NATO şi Rusia, faţă în faţă. Pentru dialog sau confruntare?

Azi, la Bruxelles, se desfăşoară o reuniune a Consiliului NATO-Rusia, consultări deoarece activitatea sa este „îngheţată” încă la modul oficial.

Este prima reuniune după Summitul de la Varşovia, aşa că aşteptăm să vedem dacă, aşa cum se promitea, vom putea avea măcar câteva deschideri semnificative care să paveze un oarece drum dacă nu spre un acord între părţi ci, cel puţin, pentru stabilizarea sau reducerea suspiciunilor, neîncrederii şi montajelor militare în oglindă, ajunse acum la un nivel neliniştitor.

Astfel, unul dintre punctele de pe agendă este discutarea noilor măsuri luate de Alianţă pentru întărirea urgentă a flancului său de est: patru batalioane „robuste” desfăşurate în Polonia şi Ţările Baltice şi înfiinţarea brigăzii multinaţionale în România, precum şi anunţul că urmează o dimensiune întărită, navală şi militară a acesteia, dar şi preluarea de către NATO a elementelor americane ale scutului anti-rachetă, adică baza operaţională de la Deveselu şi, în viitorul apropiat, a capacităţii aflate în acest moment în fază de construcţie în Polonia. La toate acestea adăugându-se anunţul NATO că a fost cerută planificatorilor militari un update al planurilor pentru situaţii de urgenţă („contingency plans”) pentru România, ţară care are evident un nou statut în zona de est, din moment ce deţine comanda unui element avansat intrat în structura Forţelor de Reacţie Rapidă ale NATO.

Nu vor fi deloc discuţii uşoare deoarece, evident, delegaţia rusă va susţine punctul de vedere deja exprimat imediat după încheierea Summitului de la Varşovia într-un comunicat oficial transmis de Ministerul rus al Afacerilor Externe:

„O analiză preliminară a rezultatelor acelei reuniuni ne arată că NATO continuă să vadă lumea politico-militară într-un fel de oglindă deformantă... Contrar interesului obiectiv de a menţine aceeaşi stabilitate în Europa... Alianţa îşi concentrează eforturile asupra descurajării în faţa unei ameninţări care nu există”.

Asta cu toate că Secretarul General al NATO a subliniat în mod repetat faptul că „nu constatăm în acest moment niciun fel de ameninţare imediată pentru o ţară membră a Alianţei”, asta chiar dacă în documentul final al Summitului se dă o indicaţie asupra naturii potenţiale a ameninţări: „Acţiunile Rusiei, mai ales cele din Ucraina... aduc atingere ordinii din Europa bazate pe reguli”.

În limbajul ultraprudent al diplomaţiei (mai ales când se ajunge la chestiuni militare şi de securitate), asta înseamnă că vor fi abordate principale elemente de îngrijorare: exerciţiile militare ruse de mare amploare (snap exercises, exerciţii neanunţate) considerate drept demonstraţii de forţă şi pregătire pentru un conflict de mare amploare şi intensitate ridicată pe linia estică de contact între Federaţia Rusă şi NATO. Mai ales că Rusia, începând din 2013, a organizat peste 3.000 de exerciţii, câteva dintre ele, de foarte mare amploare, nefiind anunţate.

Justificarea temerilor?

La înaintare a fost scos Mihail Gorbaciov care, cu câteva zile în urmă, acuza NATO că pregăteşte un război „cald” împotriva Rusiei:

„NATO a început pregătirile pentru escaladarea de la un Război Rece la unul real, cald” (Interfax, 9 iulie).

Dar şi declaraţii ale unor oficiali actuali ai Federaţiei Ruse, cum este această poziţie exprimată în faţa Dumei de către Franz Klinţievici (adjuctul şefului Consiliului pentru apărare din Rusia) fiind că NATO ar pregăti terenul în estul Europei pentru „o lovitură globală" împotriva Rusiei.

„Ei au planuri foarte serioase asupra unui cadru care să vizeze o aşa-numită lovitură globală... NATO preia vechile baze sovietice din Ţările Baltice, România şi Polonia, desfăşurând acolo trupe... În fapt, se pare că ei pregătesc „une place d'armes” pentru depozitarea de echipament şi construirea unei platforme pentru planuri mari”.

