NATO: Ucraina, cea mai importantă chestiune de securitate din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reuniţi la Bruxelles, miniştrii Apărării ai statelor NATO au anunţat miercuri că susţin o Ucraină suverană, independentă şi angajată ferm pe calea democraţiei, deoarece această ţară reprezintă în acest moment un element cheie de securitate în regiunea euro-atlantică, informează AFP.

Cele 28 de state membre au dorit să transmită un semnal de solidaritate Ucrainei, amintind că fiecare ţară are dreptul la propria sa alegere în materie de politică internă şi externă.

„Cele 28 de state membre NATO continuă să susţină suveranitatea şi independenţa Ucrainei, integritatea teritorială a acestei ţări, dezvoltarea democratică şi principiul inviolabilităţii frontierelor ucrainene”, se arată într-un comunicat al NATO.

Miniştrii Apărării din cadrul statelor NATO au mai precizat că toate ţările trebuie să respecte suveranitatea şi independenţa Ucrainei. De asemenea, aceştia au punctat că dialogul politic bazat pe valori democratice este cel care poate răspunde aspiraţiilor poporului ucrainean.

Secretar General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că în tot acest proces trebuie implicată şi Rusia, deoarece fără ea nu se poate găsi o soluţie concreta la criza din Ucraina.

SUA garantează un împrumut de 1 miliard de dolari pentru Ucraina

Statele Unite ale Americii intenţionează să garanteze un împrumut în valoare de un miliard de dolari pentru Ucraina, a anunţat, miercuri, secretarul de stat american John Kerry, potrivit AFP. De asemenea, oficialul american a avertizat Rusia că orice intervenţie militară în Ucraina ar constitui o eroare gravă.

„Dorim ca în perioada următoare să formulăm o garanţie pentru un împrumut de un miliard de dolari. Europenii se gândesc la circa 1,5 miliarde de dolari”, a afirmat John Kerry, secretarul american de stat.

Deşi până în acest moment organizaţiile internaţionale care ar putea împrumuta Ucraina nu s-au pronunţat asupra acestei chestiuni, John Kerry a menţionat că prioritatea cea mai mare a Kievului este formarea unui nou Guvern.

„Prioritatea numărul unu este formarea unui nou Guvern. Prioritatea numărul doi sunt reformele, iar prioritatea numărul trei este FMI”, a mai spus John Kery.

De asemenea, secretarul american de stat a avertizat voalat Rusia că orice fel de intervenţie, în special militară, în Ucraina ar încălca într-un mod grav integritatea teritorială a ţării.

„Orice intervenţie militară care ar încălca suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei ar fi o eroare gravă. Pentru un stat care s-a exprimat atât de fecvent şi cu fermitate împotriva unei intervenţii străine în Libia, Siria şi în alte ţări, este foarte important să ţină cont de aceste avertismente”, a mai spus John Kerry.

Aceste afirmaţii ale secretarului american de stat vin în contextul în care Serghei Soigu, ministrul rus al Apărării, a anunţat cu două zile în urmă că preşedintele rus a ordonat verificarea pentru luptă a trupelor din centrul şi vestul Rusiei.

Tot John Kerry a mai precizat că SUA nu se implică în afacerile interne ale Ucrainei şi că nu doresc o confruntare cu Rusia. „Nu avem nevoie acum să ne implicăm într-o confruntare de tipul Războiului Rece. Cheia conflictului este să oferim poporului ucrainean şansa de a lua decizii privind drumul pe care vrea să meargă”, a mai spus Kerry.

Măsuri nepopulare îi aşteaptă pe ucrainenii de rând

Proaspăt desemnat în funcţia de prim-ministru de către Consiliul Pieţei Independenţei, Arseni Iaţeniuk, liderul partidului Batkivşcina a anunţat că Ucraina este în pragul unei catastrofe naţionale, avertizând în acest sens că noul guvern va fi nevoit să ia măsuri nepopulare pentru a ieşi din criză.

„Treaba guvernului va fi să stabilizeze ţara. Ucraina va reuşi să rămână unită, iar noi vom face tot posibilul pentru a păstra integritatea teritorială a ţării”, a spus Arseni Iaţeniuk pentru BBC.

Printre noii membri care ar putea face parte din cabinetul condus de Arseni Iaţeniuk îi regăsim pe Andriy Deshchytsia, pentru portofoliul de Externe, Andriy Parubiy, care ar urma să fie nominalizat pentru funcţia de secretar al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare. De asemenea, Tetyana Chornovol şi Dmytro Bulatov ar putea ocupa funcţia de ministru al Justiţiei, respectiv, al Tineretului şi Sportului.


Citeşte şi:

Unul dintre liderii politici ai Euromaidanului, Arseni Iaţeniuk, propus premier

Consiliul Maidanului, care reuneşte lideri politici ai mişcării de contestare ucrainene, ai societăţii civile şi ai grupurilor radicale, a anunţat miercuri că l-a desemnat pe pro-europeanul Arseni Iaţeniuk în funcţia de prim-ministru, într-o declaraţie făcută la Kiev, informează AFP.

Ucraina: pleacă Miliţia, vin miliţiile. Grupările paramilitare sunt singurele care mai protejează străzile

În haosul din urma revoluţiei de la Kiev, ucrainenii au format patrule cetăţeneşti armate pentru a asigura protecţia oraşelor, după ce trupele speciale Berkut au fost desfiinţate, iar poliţia este privită cu neîncredere. În timp ce unele protejează obiective importante precum banca centrală şi rezervele de valută ale acesteia, altele încearcă să le prăduiască.

Ucraina – opţiunile unui stat (ne?)european

Ziua de 21 februarie ar putea rămâne în istoria modernă a Ucrainei drept ziua în care ţara a renăscut ca un teritoriu liber de proprii conducători. Acum, slăbită de revoluţie, Ucraina devine miză pentru mediul internaţional. De Bogdan Nedea

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite