Premierul sloven şi-a format Guvernul
0
Premierul desemnat al Sloveniei, Alenka Bratusek , a prezentat joi parlamentului componenţa Guvernului său, care trebuie acum să fie aprobat.
Potrivit agenţiei France Presse, lista depusă cu două ore şi jumătate înainte de limita legală prevăzută de Constituţie (n.r. : la miezul nopţii), cuprinde 13 miniştri. Portofoliul Finanţelor a ridicat probleme până în ultimul moment. În cele din urmă, i-a revenit lui Uros Cufer, membru al Sloveniei Pozitive, partidul lui Bratusek.
Aceasta a anunţat miercuri semnarea unui acord de guvernare între PS şi alte trei partide, Partidul pensionarilor, Lista de cetăţeni şi Partidul social-democrat .
În Cabinetul propus de Alenka Bratusek figurează cinci miniştri ai Sloveniei Pozitive, printre care şi cel al Economiei.
Lista de cetăţeni obţine trei ministere, printre care figurează şi Ministerul de Interne, care îi revine liderului partidului, Gregor Virant.
Social-democraţii primesc la rândul lor trei ministere, printre care şi cel al Muncii, Familiei şi Afacerilor Sociale.
În cele din urmă, Partidul pensionarilor obţine două ministere, dintre care al Afacerilor Externe, care va fi condus de Karl Erjavec, deja şef al diplomaţiei în Guvernul conservatorului Janez Jansa, răsturnat printr-o moţiune de cenzură la 28 februarie.
Parlamentul sloven urmează să se reunească în sesiune extraordinară săptămâna viitoare pentru a se pronunţa asupra acestui Guvern. Data de 20 martie este adesea vehiculată de mass-media locale. Preşedintele Parlamentului ar putea anunţa vineri data oficială.
Acordul de guvernare încheiat miercuri asigură o majoritate de 49 de locuri în Parlament, cu excepţia celor doi membri reprezentând minorităţile etnice şi care votează teoretic în favoarea Guvernului, dar şi a trei deputaţi independenţi.
Potrivit acordului, viitorul Guvern îşi fixează drept „obiectiv prioritar“ continuarea măsurilor de „consolidare bugetară care nu împiedică creşterea“ economică. El prevede, de asemenea, „reduceri de cheltuieli publice“ şi o „creştere temporară“ a TVA.
Alenka Bratusek, în vârstă de 42 de ani, este prima femeie care va deţine funcţia de prim-ministru al Sloveniei de la declararea independenţei acestei ţări rezultate din fosta Iugoslavie în 1991.
Fost înalt funcţionar în Ministerul de Finanţe, specialist în chestiuni bugetare, ea va avea nevoie de competenţele sale pentru a face faţă gravei crize socio-economice care loveşte această ţară de numai două milioane de locuitori.