În ciuda divergenţelor instorice dintre cele două ţări, inclusiv cele de natură mult mai recentă, Turcia sprijinind în anii 90 luptătorii bosniaci împotriva sârbilor şi croaţilor, sau susţinând declararea independenţei Kosovo, anunţul privind posibilul împrumut financiar nu constituie deloc o surpriză, asta după ce, în ultimele luni, preşedintele turc Recep Erdogan a demarat o ofensivă economică în Serbia, acolo unde se bucură de o bună relaţie cu omologul său, Alexandar Vucic.

Prima întâlnire a celor doi a avut loc abia în vara lui 2017, cu ocazia Celui de al 22-lea Congres Mondial al Petrolului, desfăşurat la Istanbul în perioada 9-13 iulie, fiind însă urmată apoi de vizita lui Erdogan în Serbia, pe o durată de două zile, în toamna aceluiaşi an.

Astfel, în data de 11 octombrie 2017, Erdogan, însoţit de Vucic, ajungea în Novi Pazar, cel mai mare oraş al regiunii Sandzak din Serbia, majoritar, de altfel, musulmană. Primiţi de zecii de mii oameni, care fluturau steagurile Serbiei şi Turciei, cei doi lideri au promis că vor continua să întărească relaţiile bilaterale, iar dacă Erdogan i-a mulţumit lui Vucic pentru sprijinul oferit după tentativa eşuată de lovitură de stat din Turcia, omologul său a promis că Belgradul nu va colabora cu susţinătorii clericului Gulen.

Însoţit de opt miniştri şi 150 oameni de afaceri, Erdogan declara la Belgrad, cu o zi în urmă, pe 10 octombrie 2017, că doreşte ca schimburile comerciale dintre cele două state să ajungă la 100 milioane USD în 2018, şi că în urma discuţiilor cu Vladimir Putin, Turcia şi Rusia doresc să interconecteze cât mai repede Serbia la gazeoductul Turkish Stream.

Oamenii de afaceri turci obişnuiau să ocolească Serbia, însă în contextul noilor relaţii, Erdogan încearcă nu numai să găsească noi supape care să stimuleze economica naţională, dar şi să dubleze ofensiva economică din Serbia, printr-o ofensivă geopolitică în Balcanii de Vest, acolo unde inclusiv SUA şi-au exprimat îngrijorarea privind adevăratele intenţii ale Turciei.

Din punct de vedere economic, relaţiile Turciei cu statele din regiune nu ating nivelul relaţiilor de acest fel dintre Ankara şi, spre exemplu alte ţări, precum Egipt sau Azerbaijan, în timp ce relaţiile economice cu Serbia au fost stabilite abia în 2009, totuşi aceasta dovedindu-se a fi o piaţă de desfacere în creştere pentru companiile turceşti, Turcia exportând în 2012 produse în valoare de 278 milioane USD, pentru ca în 2016, nivelul acestora să atingă 582  milioane USD. Mai mult, fabricile oamenilor de afaceri turci din Serbia, ar putea exporta mult mai uşor produsele în Uniunea Europeană, dar şi în piaţa euro-asiatică.

Cum de putem asista la schimbarea de paradigmă pe axa Serbia – Turcia şi care sunt, dincolo de interesele economice, motivele ce îi aduc pe Vucic şi Erdogan împreună ? În primul rând abilitatea liderului de la Belgrad de a face politică externă, creând bune relaţii nu numai cu UE, acolo unde Serbia este aşteptată  a adera în 2025, dar şi cu Rusia sau China, ceea ce îl face pe Vucic să fie asemănat de către presa sârbă cu Josip Broz Tito, pragmatismul actual trecând în plan secund trecutul naţionalist al celui care a fost cândva ministrul Informaţiilor în cabinetul lui Slobodan Milosevic, context în care divergenţele istorice cu Turcia s-au estompat. În al doilea rând, candidatura sârbă la UE este condiţionată de relaţia Belgradului cu Bosnia şi Kosovo, iar Ankara poate fi cel mai bun mediator între părţi.

Nu în ultimul rând, dacă relaţia cu UE se deteriorează, Serbia ar putea fi tentată de a  susţine proiecte economice alături de China, Rusia sau Turcia, ceea ce ne arată că Ankara poate fi atât partenerul cât şi rivalul Bruxellesului în regiune, de unde rezultă şi principalul beneficiu al relaţiei Turciei cu Serbia, pentru că o Turcie puternică în Balcani va avea un atu în plus în negocierile pe termen lung cu liderii europeni,