea naţională, Susan Rice.
Petro Poroşenko urmează să se întâlnească marţi cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Minsk, pentru a discuta despre detensionarea situaţiei din estul Ucrainei. La reuniune vor fi prezenţi şi Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, comisarul UE al Energiei, Günther Oettinger, şi comisarul UE al Comerţului, Karel De Gucht.