Pe unde se strecoară Vladimir Putin în Europa

Modul în care Kremlinul îşi exercită sau caută să-şi exercite în prezent influenţa diferă fundamental de cel din perioada sovietică, în care Moscova făcea colecţie de state cărora le oferea protecţie şi sprijin.

În ultima perioadă, Rusia lui Vladimir Putin a reuşit în mare măsură să-şi atragă de partea sa ţări care erau aliate ale Statelor Unite, pozând într-un partener competent, care nu se bazează pe o ideologie anume şi care are interese comune cu actorii regionali vizaţi.

Această strategie pe care Rusia o aplică în special în Orientul Mijlociu şi în Europa urmăreşte extinderea influenţei sale în detrimentul Washingtonului şi slăbirea poziţiei Statelor Unite în regiune, scrie analistul Steven A. Cook de la Council on Foreign Relations într-un articol publicat de „Foreign Policy“. Iar în acest proces, adaugă Cook, Rusia face presiuni asupra Europei exploatându-i zonele slabe - sudul şi sud-estul Uniunii Europene.

Pentru preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, geografia pare să fi devenit un element esenţial în luarea deciziilor în planul politicii externe. O simplă trasare pe hartă a unei linii între Moscova şi Damasc, iar din capitala Siriei spre Erbil, în Kurdistanul irakian, este elocventă în acest sens, este de părere analistul citat. 

Este clar ce s-a întâmplat în Siria, spune el. Ruşii au intrat în conflictul din această ţară pentru a-şi salva un aliat, ajutându-l să instrumenteze un război care a generat milioane de refugiaţi, dintre care mulţi au luat calea Europei, iar alţii bat în continuare cu disperare la porţile bătrânului continent.

Efectele asupra politicii europene au fost profunde: a luat amploare curentul populist, naţionalist şi pro-rus, acesta acţionând în detrimentul consensului postbelic liberal european.

Dar dacă Siria este un caz binecunoscut, chiar şi la Washington puţini au fost cei care au observat că, începând din 2017, Rusia a investit patru miliarde de dolari în domeniul gazelor şi în cel petrolier kurd. Iar de la Erbil, linia de putere şi influenţă rusă se extinde spre Iran.

Această linie Moscova-Damasc-Erbil-Teheran este foarte importantă pentru axa de influenţă a Rusiei, dar pentru Europa există alte câteva şi mai relevante.  

Axa Moscova-Ankara îngrijorează Europa

Una porneşte de la Moscova şi se îndreaptă spre sud, spre Ankara, capitala Turciei. Având în vedere situaţia din Siria, modul în care acţionează preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi continua schimbare a politicii internaţionale de după Războiul Rece, a devenit posibil un parteriat Turcia-Rusia, chiar dacă acesta nu funcţionează în toate planurile. 

În iulie 2019, Turcia urmează să primească avansatul sistem rus de apărare antiaeriană S-400, volumul comerţului său cu Rusia este mai mare decât cel cu SUA, iar Erdogan a numit recent Moscova, alături de Beijing şi Teheran, drept o alternativă la Washington. Aşa că în capitala SUA au apărut temeri referitoare la „pierderea Turciei“.

Cât despre europenii legaţi de Ankara printr-un flux de bunuri şi servicii şi care văd în Anatolia o zonă-tampon între ei şi Rusia, aceştia sunt tot mai îngrijoraţi cu privire la legăturile tot mai puternice dintre Ankara şi Moscova. 

Cu ochii pe resurse

Mai există o axă importantă în jocul Moscovei. Aceasta traversează Mediterana, ajunge la Cairo şi se îndreaptă apoi spre Benghazi. Cum ruşii oferă armament de ultimă generaţie şi nu pun întrebări legate de drepturile omului, liderii egipteni văd legătura cu Moscova ca fiind o alternativă la SUA, ceea ce ar putea ridica probleme pentru influenţa Washingtonului în Orientul Mijlociu.

Dar şi europenii au motive de îngrijorare. Asta pentru că 10% din comerţul mondial trece prin Canalul Suez. Iar legăturile Egiptului cu Rusia aduc în discuţie pentru prima dată după foarte multe vreme posibilitatea ca navele europene şi americane să nu mai poată trece nestingherite spre estul Mediteranei. 

Însă, dintre toate, cazul Libiei este poate cel mai intrigant şi, în acelaşi timp, cel mai edificator exemplu pentru strategia lui Putin în regiune, consideră analistul de la Council on Foreign Relations. Deşi nu este clar cât de mult sunt implicaţi ruşii în zona de est din această ţară, este aproape sigur, afirmă Steven A. Cook, că aceştia sunt pe aceeaşi lungime de undă cu egiptenii şi cu cei din Emirate care se opun oricărei înţelegeri politice care să includă o componentă islamistă într-un nou guvern la Tripoli.

Interesul lui Putin pentru Libia este dat de faptul că în zona de est a acestei ţări se află una dintre mai mari rezerve de petrol brut din lume, dar şi importante rezerve de gaze naturale. Cea mai mare parte este exportată spre Europa. Astfel că dacă Rusia ajunge să facă jocurile în zonă, va putea influenţa furnizarea de energie spre Europa.

Ca urmare, consideră Cook, ar trebui să fie clar că implicarea Rusiei în Orientul Mijlociu nu are la bază doar situaţia din Siria, miza fiind influenţa la nivel european.