Pentagonul ameninţă că îşi va „modera sprijinul“ dacă aliaţii din NATO nu cresc cheltuielile pentru apărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul american al Apărării, James Mattis, i-a anunţat miercuri după-amiază pe membrii NATO că noua administraţie de la Washington îşi va „modera sprijinul“, dacă aliaţii nu vor creşte cheltuielile pentru a atinge obiectivul de 2% din PIB pentru Apărare, transmite BBC.

Ultimele comentarii ale şefului Pentagonului urmează politica iniţiată de preşedintele Donald Trump, acesta din urmă cerând insistent creşterea cheltuielilor pentru apărare şi ameninţând că va reduce partea americană la bugetul NATO.

Doar cinci aliaţi ating obiectivul de 2% din PIB pentru apărare.

Anterior, Mattis a susţinut că alianţa militară rămâne în continuare „o piatră fundamentală“ a cooperării transatlantice.

„Contribuabilii americani nu mai pot plăti o parte atât de disproporţionată din cheltuielile pentru apărarea valorilor occidentale. Americanii nu pot plăti mai mult pentru securitatea copiilor voşti decât o faceţi voi“, a declarat şeful Pentagonului în timpul summitului NATO de la Bruxelles.

Donald Trump a declarat anterior că nu are de gând să sară în apărarea aliaţilor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de NATO.

Mattis şi-a exprimat constant sprijinul pentru NATO şi a adoptat o poziţie mult mai dură faţă de Rusia decât preşedintele Trump.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite