Populismul – o poveste fără sfârşit

Principalele ştiri politice internaţionale de duminică din regiunea euro-americană au drept protagonist populismul. Faptul că acestor ştiri li se acordă prioritate în defavoarea altora probează succesul acestui stil de a face politică in ţări ce se pretind civilizate, precum şi complicitatea populismului cu comerţul de informaţie produs de agenţiile de presă şi cu tendinţa lor de a serializa şi telenoveliza politicul.

Să privim pe scurt relevanţa acestor ştiri în ordinea în care le-am găsit pe pagina europeană a unei astfel de agenţii (Bloomberg). Prima face parte din seria „Celor o mie şi una de ştiri despre Brexit“. Se referă la cei 500.000 de protestatari care au blocat sâmbătă Londra pentru a demonstra împotriva ceea ce mai nou se numeşte Brex-shitul. Demonstranţii au cerut populiştilor ce au regizat Brexitul abandonarea anti-europenismului şi naţionalismului de trei parale, precum şi a himerelor reconstituirii în plan neo-liberalo-colonial a maşinii de bani care a cândva a fost imperiul britanic.

A doua e din ciclul „Trump trebuie să apară cel puţin zilnic în ştiri în rol de macho“. Se referă la ameninţări de sfârşit de săptămână adresate Rusiei de către Marele B(o)lond al Casei Albe. Ameninţările sunt de război rece şi vizează ieşirea dintr-un acord de neproliferare nucleară.

Acestă ştire se încadrează şi într-un alt ciclu, tot din zona spectacolului mediatic, purtând numele „Jocul de-a supraputerea“. Şi acest ciclu are însă iz de parodie. Trăim într-o eră în care doar cei cu suflete sperioase mai cred în supraputeri. Azi rachetele balistice americane de ultimă generaţie sunt construite cu propulsoare ruseşti de către Amazon (da-da, ex-vânzătorul de cărţi şi probabil adevărata supraputere a acestei ecuaţii), iar ideea de a ridica un zgârie nori marca Trump la Moscova a fost pusă la gheaţă doar până când proprietarului mărcii i se termină libretul de operetă prezidenţială.

A treia, provine din repertoriul commedia dell'arte. Ştirea relatează că alianţa cu nume de hotel (Cinci Stele), care formează blocul populist italian acum la putere şi-a făcut chipurile ordine în ogradă şi e pregătită să stea de vorbă cu Comisia Europeană. În zilele care urmează, vom fi expuşi la alte update-uri pe această temă, care se încadrează în telenovela certei Bruxelles-ului cu euroscepticii (vezi episoadele precedente, UE contra Grecia sau UE contra Ungaria) care mereu se încheie cu pupat pe obraji în plan internaţional şi cu voturi câştigate pe plan naţional în contul acestor exploatatori ai varieteului politic.

A patra ştire despre populism nu putea să nu vizeze Polonia, care duminică a mers la urne în alegeri locale. Şi această ştire merită o încadrare mai largă, de astă dată în epopeea naţionalistă în care s-au lansat, sub influenţa Rusiei (şi mai nou a SUA), partidele ce au ajuns la putere în Europa de Răsărit. Populismul polonez are altă miză decât cel italian. Serveşte in principal subminării democraţiei şi transformării ţării într-un regim autoritar, pe când în Italia el serveşte mai degrabă convingerii cetăţenilor de a vota împotriva intereselor lor sociale şi economice.

Dintre aceste patru ştiri, care fac capul de afiş al zilei de duminică, cea mai relevantă pentru români este desigur cea din Polonia. Rezultatul acestor alegeri trebuie să preocupe pe cei ce susţin democraţia. Nu mai constituie un secret că traiectoria anti-democratică şi anti-europeană a regimului de la Varşovia, ca şi a celor de la Budapesta şi, mai moderat, Praga şi Bratislava, serveşte drept model PSD-ului şi aliaţilor săi. Mai în glumă, mai în serios, se poate specula că, stimulaţi de Rusia, liderii acestor partide doresc să semneze un nou Tratat de la Varşovia, care, în versiune pop, să le trâmbiţeze pseudo-independenţa de UE

La ora când scriu aceste rânduri, rezultatele alegerilor nu sunt confirmate. Să sperăm însă că susţinătorilor libertăţilor cetăţeanului din România le vor parveni veşti bune de la vecinii din nord, tot aşa cum eşecul referendumului urii organizat pe 6-7 octombrie de liderii de la Bucureşti le-a dat speranţe politicienilor de mai bună credinţă din Polonia.

Cu toate ironiile aferente, succesul populismului în ştiri aduce aminte de metodele de a citi presa vremurilor ceauşiste. În pachetele de ştiri la care m-am referit, cât şi în cele ale epocii de aur, pe primele pagini găseşti telenovela, iar conţinutul relevant, cu noroc si răbdare, pe paginile 4-5 şi 8. Desigur, succesul acestor ştiri scoate la iveală problemele presei în epoca digitală. Rămâne să ne întrebăm însă de ce aceste ştiri se şi cumpără cu aceeaşi viteză a Twitterului.