Uitând, evident, să adauge că, în termenii unui război convenţional, armata rusă are în Regiunea militară vest - conform datelor oficiale furnizate de Ministerul Apărării - un număr de aproximativ 400.000 de militari, adică de 10 ori mai mulţi decât dispune NATO ca Forţă de Reacţie Rapidă...

Sunt însă aceste snap exercises pregătire reală pentru eventuale mişcări ofensive? Da, evident, spun analiştii militari occidentali. Aveţi aici un articol excelent şi extrem de detaliat „Anatomia unui exerciţiu rusesc” sub semnătura lui Thomas Frear de la European Leadership Network. Îl puteţi accesa aici şi vă rog să-l lecturaţi ca analiză de tip advanced military intelligence deoarece foloseşte elemente provenind de la servicii specializate, interesant fie şi numai pentru că vorbeşte despre un exerciţiu neanuţat cu valoare strategică în care ruşii au implicat 80.000 de militari pe când cel mai mare exerciţiu din istoria Alianţei, Anakonda, a grupat doar 31.000 de militari în vara acestui an.

Surse din cadrul diverselor delgaţii aliate cu care am avut ocazia să discut în zilele Summitului de la Varşovia spuneau însă că acest tip de relaţie super-tensionată trebuie oprită şi că vor trebui puse pe masa negocierilor primele măsuri efective care să dovedească o deschidere spre măsuri reciproce de asigurare şi reasigurare.

În acest sens, la Bruxelles a fost primit cu interes comunicatul Ministerului de externe rus în care se amintea că „alături de analiza unor alte probleme legate de activităţile militare, partea rusă intenţionează să iniţieze discuţia asupra iniţiativei avansate de partenerii noştri finlandezi, aşa-numitul „Plan Ville Niisiston” asupra întăririi securităţii aeriene în zona Mării Baltice, subliniind în acelaşi timp riscurile instabilităţii strategice apărute ca rezultat al creării actualului sistem SUA/NATO de apărare antirachetă în Europa”. Planul finlandez prevede, printre altele, ca punct central de interes, obligativitatea tuturor avioanelor de a-şi activa transponderele (dezactivate pentru a evita reperarea de către radare) şi astfel de a evita apariţia unor zboruri militare neautorizate... Sigur că este util şi interesant dar, totdată, trebuie să ne amintim de remarca istorică a Preşedintelui Putin cu ocazia vizitei sale recente în Finlanda, în momentul în care se vorbea despre o eventuală cerere de aderare a acestei ţări la NATO:

„Chiar credeţi cu adevărat că, în cazul în care Finlanda se alătură NATO, noi ne vom păstra trupele la o distanţă de 1500 Km de graniţa finlandeză?” 

Ameninţare directă şi care vă arată că negocierile de azi vor fi dure, chiar dacă ele implică şi domenii în care există un evident interes comun cum ar fi cel al combaterii terorismului şi „ameninţărilor teroriste regionale”.

Desigur, un al punct extrem de delicat de pe agendă este situaţia din Ucraina, iarăşi o chestiune dificilă în măsura în care implementarea Acordului de la Minsk este încă departe de a fi realizată în teren, iar prelungirea sancţiunilor economice a creat o tensiune sensibilă în zona Rusiei, pe măsură ce acumulează efectele economice adverse care deja au început să se observe nu numai la nivel macro-economic, ci şi în viaţa cotidiană a populaţiei.

Există posibilitatea să fie depăşită retorica aceasta specifică Războiului Rece în perioada sa cea mai critică? Cu siguranţă, căci armele propagandei sunt cele mai uşor de întors. Problema reală este să vedem dacă există voinţa politică de a se crea nu numai măsuri reciproce de descurajare şi apărare, ci şi contraponderea acestora, adică măsuri cât este posibil de rapide de creşterea încrederii şi stabilizare a situaţiei pe frontul de est.

Vom reveni asupra concluziilor acestei reuniuni de azi, în speranţa că ele vor marca un avans pe care, cu siguranţă, şi-l doresc toţi planificatorii militari care ştiu foarte bine care ar fi consecinţele unui eventual eşec.