Moda abdicărilor a cuprins Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Juan Carlod (dreapta) şi fiul său, Prinţul Moştenitor Felipe FOTO Reuters
Regele Juan Carlod (dreapta) şi fiul său, Prinţul Moştenitor Felipe FOTO Reuters

Monarhul spaniol devine al treilea rege european care abdică în ultimele 12 luni şi al patrulea la nivel internaţional, după regina Beatrix a Olandei, regele Albert al II-lea al Belgiei şi emirul Qatarului, şeicul Hamad ben Khalifa Al Thani.

Abdicarea în 2013 a reginei Beatrix a Olandei la 30 aprilie 2013, la vârsta de 75 de ani, în favoarea fiului său Willem-Alexander, a avut loc după 33 de ani de domnie, urmând exemplu femeilor din familia sa. 

Regina Juliana a abdicat la 30 aprilie 1980, în ziua în care a împlinit 71 de ani, în favoarea lui Beatrix, fiica sa cea mare. Juliana a urcat pe tron în septembrie 1948, după abdicarea mamei sale, regina Wilhelmina.

FOTO Regina Beatrix şi fiul său, Willem-Alexander

beatrix

Regele Albert al II-lea al Belgiei a abdicat la 21 iulie, după 20 de ani de domnie, în favoarea fiului său mai mare Philippe, care a devenit al şaptelea suveran din istoria ţării.

FOTO Regele Albert al II-lea (dreapta) şi Philippe, la semnarea decretului de abdicare 

Regele Albert al II-lea

Emirul Qatarului, şeicul Hamad ben Khalifa Al Thani, abdică în favoarea fiului său, şeicul Tamim ben Hamad al-Thani, la 25 iunie 2013, afirmând că vrea să predea ştafeta noii generaţii în acest stat bogat din Golf, cu rol diplomatic de prim plan.

FOTO Şeicul Tamim ben Hamad al-Thani

image

Abdicarea emirului în vârstă de 61 de ani, ajuns la putere în 1995 în urma unei revolte de palat, este un demers rar în istoria recentă a lumii arabe.

În prezent, pe continentul european mai există doar 12 monarhii, între care şi Vaticanul. 

FOTO Monarhii Europei

monarhii europei

Andorra, Belgia, Danemarca, Liechtenstein, Luxembourg, Marea Britanie, Monaco, Norvegia, Olanda, Spania, Suedia sunt singurele state europene conduse de membri ai vechilor familii regale de pe Bătrânul Continent, având ca formă de guvernământ „monarhia constituţională“. 

harta monarhii

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite