Papa Francisc îşi declară sprijinul faţă de doi părinţi care luptă cu justiţia pentru păstrarea în viaţă a bebeluşului lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii unui bebeluş care suferă de o maladie genetică gravă au primit un mesaj de susţinere şi încurajare din partea Papei Francisc, după ce autorităţile au decis deconectarea aparatelor care îl menţin în viaţă.

Un caz dramatic zguduie de câteva luni Marea Britanie şi l-a impresionat şi pe Papa Francisc. Din aprilie, Connie Yates şi  Chris Gard , tinerii părinţi ai lui Charlie, un bebeluş de zece luni, se luptă în justiţie să-şi ţină în viaţă copilul  bolnav de o boală genetică rară.  În opinia doctorilor de la la  Great Ormond Street Hospital, un centru pediatric din capitala Marii Britanii, acesta nu poate fi vindecat, boala afectându-i ireversibil creierul. 

Mai multe instanţe de judecată din Regatul Unit au decis că micuţul trebuie deconectat de la aparate şi „lăsat să moară cu demnitate”.

Pe 6 iunie, decizia judecătorului Înaltei Curţi din Regatul Unit a dat câştig de cauză spitalului, principala sa motivaţie fiind aceea că şansele de vindecare a copilului sunt slabe şi că prelungirea unui tratament fără un pronostic pozitiv realist nu ar face altceva decât să îi prelungească suferinţa. Sentinţa a venit ca o ghilotină, iar cei doi britanici izbucnind în lacrimi: „Cu inima grea, dar cu deplină convingere, este în interesul copilului să nu mai continue tratamentul şi să fie lăsat să moară cu demnitate”.

Dar Connie Yates şi  Chris Gard nu s-au lăsat ci au lansat, aşadar, o campanie de solidarizare, susţinând că viaţa bebeluşului poate fi salvată dacă va fi transferat într-un spital din Statele Unite . Cu ajutorul acestei campanii, britanicii au strâns 1,4 milioane de lire sterline, bani necesari unui tratament peste Ocean, scrie Daily Mail.

În plus, după ce au pierdut lupta  în instanţă în Marea Britanie, părinţii lui Charlie au sperat că judecătorii de la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) vor veni în ajutorul lor. Dar la începutul săptămânii trecute, CEDO a respins o ultimă pledoarie şi, în urma deciziei definitive a Curţii, aparatele care îl ţin în viaţă pe copil vor fi oprite. „Oameni foarte răi… Să condamne un copil la moarte! În ce societate păgână, ostilă copiilor, trăim! Ne rugăm pentru #CharlieGard!", au scris părinţii disperaţi pe pagina lor de Twitter, „Charlie's fight".

În hotărârea sa definitivă comunicată marţi, CEDO a spus că a aprobat modul în care tribunalele britanice s-au ocupat de acest caz. 

Spitalul în care bebeluşul este internat, Great Ormond Street Hospital din Londra, doreşte să obţină autorizaţia necesară pentru a opri ventilaţia artificială a bebeluşului şi de a-i oferi îngrijiri paliative. 

Părinţii nu pot întelege care ar fi motivele pentru care medicii britanici nu doresc să mai acorde o şansă micului Charlie, refuzând orice transfer al bebeluşului pe motiv că tratamentul din SUA . Instituţiile acreditate britanice nu le-au dat câştig de cauză, întrucat au motivat că tratamentul este unul experimental şi nu îşi vor da acordul până când nu li se va comunica şansa de reuşită a tratamentului.

Mesaj de la Papa Francisc

Povestea familiei Gard l-a impresiont şi pe Suveranul Pontif. Acesta a transmis duminică un mesaj de sprijin adresat părinţilor lui Charlie. „Sfântul Părinte urmăreşte cu afecţiune şi emoţie cazul micului Charlie Gard şi îşi exprimă apropierea faţă de părinţi“, a anunţat Vaticanul într-un comunicat de presă. 

„Se roagă pentru ei, în speranţa că dorinţa lor de fi alături şi de a avea grijă de copilul lor să nu le fie dispreţuită", se afirmă în acelaşi comunicat. În textul comunicatului, publicat în italiană, Vaticanul a utilizat termenul „curare“, care înseamnă „a avea grijă (de cineva)“, dar poate să însemne şi „a trata“. 

Proteste în faţa Palatului Buckingham

Tragedia lui Charlie i-a impresionat şi pe zeci de britanici care au venit, luni, să protesteze în faţa Palatului Buckingham faţă de deciziei Curţii de-a îl scoate de la aparatele care încă îl ţin în viaţă pe micuţ. Manifestanţii au scandat mesaje de sustinere pentru familia lui Charlie şi au criticat decizia autorităţilor, catalogând-o ca fiind o „crimă“.

Poliţia a intervenit şi i-au escortat pe protestatari din zona Palatului Buckingham, în Downing Street unde se află şi reşedinţa premierului britanic Theresa May.

Charlie Gard

Charlie Gard, alături de părinţii săi FOTO The Sun

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite