Mai multe cutremure au provocat panică în Italia, dar nu s-au înregistrat victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe cutremure au provocat panică în regiunea oraşului Florenţa
Mai multe cutremure au provocat panică în regiunea oraşului Florenţa

Mai multe seisme s-au produs vineri dimineaţă în regiunea oraşului italian Florenţa, cel mai puternic având magnitudinea de 4,1, iar mai multe persoane au ieşit pe străzi, deşi nu au fost semnalate victime sau pagube, relatează AFP.

Potrivit Institutului naţional de geofizică şi vulcanologie (INGV), aproximativ 30 de cutremure au fost înregistrate în Chianti, între Florenţa şi Siena, în ultimele 24 de ore, iar cele mai puternice au avut magnitudinea de 3,8 şi 4,1, fiind resimţite vineri la orele 8.40 GMT (10.40, ora României) şi 9.35 GMT (11.35, ora României).

Până în prezent nu au fost semnalate victime sau pagube, potrivit presei, dar numeroase persoane au părăsit clădirile în care se aflau pentru a ieşi pe străzi.

Mai multe şcoli au fost evacuate ca măsură de precauţie, potrivit aceleiaşi surse.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite