Parlamentul britanic, nevoit să se închidă mai devreme după ce sala de dezbateri a fost inundată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul britanic a fost nevoit să îşi încheie activităţile mai devreme joi după ce sala de dezbateri a palatului din secolul 19 a fost inundată, scrie Reuters.

Parlamentarii discutau despre politicile privind taxarea în momentul în care apa a început să curgă deasupra locurilor parlamentarilor, obligând-o pe vicepreşedinta Lindsay Hoyle să îşi întrerupă discursul.

Parlamentarul Justin Madders a afirmat: „Sper să îmi pot termina discursul până când ploaia opreşte jocul. Cred că este ceva simbolic, probabil, referitor la cum unii oameni văd că parlamentul este defect”.

Astfel, programul din Camera Comunelor a fost scurtat cu două ore. Camera Lorzilor şi-a continuat dezbaterile într-o parte separată a clădirii.

Palatul Westminster – unele părţi fiind construite în 1097 – se află în decădere de mai mulţi zeci de ani, fiind constant nevoie de noi reparaţii.

Există planuri privind o restaurare care ar costa mai multe miliarde de lire şi care ar necesita ca parlamentul să fie mutat temporar într-o clădire separată, însă procesul a fost amânat, mulţi parlamentari ezitând să renunţe la locaţia tradiţională.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite