Partidul lui Marine Le Pen ajunge la un acord amiabil cu un creditor rus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul francez Rassemblement National (RN, extremă dreapta, fostul FN) a încheiat un acord amiabil cu o întreprindere rusă, care l-a dat în judecată din cauza neplăţii unui împrumut pe care l-a contractat în 2014, a anunţat miercuri un tribunal rus, relatează AFP.

Un acord amiabil s-a încheiat între părţi. Judecătorul l-a aprobat”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Tribunalului de arbitraj din Moscova, unde s-a judecat cazul, în urma unei audieri preliminare, în prezenţa unui avocat RN.

Contactat de AFP, trezorierul RN Wallerand de Saint Just nu a dorit să comenteze cu privire la acest acord.

Potrivit tribunalului rus, întregul text al acestei înţelegeri urmează să fie publicat în termen de cinci zile lucrătoare.

O firmă rusă a dat în judecată partidul de extremă dreapta din cauză că nu a rambursat un împrumut în valoare de 734 de milioane de ruble (aproximativ 9,6 milioane de euro) contractat în Rusia în 2014.

Potrivit unor documente postate pe site-ul Curţii de Arbitraj de la Moscova, societatea Aviazapciasti, condusă de foşti militari ruşi şi specialişti în piese de schimb pentru avioane, a depus la 10 decembrie o plângere împotriva RN în vederea „recuperării unui credit”.

RN a fost notificat cu privire la această procedură prin curier de Crăciun, potrivit site-ului tribunalului.

După plata dobânzii - 6% din împrumut potrivit RN -, partidul urma, potrivit clauzelor împrumutului, să achite aproximativ 9,8 milioane de euro într-o singură rată, în 2019.

În martie 2016, creanţa a fost cedată unei întreprinderi ruse de închiriere de maşini, Conti, cu puţin înainte de plasarea sub tutelă a băncii împrumutătoare, First Czech-Russian Bank (FCBR), închisă în iulie 2016.

Ea a fost revândură apoi societăţii Aviazapciasti.

Trezorierul RN Wallerand de Saint-Just dădea asigurări, la începutul lui februarie, că partidul său are „relaţii bune” cu creditorul său şi că era „pe cale să ramburseze” împrumutul.

Formaţiunea de extremă dreapta se confruntă cu dificultăţi financiare importante.

În Franţa, RN este necesar să ramburseze, anul acesta, din ajutorul public anual acordat RN (aproximativ 5,5 milioane de euro), suma de 4,2 milioane de euro micropartidului Cotelec al cofondatorului FN Jean-Marie Le Pen.

Extrema dreaptă franceză urmează să afle la 16 iunie dacă este condamnată sau nu în finanţarea campaniei sale în alegerile legislative din 2012.

Statul francez îi reclamă despăgubiri în valoare de aproape 11,6 milioane de euro.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite